Nu știu de ce mi s-a pus pata pe preț, cînd de fapt contează cu mult mai mult calitatea, nu? Or, în capul meu, cred că trăim într-o minciună majoră numită: preț mai mare, calitate mai bună. Cred că, în ecuația asta, calitatea este umflată cu 2-3 lei, adică 20-50 de centime de fiecare dată. Da, trăiesc în prezent, dar mi-amintesc de gradul zero al negustoriei din piețe. Era bunica mea gradul zero. Cum? Uite cum. Ea avea niște mîini brăzdate de muncă, ea muncea pămîntul. Ea. Ea. Ea. N-avea ajutoare. Avea o bucată de pămînt de juma’ de hectar, cred, în pantă. Lîngă fîntînă punea ardei, roșii, mărar, pătrunjel. Sus pe coastă, făsuiul și porumbul. Cînd n-avea bani, dar n-avea chiar, se ducea dimineața la piață. Vindea te miri ce, ce culesese la ora 5 din grădină, plus niște ouă luate de sub găini. Femeia asta lua de la an la an sămînța de la ce cultivase cu un an înainte și așa „reducea“ costurile. Pămîntul îl dădea cu bălegar de la porc sau de la singura vacă din ogradă. Iarăși, nu avea taină. Femeia asta cerea în piață leul. Două-trei legături de verdeață la leu, două-trei ouă – un leu. Atît credea ea că merită sămînța – cultivarea ei, soarele și ploaia, stropitul cu apă în zilele toride. Leul era măsura și tot cu leul ăla își plătea varii datorii, bucurii. La nivelul ăsta nu se poate vorbi de somon, de șampanie. Dar știu de la ea că poți face copii și amor și c-un kil de vin roșu din bătătură. Știu iar că nu poți călători, dar a privi cerul cu stele în întunericul verii e cum nu se poate mai amețitor. Te mușcă țînțarul, se pune musca pe tine. E nasol. Dar e un tip de viață în care, măcar la nivel de intestine, nu te minți. De aceea, cînd văd astăzi prețuri umflate la mere (6-8 lei), pere (8-10 lei), brînză, ouă, verdețuri, legume de orice fel, carne, știu că trăiesc într-o minciună numită umflarea veniturilor, sanchi cerere-ofertă. Astăzi, cînd țăranul nu mai există, cînd totul e mecanizat, ce mă iei cu prețurile astea? Bre, societate, o dau dracului de minciună! De aceea, apreciez mult-mult hoții. Sînt în fiecare piață inși care dau ieftin ca să nu-i ia poliția la-ntrebări. Vînzare rapidă se numește în supermarket-uri. „Rapidă“, da, cînd expiră marfa, minciuna. Or, aici, vine vorba mea, hoția îmi place. De ce? Se leagă logic cu amintirea tăcutei mele bunici.