De ce iubim Europa?

Publicat în Dilema Veche nr. 816 din 10-16 octombrie 2019
De ce iubim Europa? jpeg

Mă pregătesc pentru o excursie într-un mare oraș european unde n-am mai fost pînă acum și m-am gîndit să trec în revistă cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd călătoresc în locuri mai mult sau mai puțin cunoscute. N-am ajuns niciodată pe un alt continent și, pe măsură ce trec anii, curiozitatea mea legată de țări îndepărtate a început să pălească. O fi un prim semn de bătrînețe, habar n-am, sau mă obișnuiesc treptat cu ideea că e posibil să nu să ajung niciodată în India sau în Noua Zeelandă, ceea ce mi se părea de neconceput la 20 de ani, cînd voiam „să mă fac“ (mai în glumă, mai în serios) globe-trotter. Pe de altă parte, redescopăr de fiecare dată Europa noastră cu aceeași încîntare și-mi dau seama că am avut norocul să ne naștem într-una dintre lumile bune posibile. Uneori uităm faptul că avem aici de toate, la doi pași – de la istorie, artă, arhitectură la mare, munte, peisaje și diversitate culturală. Eu, una, cel puțin, m-aș plimba prin Europa la nesfîrșit, fără să mă plictisesc vreodată, trecînd cu piciorul dintr-o țară în alta, pentru că, din fericire și spre deosebire de alte continente cu țări despărțite de ziduri și garduri din sîrmă ghimpată, la noi nu mai există granițe, ceea ce din nou mi se pare un mic miracol al zilelor noastre. Așadar, iată cîteva lucruri pe care le fac întotdeauna în plimbările mele prin Europa și care fac diferența între o vacanță oarecare și o călătorie cu sens.

● Mă uit la oameni. Totul a început de la prima mea „ieșire“ în Occident, tîrziu, pe la 25 de ani: după ce am aterizat și înainte de a mă îndrepta spre hotel, m am așezat la masa unei braserii din Gara Centrală din Bruxelles, mi-am luat o bere la halbă, perfectă, și nu m-am putut desprinde de acolo multă vreme. După ce trăisem o copilărie în care noi toți eram la fel, purtam aproape aceleași haine, aceleași treninguri bleumarim, scămoșate, la ora de sport, nu mi-aș fi închipuit că există pe lume atîta diversitate. Tînărul negru care a ridicat de jos moneda de 50 de cenți pe care o scăpasem din greșeală și mi-a întins-o zîmbind. Băiatul maghrebian care a încercat să mă agațe, spunîndu-mi, într-o engleză aproximativă, că-i plac cerceii mei. Negresa cu fundul bombat care împingea un cărucior cu un copil și după care se întorceau discret capetele tuturor bărbaților din preajmă. O mamă chinezoaică ce își certa fiica adolescentă în chineză. Trei bărbați agitați la costum, genul corporate sau funcționari europeni, care trebuiau să prindă trenul de Strasbourg, dar tot și-au făcut timp pentru o bere, la bufetul gării. Chelnerul în jur de 60 de ani, cu chelie, scorțos, cu un șorț la brîu, deși mă aflam teoretic într-o bombă, care m-a întrebat dacă mai vreau o halbă și n-am putut să-l refuz. Pentru mine, totul a fost un spectacol. De atunci, oriunde mă duc, oricît de grăbită aș fi să vizitez muzee care se închid la o anumită oră, să ajung la workshop-uri sau să prind avioane, tot mă opresc ca să privesc oamenii, să decupez scene, să ascult frînturi de conversație uneori în limbi total necunoscute, însă dacă sînt foarte atentă, reușesc să deduc contextul, să pricep cîte ceva, pornind de la puținele cuvinte care seamănă cu ale noastre. Privind toți acești oameni din Europa, relaxați, autentici, devin din nou conștientă în ce închisoare am trăit de fapt în România, vreme de 40 de ani. Și uneori, raportîndu-mă la acel trecut, mă emoționez pînă la lacrimi.

● Evit locurile turistice. Nu le bifez, nu le trec pe nici o listă, dacă ajung la ele, ajung absolut întîmplător, o iau aiurea pe străzi, uneori fără să mai deschid Google Maps. Evit autobuzele Hop On Hop Off, croazierele drăguțe pe Sena, pe Spree, pe Vltava. Doar la Viena am luat tramvaiul turistic, Vienna Ring Tram, era martie, ploua mărunt și era atît de frig încît simțeam nevoia să mă încălzesc. Cînd ajung acasă, îmi dau seama cîte „obiective“ am ratat de fapt, dar nu-mi pare rău, e un motiv în plus să mă întorc. Caut locurile cu atmosferă, din punctul ăsta de vedere iubesc Berlinul pentru că orașul nu este o înșiruire interminabilă de „obiective“, cu o masă amorfă de turiști care se deplasează de la unul la altul, în linie dreaptă. În Berlin, locurile de vizitat sînt împrăștiate prin oraș, poți merge pe jos ca să descoperi cartiere, viața, sau poți lua S-Bahn, pentru o privire de ansamblu asupra orașului. Și pentru atmosferă. Atmosferă din plin este și în metroul din Paris, așa cum e el, murdar și aglomerat, cu sute de trepte pe care le urci și le cobori atunci cînd schimbi trenurile. Aproape în fiecare vagon de tren se cîntă, mai bine sau mai prost – șansonete, jazz, blues, sax, vioare, tobe, ritmuri africane.

