Un val de mîndrie ne cuprinde cînd „unul de-al nostru“ cîÈ™tigă o competiÈ›ie sportivă ori are o reuÈ™ită importantă. Mai mult decît atît, naÈ›ionalismul se stîrneÈ™te în mintea È™i sufletul fiecăruia cînd vorbim de concursuri europene È™i mondiale la care participă sportivi pe care îi cunoaÈ™tem sau nu neapărat, dar sînt români. Dacă se întîmplă să fi È™i contribuit cu ceva în viaÈ›a È™i performanÈ›a cîÈ™tigătorului, stima de sine creÈ™te simÈ›itor È™i asocierea cu reuÈ™ita acestuia este inevitabilă.
În egală măsură, pentru unii dintre noi speranÈ›a moare dacă podiumul nu este atins – apar afirmaÈ›ii cum că sportul românesc nu mai e ce a fost sau nu ne vom mai reveni niciodată, chiar dacă poate clasificarea sportivului relevă un loc printre primii douăzeci în lume sau evidenÈ›iază că performanÈ›a atinsă de concurentul nostru este maximul pe care l-a putut oferi în evoluÈ›ia lui din perioada respectivă.
Ce este în spatele a ceea ce putem vedea noi atunci cînd aceÈ™tia performează? Care este impactul psihologic asupra sportivului în raport cu presiunea socială? Cum ajutăm noi cu atitudinea pe care alegem să o avem ca acesta să evolueze sau să renunÈ›e?
Pentru construirea performanÈ›ei unui sportiv în zilele noastre există o întreagă echipă. La ultimele olimpiade, începînd cu Montréal, alături de antrenori, medici, nutriÈ›ioniÈ™ti, kinetoterapeuÈ›i, au fost țări care au avut psihologi la toate loturile.
Nu mă refer aici la acele situaÈ›ii în care, în preajma competiÈ›iilor importante, cu o săptămînă înainte s-a apelat la ajutorul unui psihiatru, al unui neurolog È™i al unui psiholog pentru a-i „pune în formă“ pe sportivi.
Rafinarea tot mai accentuată a pregătirii sportivilor impune în ziua de astăzi colaborarea din timp a antrenorilor È™i a medicilor cu psihologii specializaÈ›i în sport. Este recomandabil să se acorde, din partea antrenorilor È™i echipei manageriale, egală atenÈ›ie datelor biologice È™i celor psihologice ale sportivului. Încă de la selecÈ›ia sportivilor se evidenÈ›iază că nu numai cei foarte dotaÈ›i pot tinde către competiÈ›iile de nivel înalt, ci È™i cei care au capacități psihice corespunzătoare ce pot fi antrenate. Există o gamă largă de situaÈ›ii È™i intervenÈ›ii. Tehnicile sugestive de gîndire È™i metodele de autoreglare susÈ›in exact acele situaÈ›ii atît de blamate de unii cu privire la inevitabila greÈ™eală.
Oferirea de asistență de specialitate se face în timp, în paralel cu tot ceea ce presupune antrenamentul fizic, nutriÈ›ie È™i recuperare medicală.
Presiunea socială (È™i nu numai) există deopotrivă È™i pentru profesia de antrenor, aceasta fiind una dintre cele mai complexe È™i dificile. De multe ori antrenorul este privit È™i ca tehnician, uitîndu-se faptul că el este în acelaÈ™i timp È™i un educator care È›inteÈ™te performanÈ›a. MulÈ›i stăpînesc chiar È™i o parte din practica asistenÈ›ei psihologice È™i au cunoÈ™tinÈ›e medicale.
Dar, în timp, lucrurile au evoluat È™i o echipă completă în care fiecare îÈ™i È™tie foarte clar rolul lui, o echipă multidisciplinară cu specialiÈ™ti formaÈ›i în ani de studii È™i practică, în care fiecare contribuie cu expertiza proprie, colaborînd pentru a descoperi maximul de performanță al fiecărui sportiv luat ca individ unic, cu atitudinea È™i aptitudinile proprii, aceasta susÈ›ine succesul în marile competiÈ›ii.
PrezenÈ›a psihologului nu mai este atît de mult confundată cu cea a psihiatrului. Oamenii înÈ›eleg mult mai bine acum că sprijinul psihologic nu presupune că ne adresăm unei boli psihice, ci presupune asistență pentru maximizarea potenÈ›ialului fiecărui individ. Lumea evoluată a înÈ›eles că psihoterapia este asul din mînecă, oamenii fac diferenÈ›a între psihologie È™i psihiatrie È™i ideea nu mai este folosită ca o jignire, o ruÈ™ine sau frica de asocierea cu nebunia.
Psihologia sportului, începînd de la depășirea blocajelor pînă la gestionarea emoÈ›iilor pre-competiÈ›ionale È™i competiÈ›ionale, antrenamentul mental È™i chiar tehnici de creÈ™tere a gradului de suportabilitate a durerii în urma diverselor traume fizice, este un mare plus È™i un adjuvant important în performanÈ›a sportivă.
MulÈ›i sportivi execută perfect exerciÈ›iile la antrenament, dar cînd e vorba de o competiÈ›ie cu miză, clachează.
Antrenamentul È™i competiÈ›ia sînt activități care solicită sistemul psihocomportamental al sportivului, la care se adaugă solicitarea relaÈ›iilor sociale în cadrul grupurilor. Suprasolicitările sînt urmate de stare de tensiune, neatenÈ›ie, decizii eronate, consum ineficient de energie, reducerea motivaÈ›iei, într-un singur cuvînt: stres. Printre factorii de stres în presiunea socială amintim grija față de ce vor spune cei apropiaÈ›i, familia, prietenii, preocuparea față de cîÈ™tig sau pierdere, ceea ce aud din sală ca susÈ›inere sau mesaje demoralizatoare È™i articolele din presă ori de pe reÈ›elele de socializare.
