Dacă şi dvs. aţi avut de plătit taxe şi v-aţi întrebat de ce nu pare că primim mare lucru în schimbul dărilor către stat, atunci să ştiţi că nu sînteţi singuri. Poate ar trebui înfiinţate nişte grupuri de terapie pentru contribuabilii serioşi, care-şi plătesc taxele la zi. Noi ne descătuşăm energia negativă acumulată după plata taxelor amintindu-ne de absurdul din legile fiscale. Oferim mai jos două exemple, unul recent, altul din epoca de aur.
 
Începem în ordine cronologică şi desenăm un arc absurd peste timp şi spaţiu. Ştiaţi că românii sînt şi azi în situaţia de a plăti apa de ploaie pe baza unei legi adoptate de Biroul Executiv al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare? Un schimb de adrese din 2012, fascinant în sine, între un parlamentar şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, arată că unii români plătesc şi în ziua de astăzi o taxă pe apă meteorică (denumirea oficială pentru apa de ploaie).
 
Astfel, şi în ziua de azi se mai aplică în unele părţi din ţară prevederi care au fost introduse prin Legea gospodăriei comunale din 1981. Potrivit acesteia, apa de ploaie se taxa unitar pe teritoriul Republicii Socialiste România, aplicîndu-se, pentru a determina cît are fiecare de plătit, un coeficient care se calcula în funcţie de suprafaţa totală a terenului deţinut, indiferent dacă terenul era în Dobrogea sau în Ardeal.
 
În 2002, la 21 de ani distanţă de la legea buclucaşă, vine şi al doilea episod din epopeea apei de ploaie, o trilogie de norme: Hotărîrea de Guvern 32/2002, Legea 634/2002 şi Hotărîrea de Guvern 1591/2002 au încercat să rezolve în dulcele stil clasic această problemă. Taxarea nu se mai făcea doar la suprafaţa clădirilor şi terenurilor, ci includea şi o me¬die multianuală de precipitaţii pe care o luau în calcul autorităţile. Asta a dus la o si¬tuaţie şi mai revoltătoare pentru mulţi cetăţeni, care au ajuns buni de plată pentru apa de ploaie, chiar şi în lunile secetoase.
 
În fine, legislaţia de la nivel naţional nu a rezolvat încă această situaţie, mai ales pentru că această taxă este una care se duce la nivel local, fiind plătită prin contractele încheiate de primării cu operatorii de servicii de apă şi canalizare. Astfel, dacă primării precum cele din Craiova, Rîmnicu Vîlcea sau Iaşi au renunţat prin legislaţia locală la taxa pe apa meteorică, nu acelaşi lucru se poate spune despre traseul preferat de Nenea Iancu: de la Ploieşti la Bucureşti, apa de ploaie încă se taxează. 
 
În tumultul politic al ultimelor zile, a rămas în umbră o întîmplare pe cît de absurdă, pe atît de normală în „Ţara Taxelor Răsare“. Guvernul a aprobat, printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, o modificare la Legea 227/2015. Dacă nu sînteţi un aficionado al Monitorului Oficial, fiţi pe pace, chiar nu prea aveaţi de unde cunoaşte Legea 227, din simplul motiv că în spatele acestui număr se ascunde legea privind noul Cod Fiscal. Absurdul e că el va intra în vigoare abia la 1 ianuarie 2016.
 
Da, Guvernul a modificat printr-o ordonanţă de urgenţă o lege care nici măcar nu este încă în vigoare. Dacă tot eşti pe val, de ce să te opreşti? Guvernul a mers chiar şi mai departe şi a mai amendat o dată noul Cod Fiscal neintrat în vigoare. Pentru că are deja o tradiţie de respectat, a făcut-o – cum altfel? – printr-o altă ordonanţă de urgenţă (41/2015 din 30.09.2015). Fapt cu atît mai fascinant cu cît articolul 4 al acestei legi zice că „prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Hm.
 
Poate ar trebui să le dăm de veste scenariştilor mexicani de telenovele, căci saga legislaţiei fiscale are potenţial de ecranizare, cu toate frecventele ei răsturnări de situaţie şi mai ales cu precipitarea acestora. Benjamin Franklin zicea o vorbă mult citată, pe care am tipărit-o pe un sticker marca „Bani Pierduţi“ (proiectul nostru de responsabilizare a cheltuielilor bugetare): „Pe lumea asta nimic nu este sigur, cu excepţia morţii şi a taxelor“. Transpartinic, guvernanţii noştri par a fi angrenaţi într-un efort de a-i demonstra stimabilului Franklin că nu avea dreptate. Cifrele nu mint, ba chiar explică de ce sărmanul contribuabil e confuz: Codul Fiscal vechi a avut timp ca, din 2013, cînd a fost aprobat, şi pînă astăzi, cînd încă mai este în vigoare, să fie modificat de peste o sută de ori.
 
Printre modificările de graţie din anul 2015 în materie de legislaţie care ne dă de plătit taxe şi impozite, premiul de popularitate nu îl cîştigă Codul Fiscal, ci Ordonanţa de Urgenţă 8/2015. E celebra ordonanţă care modifica o altă ordonanţă de urgenţă – OUG 28/1999 – privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Ordonanţa reglementa impozitarea bacşişului şi instituirea unui registru al banilor personali ai angajaţilor, fapt ce a creat o scurtă criză în obiceiurile de început de sezon estival al internauţilor. Tradiţionalele poze din lanurile de rapiţă au fost înlocuite de poze cu bonuri fiscale, într-un concurs pe viaţă şi pe moarte despre cine are cea mai mică sumă înscrisă pe micuţa bucată de hîrtie. Ordonanţa s-a publicat pe 28 aprilie şi a intrat în vigoare pe 8 mai. După doar o săptămînă, pe 15 mai, guvernanţii au anunţat că nu mai impozitează bacşişul, trăgînd concluzia că este un demers imposibil de aplicat.
 
Eh, dar povestea noastră nu se termină aici. Ordonanţa cu pricina ajunge în Parlament, fapt normal şi pe care îl dorim cît mai multor proiecte de legi. Pe 27 mai, Senatul apucă deja să elimine reglementarea bacşişului din Ordonanţa buclucaşă, însă la o zi distanţă, pe 28 mai, se publică în Monitorul Oficial Hotărîrea de Guvern 367/2015 privind modificarea normelor de aplicare ale Codului Fiscal. Această hotărîre, care urma să intre în vigoare pe 1 iunie, prevede… impozitarea bacşişului. Finalul fericit apare abia pe 6 iulie, cînd se publică în Monitorul Oficial Legea 186/2015, care elimină, în sfîrşit, impozitarea bacşişului.
 
Funky Citizens construieşte o punte între instituţiile mari şi neprietenoase şi cetăţenii interesaţi de treburile statului. Se ocupă mai ales de bugete publice, administraţie şi justiţie, cu accent pe anticorupţie. Elena Calistru e preşedintele asociaţiei, iar Cosmin Pojoranu e omul de comunicare. Cîteva proiecte Funky Citizens: www.banipierduti.ro, www.factual.ro şi www.maricorupti.ro. Mai multe pe www.funky.ong.
 
Foto: wikimedia commons