Cantonul Jepi sau cum să te simți nemuritor

Publicat în Dilema Veche nr. 755 din 9-15 august 2018
Cantonul Jepi sau cum să te simți nemuritor jpeg

Erau două trasee mari și late care te duceau din Bușteni pînă pe platoul Bucegilor – Jepii Mici și Jepii Mari (mai sînt și altele, dar astea două sînt cele mai cunoscute). Ambele cu diferențe de altitudine de peste 1200 de metri – cu alte cuvinte, urci de crăpi. Pe Jepii Mici m-am aventurat o singură dată împreună cu părinții mei, aveam șase ani. Ne-am întors după aproape o oră, la prima porțiune cu lanțuri, mama a hotărît că nu era un traseu sigur pentru un copil. În schimb, Jepii Mari – Schiel-ul, cum i se mai spune –, triunghi albastru din Bușteni, l-am făcut cred că de cel puțin douăzeci de ori. E un traseu epuizant și aparent interminabil, pe care îl știu pe de rost, uneori îl visez noaptea în somn. De la Hotel Silva, intri în pădure, după care te desparți de traseul pantofarilor spre cabana Urlătoarea și începi să urci. Urci prin pădurea de fagi și mesteceni, îți apar înainte trunchiuri căzute peste care trebuie să sari sau să le ocolești, traversezi mai multe văi și rîpe, nu vezi stînca, nu încă, poteca pe alocuri surpată șerpuiește în serpentine, îți mai apare în cale un izvor, mai traversezi încă o vale și te simți fericit că te mai odihnești un pic, pentru că timp de vreo cinci minute cobori, ca mai apoi să urci din nou pieptiș, după vreo oră ai o primă deschidere, o fereastră a pădurii, îți apare Bușteniul undeva jos, îți dai seama cît de mult, ai urcat de fapt, te oprești, mai iei o gură de apă, poate mănînci un sandvici sau o piersică, triunghiul albastru o ia tot în sus, altă cocoașă, după care altă cocoașă. Îți dai seama că străbați muntele în zigzag și urci, tot urci, îți dai sufletul, e ultimul versant, pînă cînd ieși în sfîrșit pe pășunea alpină, cea cu relieful ei de fund e mare, dar tot nu se văd la orizont nici un canton, nici o cabana Piatra Arsă, sînt încă atît de departe… Totuși, ai parcurs trei sferturi din drum, ai ajuns în porțiunea numită „La scări“, stîncăraia și prăpastia sînt deja peste tot, ai grijă unde pui piciorul, îți tremură toți mușchii din cauza efortului depus pînă aici și, dacă e vară și cald, te bate soarele în cap pe platou, te avînți printre jnepeni cu ultimele puteri și, în sfîrșit, în fața ta îți apare Cantonul Jepi. Pe traseul funicularului care transporta lemne de pe munte către fabrica de hîrtie de la Buşteni, frații Schiel au găsit de cuviință să ridice un punct intermediar. În acest sens, în 1910, la altitudinea de 1960 de metri, se construiește Cantonul Jepi, devenit, în următorii ani, un punct de referință pentru turiști. „Cantonul Jepi (…) era folosit la nevoie și de turiști, pentru adăpost. Stă atîrnat pe margine de munte, asemenea cetăților medievale, fiind compus din parter, pod și pivniță, cu terasa din spate de care am vorbit, și ea atîrnată. În față, intrarea se face pe o scară cu patru trepte și are două ferestre, una în stînga ușii și cealaltă în dreapta.“

Cantonul Jepi este singura construcție de pe vîrful muntelui pe care o vezi atunci cînd treci cu trenul pe Valea Prahovei. Nu se văd cabane precum Babele ori Omu. Iar odată ajuns acolo după cele cinci-șase ore de urcuș, acest canton care îți răsare în față este absolut ireal. Desprins dintr-o altă lume. Pe vremuri, avea o mică terasă, de fapt un deck din scînduri de lemn, chiar deasupra hăului care îți dădea fiori, însă dacă îți aruncai privirea mai departe, întreaga vale a Prahovei se deschidea în fața ta. Stăteai acolo, cu picioarele atîrnate în gol, și te simțeai puternic, te simțeai nemuritor.

