Cum (mai) purtăm o conversație? (1)

Publicat în Dilema Veche nr. 883 din 11 - 17 martie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Mama mea îmi povestea că atunci cînd s-a mutat de la Cluj la București, la începutul anilor ʼ70, imediat după terminarea facultății și primirea repartiției, a fost nedumerită de felul în care purtau o discuție bucureștenii. Adică de modul repezit în care comunicau, de parcă ar fi fost mereu pe picior de plecare, de faptul că vorbeau exclusiv despre ei înșiși, fără să-i intereseze prea mult ce aveau ceilalți de spus, de întrebările de complezență la care nici măcar nu așteptau un răspuns. Însă ce i s-a părut cel mai neplăcut era modul abrupt, total neanunțat, în care încheiau conversația – „Hai, pa!” –, apoi îți întorceau pur și simplu spatele. Păi, așa ceva ar fi fost de neconceput în Ardeal. La Cluj, o conversație dura cu orele, nu se grăbea nimeni nicăieri, dacă de pildă te întîlneai întîmplător cu cineva pe stradă, la o trecere de pietoni, se schimba de o sută de ori semaforul (și doar se știe că acolo semaforul se schimbă o dată la un secol, îmbătrînești pînă apuci să treci strada) pînă cînd unul dintre partenerii de discuție dădea vreun semn că ar vrea să se urnească din loc. Iar întrebările nu erau deloc de complezență, interlocutorul te întreba pe rînd de toate rudele, ce mai face nepoata de la București?, cum o mai duce nenea Grigore? etc., chiar dacă v-ați întîlnit exact în același loc în urmă cu două zile, apoi, după ce termina cu rudele, începea cu vecinii și tot așa, te prindea noaptea la trecerea de pietoni. Celălalt continua să întrebe, din politețe, dar și ca să aibă ce bîrfi mai tîrziu cu o altă cunoștință cu care s-ar fi întîlnit tot întîmplător, totuși asculta cu atenție, se implica afectiv în conversație și în poveștile unor necunoscuți, căina atunci cînd era de căinat, se bucura pentru succesul fiicei de la facultate sau pentru că se simte ceva mai bine tata-mare. O banală conversație la Cluj avea un rol pur și simplu terapeutic și niciodată nu se termina abrupt, neconcluziv, ba dimpotrivă, avea mai multe false finaluri, cînd ziceai că e gata, poți să-ți vezi în sfîrșit de drumul tău, tot se mai găsea cîte ceva de spus. De fapt, eu am învățat să port o conversație civilizată, după toate regulile bunei cuviințe, în vacanțele mele de vară de la Cluj, chiar dacă eram nevoită să-i salut pe toți oamenii în vîrstă cu „Sărut mîna“, inclusiv pe bărbați, ceea ce în București mi s-a fi părut total aiurea, chiar dacă mai tîrziu, cînd mai crescusem deja, mi-am dat seama că pronumele de politețe e obligatoriu, indiferent de cît de apropiat te simți de persoana cu care te conversezi. Îmi amintesc de un episod, de prin clasa a III-a, cu un băiat care mă cam plăcea (dar și eu pe el) și care m-a invitat la film, la Cinema „Republica”, apoi a insistat să mă conducă acasă, în cartierul Gheorgheni. Pe drum ne-am tot conversat și, pentru că atunci cînd am ajuns în fața blocului bunicilor mei era cît se poate de clar pentru amîndoi că discuția noastră nu se încheiase, m-am oferit eu să-l conduc acasă, pînă în Piața Cipariu, iar el a fost de acord. Cînd am ajuns la el acasă, parcă-parcă nu prea aveam ce să ne mai spunem, epuizaserăm toate subiectele intersanate pentru niște puști de 10 ani, însă băiatul și-a închipuit că era nepoliticos să plec de una singură spre casă, așa că m-a condus din nou, și uite așa am urcat și am coborît împreună „dealul” Gheorgheniului de vreo cinci-șase ori. Deși eram copil, îmi dădeam seama că numai la Cluj se putea întîmpla așa ceva, la București cînd mă conducea vreun coleg pînă la scară și nu se mai dădea plecat, rămînea înțepenit acolo, conversația noastră se rezuma la: „Ieși mai tîrziu afară?”, „Îhî”, „Pot să vin și eu și să te sun la interfon?”, „Nu știu, faci cum vrei... Hai, pa!”. Da, la București orice conversație era altfel, însă ajunsesem să fiu perfect adaptată în ambele orașe. Acasă, încercam să nu par chiar obraznică în conversațiile cu adulții, însă dacă nu le răspundeam cu aplomb eram considerată un copil bleg, fără tupeu și fără șanse de a reuși în viață, așa că uneori mai scoteam și limba sau mai băgam cîte un „mă” sau „bă” de control, le întorceam spatele colegilor cu „Hai, pa!” sau intram în jocurile pline de falsă afecțiune cu prietenele mele: „Ce mai faci, fatăăă? Ce bine îți stă cu rochia asta, fatăăă!”. La Cluj, preluam accentul cîntat încă din gară, parcă eram născută acolo, știam exact momentul cînd e cazul să mai bag cîte un „ioi” apreciativ sau, din contra, depreciativ, eram politețea întruchipată. Cam așa fac și acum, deși nici clujenii nu mai sînt ce-au fost, au început și ei să se grăbească, dacă nu i-aș cunoaște atît de bine aș zice că s-au „bucureștenizat”, au început să-și mai înghită din cuvinte și să te întrerupă atunci cînd nu e cazul. Însă în orașele mici din Ardeal este fix la fel ca în copilăria mea, conversațiile durează la nesfîrșit și încep spontan în cele mai nepotrivite locuri, dacă mergi într-o vizită, la masă, unde nu prea ai ce căuta neinvitat, gazda insistă de vreo zece ori „Hai, no, să-ți mai pun niște sarmale!”, pe un ton cîntat-plîngăcios de parcă ar suferi cumplit că pleci de la ea nemîncat, iar tu răspunzi politicos tot de zece ori „Săru’ mîna, nu-mi mai trebe!”, e un întreg ritual aici. Iar cînd, în sfîrșit, te ridici de la masă, obligatoriu zici „Săru’ mîna pentru masă!”.

