Prima oară cînd am ştiut unul de existenţa celuilalt a fost prin fax. Nu trimisesem bine faxul, că a vrut să mă vadă. Imediat. Ea ţinea Comunicarea Direcţiei Penitenciarelor. Aşa era ea. Trebuie să ne-nţelegem, sîntem cu vreo cinşpe ani în urmă, cînd nu vedeai faţă de funcţionar public care să vorbească jurnaliştilor. Acum, cînd scriu, mi se înmoaie mîna pe care i-am întins-o prima oară, la Rosetti, într-un bar. Era înconjurată de obraze. Era în centrul lor, la o cafea, şi îi asculta şi li se adresa: „Măi, băiete!“ Cînd mi-a spus şi mie la fel, am îngheţat. A devenit duşmanul meu. Mi se părea că n-are ea ce căuta în proiectul meu, în calea întrebărilor mele, în viaţa mea. Eu eram triumful însuşi, nu? Jurnalist, Academia Caţavencu, interviuri uşchite. Apoi, Vieţaşii de pe Rahova a venit, trei-patru ani mai tîrziu. Dovada, nu? Tiraje epuizate, faimă, ediţii, emisiuni de televiziune care au copiat demersul şi au instigat la dialog aceleaşi personaje din cartea mea. Dana, de fapt, m-a învăţat cum să intru în pielea unei lumi insuportabile, în puşcăria Rahova, şi să-mi cunosc intervievaţii. Tot ea punea întrebări. Modelul meu a fost ea, în interiorul penitenciarului. Şi, de cîte ori – vreo trei-patru – am fost dat afară din penitenciar pentru comportamente sau suspiciuni de tot felul, tot ea a negociat şi am fost reprimit. Au trecut vreo trei miniştri de justiţie, vreo tot atîţia şefi de direcţie. Ea a rămas acolo şi, odată cu ea, eu mi-am dus damblaua la final. Dana. Cred că este „tranzacţia“ profesională care a stat la baza întregii mele cariere. Să pui întrebări la mişto e simplu. Să pui întrebări unuia care a ucis de două-trei ori la viaţa lui, să pui întrebări şi să deschizi suflete băgate după gratii. Şi, mai ales, ea mi-a spus o chestie care a-ntors cartea sute de mii de grade. Să ai încredere în ei, altfel nu vei face cartea asta, dar nu şi în poveştile lor privind crimele. Aia meserie. Şi ea o făcea fără greutate. Şi pentru asta cred că iar mi-a fost duşman. Ca apoi să-mi fie prieten de arme toţi anii următori. Am construit cu ea zeci de proiecte, din ceşti de ceai, dintr-o părere. „Măi, băiatule...“ Comerţul cu suflete curate a luat de lîngă mine o tipă tare de tot, vă spun eu.