Toate acestea au un impact asupra sportivului care, cu ajutorul unui mental foarte bine construit, poate să le depășească sau să le stăpînească în aÈ™a fel încît să nu îi influenÈ›eze rezultatele prezente È™i viitoare în defavoarea lui.
Sportivii, împreună cu antrenorii, parcurg un drum lung È™i anevoios, format din ore multe de antrenamente, bucurii È™i epuizare – mai ales fizică, dar È™i psihică. PerformanÅ£ele presupun sacrificii uriaÅŸe, iar organismul este solicitat excesiv.
Fără îndoială că sportul aduce sănătate atît la nivel fizic, cît È™i psihic, prin întreÈ›inerea corpului È™i eliberarea tensiunilor acumulate. În acelaÈ™i timp, în activitatea sportivă de performanță È™i de înaltă performanță, marii campioni, „stelele sportului românesc“, după cum sînt numiÈ›i în presă pe bună dreptate, indiferent de domeniul în care activează, sînt – mare parte din timpul dedicat carierei sportive – pacienÈ›i.
Pentru a spori rezilienÈ›a la efort ori durere, pregătirea psihică a sportivilor a devenit tot mai mult un factor marcant în structura È™i strategia antrenamentului, cu atît mai mult cu cît tot ceea ce face sportivul trece mai întîi prin mintea lui, raportat la voință, atitudine È™i emoÈ›ii, apoi trece la pregătirea fizică, tehnică, tactică È™i numai un grad înalt de motivaÈ›ie È™i de efort îl poate menÈ›ine pe sportiv într-un proces foarte intens de pregătire.
Studiile de psihologie au relevat în timp că gîndurile influenÈ›ează modul de comportare a individului, iar felul lui de interpretare hotărăște tipul de reacÈ›ii, pozitive sau negative, sigure sau nesigure.
Tot studiile au dovedit faptul că, prin antrenamentul mental, atunci cînd un sportiv îÈ™i imaginează o miÈ™care din antrenamentul său fizic, conectat fiind la un aparat de monitorizare a bătăilor inimii, ceea ce arată aparatul este că se produc aceleaÈ™i unde ca atunci cînd sportivul execută miÈ™carea. La fel, È™i din punct de vedere neurologic se evidenÈ›iază parcursul antrenamentului mental pe electroencefalogramă.
Dacă un sportiv care este accidentat, în timpul repausului pentru recuperare, face de cîteva ori pe zi antrenament mental specific situaÈ›iei lui, acesta termină perioada de repaus cu mult mai pregătit decît dacă ar privi la televizor sau ar citi o carte. În plus, în studiile lor, americanii È™i japonezii au constatat că recuperarea se face mult mai repede. Desigur, acest lucru nu înlocuieÈ™te niciodată antrenamentul fizic obiÈ™nuit.
Antrenamentul mental poate fi extins și pentru tracul precompetițional și se poate merge mai departe cu psihoterapie și desensibilizare sistematică prin expunere.
Semnele arată că, în timp, corpul È™i psihicul sportivilor sînt suprasolicitate ÅŸi din cauza efortului susÅ£inut din cadrul antrenamentelor, acestea sînt greu vindecabile ÅŸi simptomele reapar. Tratamentul obiÅŸnuit începe cu un repaus pe care sportivii nu ÅŸi-l pot permite pentru că uneori alocarea timpului necesar ar presupune ieÅŸirea din competiÅ£ie ÅŸi pierderea unui întreg sezon.
DeÅŸi, în momentul deciziei cu privire la participarea la concurs, starea poate fi favorabilă, afecÅ£iunile degenerative pot oricînd să exacerbeze ca simptomatologie.
Uneori, în funcÈ›ie de momentul la care ne aflăm, precompetiÈ›ional sau competiÈ›ional, tratamentul ajută doar la un nivel de sprijin, poate susÅ£ine simptomatologia, nu vindecă È™i cauza. Sportivii sînt familiarizaÈ›i cu durerea È™i încearcă să obÅ£ină performanţă în ciuda chinurilor cu care se confruntă. Ei concurează de multe ori accidentaÅ£i fără ca publicul larg să fie la curent cu aceste detalii. Este un risc asumat. Este o decizie care se ia împreună cu antrenorul ÅŸi cu medicul.
Unii sportivi se implică total în competiÈ›ie prin concentrarea asupra eliminării gîndurilor negative ÅŸi menÅ£inerea unei dispoziÅ£ii optimiste ori prin tehnici de relaxare exersate È™i, chiar cu rateuri în execuÈ›ie, reuÈ™esc să performeze mai departe È™i să obÈ›ină rezultate remarcabile.
Prin cunoaÅŸtere, susÅ£inere ÅŸi răbdare, aceÈ™ti oameni, care pot fi copii, adolescenÈ›i sau deja adulÈ›i, îÈ™i pot depăşi limitele fizice, psihice È™i de multe ori chiar de mediu È™i pot atinge maximul lor de performanță. Această perseverență este cu adevărat remarcabilă.
Să încerci, să speri, să lupÅ£i, să nu renunÅ£i… abia în momente cu adevărat dificile se dovedeÅŸte profesionalismul, chiar dacă uneori rezultatul este altul decît cel dorit de către sportivi sau de susÅ£inătorii lor. Noi cum alegem să-i susÈ›inem?
Simona Grigore este psiholog clinician cu competenÈ›e în psihologia sportului È™i psihoterapeut în formare integrativă.
Foto: wikimedia commons