Cred că există în viața fiecăruia dintre noi momente în care nu dorim să vorbim despre ceva anume, sau pur și simplu considerăm că acel ceva este atît de firesc, de la sine înțeles, așezat în viața noastră, încît nu mai are nevoie de reveniri, sublinieri sau explicații suplimentare. Oricăruia dintre noi i-ar fi foarte greu să explice, de exemplu, de ce a ales o anumită carieră. Tot așa, de exemplu, există în matematică teoreme, adică enunțuri care trebuie demonstrate, și axiome, adică enunțuri al căror adevăr se înțelege de la sine și nu trebuie demonstrat. Ceea ce nu trebuie demonstrat învățăm sau luăm de la sine și folosim în viața noastră fără să mai punem alte întrebări. Acestea sînt repere fundamentale de viață sau de știință pe care am reușit să ni le aducem aproape în sute și mii de ani de știință sau evoluție culturală. Ideea de a pune sub semnul întrebării și de a relativiza mereu orice este una nebunească. În știință, legile, odată descoperite și demonstrate, nu mai sînt puse sub semnul întrebării, tocmai pentru că deasupra acestor demonstrații am construit ceva și apoi altceva, mereu acumulînd și mereu devenind. Dacă nu am accepta că apa fierbe la 100 de grade Celsius și am tot demonstra asta, oare nu am pierde timpul? Pur și simplu, am luat ca lege fizică faptul că apa fierbe la această temperatură și apoi am inventat locomotiva cu aburi.

Deși este o știință tînără, tot așa se întîmplă și în economie. Adevărurile repetabile pe care le vedem trecînd peste timp, pe care oamenii și istoria le-au tot confirmat în devenirea lor, le numim legi și le luăm ca atare. De exemplu, știm, conform legii cererii, că dacă scazi prețul unei mărfi, atunci cantitatea cerută, consumată, din aceea marfă va avea o tendință de creștere. De asemenea, știm că legea fundamentală în economie este aceea de a oferi un optim, de a împăca raritatea resurselor cu infinitele nevoi umane. Economiștii asta fac permanent, caută un echilibru între ceea ce ne dorim și ceea ce putem avea. Există legi în acțiunea economică și numai nebunii le pot ignora.

Spuneam la început că există teme și subiecte pe care noi, oamenii, nu le abordăm cu plăcere. Mă aflu acum într-o asemenea situație. Cum să explic și cum să apăr necesitatea independenței băncilor centrale și independența BNR? Ce argumente să folosesc cînd totul se învață în anul I de facultate? Ce eforturi ar trebui să facem pentru a explica evidența? Pentru orice economist din ultima firmă dintr-o țară civilizată, este evident că banca centrală trebuie să fie independentă și că asta nu mai are nevoie de explicații în plus față de cele oferite de profesorul din anul I de la macroeconomie. Pentru un economist, a explica de ce banca centrală trebuie să fie independentă este același lucru ca și pentru un jurist care trebuie să explice de ce Justiția, adică procurorii și judecătorii, trebuie să fie independentă. Ei se tot luptă de doi ani să explice această evidență unui politic abuziv. Și eu sînt unul care privește scena românească cu atenție și nu-mi vine să cred ce tip de bătălie se poartă acolo pentru apărarea independenței Justiției. Cei din politică, aflați la putere, sînt atît de abuzivi și porniți, tocmai pentru că cei mai mulți dintre ei sînt infractori sau apără grupuri infracționale. Cum să aperi independența Justiției în fața unui infractor? Ce argumente să folosești?

Și totuși, iată-ne în România anului 2019, într-o asemenea situație. Trebuie să explicăm de ce băncile centrale și, în speță, BNR trebuie să aibă acest statut. Cu aceste explicații călcăm pe urmele colegilor noștri din Justiție. Așa cum ei apără independența Justiției în fața infractorilor, și noi trebuie să apărăm independența BNR în fața celor care visează la tiparnița cu bani. Pentru că atacurile la BNR, în contextul dezechilibrelor pe care Guvernul României le-a creat, nu sînt întîmplătoare. Tiparnița cu bani este visul lor de aur. Cum ar fi să ajungă și acolo? Există o poftă insațiabilă în modul în care acești oameni exercită puterea. Sînt periculoși pentru că trec peste orice normă pentru a acapara un nou domeniu. Așa se întîmplă cu Justiția și cu armata. Acum a venit rîndul BNR.

