Boli și viruși

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Boli și viruși jpeg

Sînt perioade, în viața fiecăruia, care, din nefericire, stau sub semnul bolii. Te pocnesc uneori în moalele capului și nu numai, tot soiul de microbi, viruși, inflamații, înțepeneli, arsuri, junghiuri. Urmate, evident, de analize de sînge, ecografii, RMN-uri, exudate, radiografii etc. Toate însoțite de interminabile discuții cu doctori, mai simpatici sau mai puțin, mai empatici sau deloc, buni psihologi sau dezastruoși, buni profesioniști sau mediocri. Toate cele de mai sus, cînd boala se prelungește, chiar dacă e doar o viroză, creează, desigur, o stare de boală. Pe care o duci cu tine, ca pe o veche, groasă și aspră pătură cîrpită, două săptămîni, o lună, cine știe cît. Pentru că nu se iese oricum din atmosfera de boală. Nu degeaba au scris despre asta atîția „inițiați“: Thomas Mann, Max Blecher, Bacovia.

Starea de boală nu se reduce doar la transformarea locuinței într-o vizuină de supraviețuire invadată de sticluțe cu miros de camfor, lămîi, portocale, ceai de tei, batiste igienice, Nurofen, Redoxon, Grintus, ba chiar Zinnat și alte medicamente cu nume de prinți și zîne. Aduce și induce și un soi de dispoziție angoasat-metafizică, iar aceasta, printre repetate și iritante activități practice, îți permite să zărești mereu un posibil capăt de drum sau de tunel. Pe scurt, o stare în care nu poți face abstracție de moarte, pentru că îi simți cumva dacă nu întreaga răsuflare în ceafă, măcar un firav curent stîrnit de ea. Și dacă nu chiar în ceafă, măcar undeva în urma ta, singura-i victimă fiind un fir de păr, rebel, care mai zvîcnește din cînd în cînd.

Starea de angoasă despre care vorbeam îți conferă o  anumită profunzime maladivă. Dacă ești norocos, aceasta se asociază și cu un simț al umorului și autoironiei care îi urmează și care te salvează din a cădea pînă la fund în butoiul cu depresie. Cînd trebuie să mai faci niște analize și cînd rinofaringita nu se termină, ci se transformă în sinuzită, apoi în bronșită, la un moment dat nu-ți mai rămîne decît să faci haz de necaz, de propriile-ți neputințe fizice în lanț. Tu însuți devii, dintr-un personaj demn de milă în propriii-ți ochi, unul demn de a fi luat în rîs.

Te mai salvează contactul uman, direct, cu vasta lume medicală. Dacă ești o persoană obișnuită cu bunul mers al policlinicilor și spitalelor private, în care dudui impecabil pieptănate și machiate îți zîmbesc de la ghișeu, gestionîndu‑te cu un aer profi, cînd te întorci într-un stabiliment de stat nu poți să nu ai un șoc. După ce auzi la știri, non-stop, despre oamenii cu viermi de la Spitalul de Arși, și după ce vezi cum dintr-un „simplu cetățean“, dacă, Doamne ferește, dă peste tine vreo boală mai exotică, poți deveni, așa, cît ai bate din palme, subiect de știri: „Femeie, în vîrstă de…, a fost depistată cu…“.

Noroc că n-a fost cazul, în ce mă privește. Dar contactul cu spitalul în sine m-a mai dislocat din bula mea. Mai întîi, de la intrare începînd, nimeni nu știa nimic și te trimiteau de la Ana la Caiafa, fiecare dîndu-și cu părerea și comentînd. Apoi, odată ajunsă, în sfîrșit, la locul cu pricina, a trebuit, din păcate, să descopăr că funcționează, în continuare, aceeași „love-hate relationship“ pe care am practicat-o, de cînd lumea, de pe vremea comunistă, cu prestatorii de servicii din diverse domenii: mai întîi îi rogi frumos, nu umil, ci neutru, ca și cum ar fi dreptul tău (și, culmea, chiar e dreptul tău); apoi, desigur, aștepți; cum timpul trece și nimic nu se întîmplă, îți pierzi răbdrea și intervii în forță, faci scandal; după scandal, cei implicați nu neapărat se execută, dar, oricum, încep să miște ceva – reacțiile lor pot fi și vădit ostile, de multe ori fac pe invers, te ignoră și mai dihai; în atari condiții, intervii cu partea de „love“ (cea de dinainte fiind, evident, „hate“): te apropii de respectivele persoane, îți ceri scuze, vorbești frumos, spui că dracul nu-i chiar atît de negru, că ești și tu om etc. Combinația dintre cele două stări (de furtună și de împăciuire nu chiar mieroasă, ci întrucîtva demn-amuzată) s-a dovedit (e adevărat că nu în toate cazurile) că funcționează. Oamenii își fac, în cele din urmă, treaba. Printre ei, dacă ai ochi să vezi, îi poți găsi pe unii chiar de calitate, precum asistenta care aproape m-a implorat, dacă nu să aduc trimitere de la medicul de familie, măcar să mai renunț la cîteva analize, ca să nu plătesc prea mult; sau doctorița, aproape o fetiță, subțire și serioasă, și foarte dedicată muncii ei.

După ce ai trecut mai toate probele circumscrise „stării de boală“, nu‑ți rămîne decît să te întorci în casa ta mirosind a camfor, lămîie și supă de morcovi și să aștepți. Să aștepți să treacă boala și timpul ei. Eventual, uitîndu‑te la cîte un film benign și fără pretenții, precum Shall we dance? (Peter Chelsom, 2004, cu Richard Gere, Jennifer Lopez și Susan Sarandon), în care cineva se poate elibera de disperare și poate ajunge fericit dansînd, pur și simplu (desigur, la cu totul alt nivel decît Zorba).

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.