Nu prea mă dau în vînt nici după muzee. Dacă stau puțin, două-trei zile, aleg un singur muzeu și niciodată pe cel mai faimos. Musée d’Orsay, în loc de Luvru (am fost deja de două ori, a doua oară m am dus direct la expresioniști, în Luvru, în schimb, n-am intrat niciodată). Thyssen-Bornemisza, la Madrid (un muzeu fabulos, de fapt o lecție completă de istorie a artei de la Evul Mediu la contemporani), în loc de Prado. Doar la Viena am făcut greșeala să merg la Kunsthistorisches Museum, m-a plictisit. Uneori, dacă e vreme frumoasă, renunț și la muzeul ales, unicul, mă așez pe o bancă în fața lui și rămîn acolo pentru o vreme.

● Mănînc (și beau). Mănînc fără să fiu o gurmandă, însă încerc de toate, de obicei la cîrciumile cu două-trei mese în stradă. Îmi ia destul de mult să aleg un loc, dacă mi-e foame, mă învîrt cel puțin o jumătate de oră pe străzi pînă mă hotărăsc unde. La Madrid, aproape că m-am rătăcit pe străduțele de pe lîngă Puerta del Sol pînă cînd am intrat întîmplător într-un gang și am ajuns într-un soi de curte interioară unde erau trei restaurante diferite. La unul singur era gălăgie și se rîdea mult, bunici, părinți, copii, cîte trei generații la o masă, mi-am dat seama că era duminică – cu siguranță că ieșiseră familiile în oraș. M-aș așezat acolo și într-adevăr am mîncat cea mai bună paella din viața mea. La Paris aș merge oricînd în Cartierul Latin pentru un meniu de 10-15 euro. La Berlin am mîncat cel mai bun kebab și cel mai bun sushi, în schimb cîrnații cu cartofi și cu varză călită nu mi-au spus nimic. La Porto mîncam la prînz sandviciuri cu carne de vită într-o bodegă unde veneau numai muncitori în construcții. Și acum mi-a rămas gîndul la niște pești care se frigeau pe un grătar improvizat în fața unui bloc din Vila Nova de Gaia, ce-or fi fost? – semănau cu sardinele. Cînd ne-am întors din scurta noastră plimbare pînă pe plajă, îi vînduseră pe toți, bucătarii de ocazie stăteau tolăniți la umbră, își începuseră siesta, de fapt n-am mai găsit nimic de mîncare pe nicăieri, ne-am mulțumit cu o salată. De băut, beau ce bea toată lumea – bere în Germania, Austria, mai ales în Cehia și Slovacia (care mie, uneia, mi se pare the best, poți să bei oricît, a doua zi n-ai nimic), vin la pahar în Franța și la carafă în Italia, vin de Porto la Porto, dar și caipirinha, seara, pe malul fluviului, rachiuri italienești cu nume dubioase, necunoscute, alături de piețarii din Ortigia (Sicilia), la bufetul pieții. Cam peste tot în Europa noastră, alcoolul devine un liant, împrietenește oameni care nu se cunosc, dar împart aceeași masă, face parte din socializare. Poate din acest motiv nu mă atrag deloc țările arabe, fiindcă un strop de alcool la momentul potrivit sporește farmecul oricărei călătorii.

● Merg pe jos. Kilometri întregi. Iau autobzul sau metroul în ultimă instanță, cînd chiar nu mai pot, sau seara tîrziu, cînd îmi dau seama că voi face ore pe jos pînă la hotel. Aproape orice oraș din Europa se poate vedea mai bine la pas, mai mult decît atît, există și trasee pedestre între orașe, la care visez. Cînd obosesc, lîncezesc prin parcuri unde oamenii stau lungiți pe iarbă, citesc, mănîncă, beau vin, îmi amintesc de interdicțiile din parcurile noastre, „Nu călcați iarba, nu rupeți florile!“, și zîmbesc. Nicăieri nu te simți mai liber decît în parcurile din țările din Vest, unele dintre ele păduri în toată regula, cu castele și lacuri. Unul dintre preferatele mele este El Retiro din Madrid, un parc unde are loc anual și un tîrg de carte în aer liber care durează două săptămîni. Ies oamenii în parc, la picnic sau la un pahar de vin, la terasă, mai cumpără și o carte sau participă la lansări, vin și copiii cu școala, totul e relaxat, nimic nu are un aer oficial, poate că asta ar trebui să fie, de fapt, o relație de succes între un act cultural și unul public. Și apropo de relaxare, un alt loc preferat este aeroportul dezafectat Tempelhof din Berlin, un simbol nazist transformat în parc, cu grădini și locuri de picnic, pe fostele piste de avion se dau copiii cu rolele și cu bicicletele… ce poate fi mai frumos de atît?

Foto: wikimedia commons

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.