În timpul Caterinei de Medici, apar furculiţele şi farfuriile din faianţă. Gobeletele sînt înlocuite de pahare.

Louis al XIV-lea impune eticheta de curte. Contează tot mai mult aspectul vizual şi fastul unei mese.

Din America sosesc noi legume: roşia, fasolea, ardeiul, cartoful, porumbul, dovleacul şi dovlecelul.

Graţie lui Parmentier, cartoful ia treptat locul bobilor, mazării şi castanelor – cele mai populare vegetale ale Evului Mediu. Tot din Americi, e adus în Europa curcanul sau „cocoşul de India“ – India americană, se înţelege; dindon, în franceză, vine de la coq d’Inde, iar în germană, pasărea se chema Indian.


Inventarea tiparului permite răspîndirea cărţilor de bucate ale marilor clasici – Pierre Pidoulx, François La Varenne, Nicolas de Bonnefons, Pierre de Lune, Vincent la Chapelle, Menon etc.

Lichiorul este adus din Italia.
Se folosesc mai puţine mirodenii, dar tot mai multe ierburi aromatice, pentru a nu afecta gustul alimentelor.

Apar sosurile scăzute prin fierbere sau îngroşate cu făină. Sînt inventate maioneza, sosul Béchamel şi aspicul de pasăre.

Cafeaua, ceaiul şi ciocolata devin băuturi la modă. Francesco Procopio inaugurează la Paris Le Procope – prima grand café.

Se răspîndeşte obiceiul de a numi noile feluri de mîncare după locuri sau personalităţi celebre: file de limbă de mare à la Pompadour, conopidă à la Du Barry, coaste de vită Sf. Ménehoud, vrăbioară de viţel Trianon, sitar Pückler-Muskau, păstrăv Ioana d’Arc, caltaboş Richelieu şamd. Istoria devine comestibilă.