Bonele din viața noastră

Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
Despre prietenie jpeg

Nu-i deloc o treabă aşa simplă să alegi o bonă pentru copilul tău. Întîi ai frisoane la gîndul că-ţi vei lăsa ce ai mai scump în viaţă pe mîna unei străine: oricît de multe referinţe şi dovezi de bună purtare ar avea, tot o străină este. Apoi, la gîndul că, vrei nu vrei, va petrece cu ea mai mult timp decît cu tine, părintele lui, şi că este posibil ca acest timp să acopere evenimente importante din viaţa lui, la care tu nu vei participa: primul cuvînt, primul pas, prima poezie, primul „te rog frumos“ spus clar şi răspicat. Şi, în sfîrşit, după ce reuşeşti cît de cît să te împaci cu ideea că va trebui totuşi să o faci, începi trasarea profilului ideal, iar în cap încep să-ţi joace ameţitor tot felul de standarde, limite, cerinţe, reguli, bariere şi, nu în ultimul rînd, cifre care să descrie un program şi un salariu rezonabil.  

Ce vreau de la o bonă? Ce vîrstă ar trebui să aibă ca să facă faţă tuturor cerinţelor? Dacă e foarte tînără, nu are experienţă în îngrijirea copiilor, dar face faţă unui program alert. Dacă este de vîrstă mijlocie, are experienţă, are răbdare, dar are şi obligaţii familiale care nu-i vor permite să aibă un orar prelungit. O doamnă pensionată are experienţă, are răbdare, are timp liber, dar nu e foarte sigur că  poate face faţă unor eforturi fizice, timp îndelungat. Apoi, care ar trebui să fie nivelul ideal de educaţie al bonei? În primul rînd, e obligatoriu să ştie detalii despre îngrijirea şi supravegherea unui copil: hrană, somn, plimbări în aer liber, prim ajutor, tot ce ţine de protecţia lui fizică. Aş vrea, apoi, desigur, ca în preajma copilului meu, chiar şi de numai cîteva luni, să se vorbească, pe cît posibil, corect româneşte. Pe măsură ce copilul creşte, aş vrea să ştie şi niscaiva poezii şi cîntece, să mă ajute în întărirea unor deprinderi şi cunoştinţe, să-l ajute la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are de la grădiniţă. Cu cît standardele mele privind nivelul de educaţie al bonei este mai ridicat, cu atît problemele în alegerea ei se diversifică: o bonă cu studii de specialitate – de pedagogie, psihologie – sau cu experienţă foarte multă în domeniu va cere un salariu pe măsura serviciilor complexe pe care mi le va oferi. O persoană cu studii superioare nu e sigur că se va adapta cu uşurinţă la statutul de bonă, inferior pregătirii şi aspiraţiilor sale.  

Cred, însă, dincolo de toate cele enumerate mai sus, că una dintre cele mai importante probleme care se pune în relaţia dintre părinte şi bonă este aceea a statutului pe care aceasta din urmă îl va avea în familie: petrecînd atît de mult timp cu copilul, 8, 10 ore, uneori chiar şi 12, trebuie să ştiu, ca părinte, că bona va deveni în viaţa copilului meu o persoană de referinţă. O mamă substitut. O voi trata ca pe un angajat care va trebui să îşi asume responsabilităţi, dar cu o autoritate diminuată de faptul că deciziile îmi aparţin? O voi trata ca pe un membru al familiei, încurajînd-o să ia decizii, să aibă iniţiative şi să-şi expună punctele de vedere? Nu e deloc simplu să ai răspunsuri ferme, corecte, la toate întrebările. Una peste alta, nu e deloc simplu, nici pentru mine, nici pentru copilul meu, să acceptăm ideea că pentru a avea toate cele necesare traiului, eu trebuie să muncesc mult, iar el să stea departe de mine. Preţul pe care îl plătim amîndoi este unul destul de mare. Doar o bonă care să-l iubească, să-l îngrijească, să-l apere şi să se joace cu el, aşa cum aş face-o eu, ar mai putea să ne facă, din cînd în cînd, să mai uităm de preţ. Indiferent de vîrstă, experienţă, studii. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.