Mama mai remarcase încă ceva atunci cînd aterizase în anii ’70 în orașul cel mare și străin din sud: orice conversație se baza pe un conflict, iar dacă nu exista unul trebuia inventat, de fapt interlocutorii pîndeau orice sîmbure de conflict ca să-l transfome în esența discuției pentru că cineva trebuia să aibă întotdeauna dreptate. O conversație însemna, de fapt, să-l domini pe celălalt, să stabilești ierarhii, ca într-o relație de cuplu care nu funcționează fără ca cei doi să se certe tot timpul. Tîrziu și-a dat seama că nu e nici o problemă în a ridica tonul într-o discuție pentru a-ți impune punctul de vedere, ba chiar e indicat, pentru că altfel nu te ascultă nimeni. În Ardeal, un posibil conflict într-o conversație se rezolvă imediat cu „Dă-i pace!”, e ignorat cu bună știință, asta nu înseamnă că nu mai există, într-o formă latentă, căci mereu rămîn lucruri nespuse sau interpretabile. Apoi, ar mai fi falsa confidențialitate. Cînd a ajuns la București, mama și-a închipuit că-și va face repede prieteni pentru că toate persoanele cu care se conversa îi făceau din prima destăinuiri personale. Viața aici era „transparentă”, un cuvînt la modă acum. La Cluj, ea fusese educată să păstreze un secret, să nu împărtășească lucruri care nu se spun. Și-a imaginat că toate aceste confidențe bucureștene erau, de fapt, dovezi de prietenie și de încredere. Nimic mai fals, după ce distribuia „informația” – cîți amanți, cîte avorturi, cine cu cine etc. –, noua sa „prietenă” abia dacă o mai saluta pe stradă.

Crescînd între două lumi conversaționale total diferite, am avut probleme reale de a face față cu brio unei conversații abia cînd am ajuns în Moldova, aici deja nu mai aveam repere și nu știam ce se așteaptă de la mine, așa că de cele mai multe ori preferam să tac și să ascult, ca să nu fac vreo gafă. Totuși, am observat că după formulele de introducere clasice – „Să trăiești!”, „Ce mai faci?”, „Merge treaba, merge?”, cei doi interlocutori începeau să se plîngă pe rînd de cît de prost merge, de fapt, treaba și nu doar treaba aia, dar și alte treburi, iar concluzia conversației era că, de fapt, nu merge nimic. Sincer, n-am văzut nicăieri oameni care să se plîngă într-un mod atît de special precum moldovenii, începînd de la a-și plînge de milă într-un mod îndelung exersat și care se lasă cu niște căinări și îmbărbătări ale interlocutorilor nu știu cît de sincere, însă absolut fabuloase, și sfîrșind prin a se plînge, în general, de mersul lucrurilor, de vreme și de vremuri, într-un mod aproape filosofic. Toată această jelanie conversațională are ceva duios, de alint. Însă vizitele mele în Moldova au fost puține și sporadice, așa că impresiile pot fi superficiale. În privința oltenilor, există un neastîmpăr conversațional care pe mine, una, mă agită îngrozitor – oamenii ăștia nu stau o clipă locului cînd vorbesc, fac și alte lucruri, merg, spală geamuri, împăturesc sarmale, prind o idee din zbor și li se pare genială, întrerup, îți iau vorba din gură, însă nu din lipsă de politețe, din nerăbdare. Dar nici olteni n-am cunoscut prea mulți.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.