Cu scuze față de cei care știu exact despre ce vorbim, să argumentăm totuși de ce este necesară independența băncilor centrale și independența BNR. Gestiunea banilor a fost cea mai grea întreprindere cu care s-au confruntat de-a lungul timpului cei care au condus oameni. S-a întîmplat asta pentru că banii au cîștigat sau au pierdut războaie și tot banii au asigurat, prin prezența lor, prosperitatea, sau prin absența lor, sărăcia, atît pentru oameni, cît și pentru națiuni. În istorie au fost puternici cei care au știut să gestioneze banii și au fost slabi cei care au eșuat la acest capitol. Din această cauză, tentația falsificării banilor a fost una permanentă. S-a falsificat moneda din metal prețios, dar s-a falsificat și moneda din hîrtie. Mai ales această ultimă formă a banilor a fost permanent și intens falsificată. Chiar și atunci cînd o declarau ca fiind convertibilă în aur, tocmai pentru a-i păstra o aparență de legătură cu valoarea, moneda din hîrtie era puternic falsificată. Mereu se puneau în circulație mai mulți bani decît depozitele de metal prețios ce garantau aceste bucăți de hîrtie. Moneda din hîrtie s-a falsificat atît de des și de intens încît folosința sa a devenit echivalentă cu dezordinea. Mari dezordini monetare au suferit toate statele, toate din cauza tentației de a pune în circulație mai mulți bani decît garanțiile. Fără a lungi istoria, vom spune că, începînd cu anii ’80 ai secolului trecut, lumea economică a produs o revoluție. Este vorba despre scoaterea băncilor centrale de sub autoritatea directă a guvernelor (și nu a statelor!!!), tocmai pentru ca tiparnițele să nu mai stea la dispoziția acestora. Mult timp, de-a lungul istoriei, s-a crezut că bancherii dețin un secret anume prin care produc bani și, odată cu ei, valoare. De fapt, nu era nici un secret. Singurul secret erau seriozitatea și încrederea. Profesia de bancher este mai specială pentru că marfa cu care umblă acești oameni este banul, adică o marfă cu adevărat specială. Gestiunea banilor de hîrtie a devenit o activitate de încredere abia după apariția independenței băncilor centrale și a decretării inflației ca inamicul public numărul unu. Datorită acestei noi filozofii în gestiunea banilor de hîrtie, inflația este un fenomen de domeniul trecutului. Tiparnițele cu bani nu mai sînt la îndemîna infractorilor care pot penetra structurile de decizie și exercitare a puterii politice. Băncile centrale și BNR, în cazul României, nu finanțează în mod direct guvernul și nu-și conduc activitatea în subordinea guvernului.

Dacă este economist și nu a lipsit la cursul de macroeconomie din anul I, domnul ministru de Finanțe al nostru ar trebui să știe aceste lucruri. El nu-l poate invita la el pe guvernatorul BNR, pentru simplul motiv că guvernatorul nu-i este subordonat. Sigur, dacă dorește să invite la el un preceptor bețiv de la Videle, asta poate s-o facă. Și poate chiar să-l țină în anticameră. Chiar, cum ar fi o imagine în care guvernatorul BNR să stea cuminte pe un scaun, spăsit, cu mîinile în poală, alături de preceptori din toată țara, și să aștepte se intre la „Domnul Ministru“? Ce explicații personale poate da guvernatorul BNR – adică aici ne putem înțelege ca între noi, „băieții“? Noi credeam că relațiile dintre MF și BNR nu pot fi decît instituționale. Și apoi, cum să spui că „ai auzit în piață că BNR face presiuni asupra băncilor comerciale pentru a ține ROBOR sus“? Cum să te exprimi așa? România este condusă pe bază de zvonuri auzite „în piață“? Ce tip de reprezentare au acești oameni despre BNR? Ziua în care guvernatorul BNR va merge speriat să dea explicații la Ministerul Finanțelor (aici nu discutăm despre oameni, ci despre instituții) este sfîrșitul economiei românești libere, pe care stă democrația politică românească. Se pare că țara pe care o imaginează actualii noștri guvernanți aceasta este. Este țara în care guvernatorul BNR e la mîna lor și tiparnița de bani le aparține. Vă dați seama? Cum ar fi? Vor găsi o amanțică pe care s-o pună guvernator. Vor merge dimineața pe la ea și-i vor da directivă, ca lideri politici marcanți care-și iubesc țara, să le dea și lor niște „bani de cheltuială“. Ea se va conforma și va pune în aplicare directiva de la partid. Va vira unui șef de la partid 50 de milioane de euro, unei șefe 100 de milioane, iar altuia, cu funcție mai mare, 200 de milioane.

Da, din această cauză este necesară independența băncilor centrale și a BNR. Aici chiar nu ne jucăm. De altfel, inflația din ultima perioadă ne-o demonstrează foarte clar. Ceea ce azi este stabil și prosper, mîine poate fi instabil și sărac. Este clar că populismul adus de PSD în politica românească se extinde. Justiția este deja un domeniu rezolvat. Acum atenția se îndreaptă și spre economie, iar BNR este o redută de cucerit. Dacă lucrurile vor merge în direcția pe care o anunță ministrul actual al Finanțelor, atunci vom trăi vremuri interesante. Așa cum spuneam la început, nimic nu este recunoscut ca fapt valid și totul stă sub semnul relativismului găunos. Visul oricărui politician de duzină este acela ca mașina de fabricat bani să fie la dispoziția sa. Vor umbla, cu certitudine, și la independența BNR. Abia atunci se cheamă că au dat marea lovitură. Nu vor mai fura cu milionul de dolari, ci cu miliardul. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust, Editura Institutul European, 2018.

Foto: wikimedia commons