755 07 2 jpg jpeg

Am revenit la cantonul Jepi, după aproape douăzeci de ani. Am trișat. N-am urcat șase ore pe Schiel, nu mi-am dat sufletul, am parcat mașina la Piatra Arsă și am pornit-o agale împreună cu tatăl meu, Anton, spre canton, prin jnepeniș. De la Piatra Arsă faci maximum 20 de minute, urci pînă într-o culme, apoi cobori, printre jnepeni, snopi din pășunea alpină cu acea culoare nedefinită și, mai nou, vaci liniștite care pasc. Totul s-a schimbat de cînd șoseaua ajunge pînă sus, la 2000 de metri, orice gospodină se poate poza cu Sfinxul, orice pantofar șmecher poate ajunge la Cruce, poate atinge „obiectivul“ turistic. Muntele nu mai e ce-a fost, doar pentru inițiați. Oamenii își lasă mașinile aproape de Piatra Arsă, într-o parcare improvizată, și pornesc în pelerinaje spre Babele și mai departe spre Monumentul Eroilor.

Și totuși, nimic nu s-a schimbat pe platoul Bucegilor de cîteva mii de ani încoace. „Ce dor mi-era de relieful ăsta!“, spune taică-miu. O cărare de nisip, ca pe un fund de mare, pietre, unele perfect rotunde, de parcă ar fi fost șlefuite de valuri inexistente, iarba măruntă, flori mici și surprinzătoare, culmi teșite, soare care arde, nori care trec repede. Ești undeva deasupra lumii, dedesubt totul pare într-un acvariu.

Urcăm încet. „Parcă am o greutate pe inimă!“, spune Anton și se oprește. „Parcă nu reușesc să respir ca lumea“, spun eu și mă opresc. Două animale leneșe, citadine. Mergem unul după altul ca melcii, doar pasul și respirația. Doi pantofari în toată regula. Mai e mult pînă la canton? Facem un cot, începem să-l coborîm și-i vedem acoperișul portocaliu din cauza ruginei de care e mîncat, e chiar sub noi. Anton zice: „Ce rost are să mai mergem pînă acolo? Gîndește-te că trebuie să urcăm înapoi cocoașa asta!“ „Dar nu e mare scofală!“, zic eu, cu 30 de ani mai tînără. „Dacă tot am ajuns pînă aici…“

Ajungem la Cantonul Jepi, în paragină. Nici măcar puntea de lemn nu mai există, mai sînt cîteva scînduri putrede. Anton spune: „Eu, în locul tău, nu aș lua-o pe acolo!“ Rămînem pe tăpșan, respirăm. De jos tot vin tineri care au urcat pe Schiel, unii dintre ei par atît de proaspeți, ca după o plimbare pe Calea Victoriei. Sînt și două fete blonde, din Cehia. „Oare nu le-o fi fost frică să urce singure pînă aici?“, se întreabă Anton. Apoi sosesc gîfîind doi, un cuplu în jur de 50 de ani. Simpatici amîndoi, el spune că ar fi vrut să ia telecabina, dar era o coadă de cel puțin două ore și așa au luat-o în sus pe munte. Cum a fost poteca? Surpată? – întrebăm noi ca niște cunoscători, deși n-am mai făcut Schiel-ul de douăzeci de ani. „Nuu… e bună și e bun și marcajul!“, zice el. „Cît mai avem pînă la cabană?“ Taică-miu e vesel să explice: „Ah, maximum douăzeci de minute, ajungeți aici într-o culme unde sînt niște vaci și deja vedeți Piatra Arsă!“

Rămînem mult timp întinși pe tăpșan, în buza prăpastiei. Un tată și o fiică, apăsați de angoase total diferite, legate de vîrste diferite și totuși fericiți că au ajuns într un punct comun pe care nu l-au cucerit, dar în care măcar au ajuns împreună. Da, la Cantonul Jepi, într-o zi senină de vară, te poți simți într-adevăr nemuritor. Ultima senzație pe care am lăsat o acum acolo a fost cea din The Catcher in the Rye. Cu un superficial și îndepărtat know-how al Schiel-ului, am simțit nevoia să arunc frînghii spre oamenii care veneau de jos, din prăpastie, ca să ajungă în siguranță la Cantonul Jepi. Și dup-aia să le spun, cu un aer superior, de fost munțar: „Uitați vă în jur! A meritat tot efortul să urcați pînă aici!“

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.