e Azuga la juma. Mă uit în ghidul Billa de cumpărături şi descopăr stupefiat că se poate şi mai ieftin. Berea Cozia 3,19 la pet de doi litri. Azuga o bei în companie. Stai la crîşma de pe Blănari şi mai priveşti la o gagică, mai la o tinereţe. Îţi iei două chiftele şi o pîine de la „Împinge tava“ Argentin şi om te-ai făcut pe o zi. Trei cincizeci cu doi lei, cinci cincizeci. Şase, să zicem. Dar nu poţi trage de o bere o zi. Sau eu nu pot. Asta înseamnă că n-am educaţie pe răbdare, plăcere, companie. Dacă iei de la Billa doi litri de bere la trei lei şi nouăşpe bani, atunci iei şi o sută de grame cîrnaţi la un leu cincizeci şi nouă suta de grame. Ah, şi-o pîine. Dar le mănînci acasă, dacă eşti singur, dai drumul la teve. Cablul te costă zece lei pe zi. E toxic. Pe scurt, poţi trăi cu şase lei pe zi timp de 365 de zile? Gîndesc la viitorul meu. Dacă voi fi singur şi sănătos, pot duce un argentin sau o vînătoare de oferte? Să vedem. 6 lei ori 365 egal 2190. Adică, pe bani vechi şi adevăraţi... am uitat. Nu ştiu să număr bani. Măcar atîta pensie oi avea şi eu la bătrîneţe? Nu mă pricep la nimic: nici la adunat bani, nici la calculat zilnic cît îmi trebuie. Dar nici statul nu se pricepe la ceva. Darmite să-mi chibzuiască banii pentru pensie. Legile se modifică precum ciorapii, bătrînii sînt nişte javre. Aşa că ce-i de făcut cu mine?! Mă îmbătrînesc. Într-o lume a cîrnaţilor şi a berii ieftine, o singură şansă: să devin conform. Sau să mor un pic mai tînăr, dacă văd că nu mă ţin baierele pungii.