„Un stat nu poate avea ghinion. (...) El sau are forță și sănătate, sau nu are.“ – Robert Musil, Austriacul lui Buridan (1919)

Un președinte, două Austrii

Vulturul heraldic negru și bicefal și-a amintit de originea sa imperială și-și ascute din nou ghearele, zdrăngănind lanțurile cătușelor de fier, rupte-n 1945.

Austria și-a ales cel de-al treisprezecelea președinte federal pentru un mandat de șase ani: dr. Alexander Van der Bellen. 50,3% (cu drept de contestație) i-au revenit după numărarea voturilor, inclusiv cele trimise prin corespondență. Participarea la vot a fost de 72,7%. Depunerea jurămîntului va avea loc pe 8 iulie.

Establishment vs popor, stînga vs dreapta, rural vs urban, tineri vs vîrstnici, dacă ar fi să ne exprimăm în semantica luptei electorale: candidații s-au înfruptat pe rupte din frica alegătorilor în fața migrației și a sărăciei!

1986 consacra alegerea controversatului Kurt Waldheim, fost secretar general al ONU, în aceeași funcție, urmată de izolarea sa internațională, iar 2016 era să devină un déjà-vu. „Învățați istoria“ – spunea Bruno Kreisky, cancelar al Austriei între 1970-1983.

Mission accomplished

După primul tur de scrutin, Alexander Van der Bellen se califica în finală de pe locul II. Candidații marilor partide de guvernămînt, social-democrații și popularii – doar pe locurile IV și V. O force majeure, care a dus la demisia cancelarului Werner Faymann.

Cu ocazia tradiționalei demonstrații de 1 Mai, vienezilor nu le-a venit să creadă: cancelarul a fost huiduit de propriii tovarăși roșii „ca pe stadion“. Disciplina de partid – o glumă. Viena oficială, condusă din 1945 de stînga, stă încremenită în dilema partidului-stat. Stînga, care i-a susținut pe conservatorii europeni să privatizeze totul și orice, a ajuns să nu mai aibă prea multe unelte în favoarea unui intervenționism, care astăzi se dovedește necesar și este cerut de pauperizarea populației (șomajul fiind de 5,8%, după definiția UE; procentul real însă depășește 9%!). Social-democrații s‑au neoliberalizat și nu găsesc răspunsuri la provocările globalizării. După un secol de luptă, standardele sociale au fost atinse și, astfel, mission accomplished. Au urmat îndatorarea și scepticismul. Încrederea în elita politică tradițională s-a dus.

Criminalitatea e în creștere față de anii trecuți, agresiunile sexuale se înmulțesc și sînt mediatizate îndelung. Unde sînt vremurile în care un Jörg Haider, lider al aceluiași partid FPÖ (1986-2000) era citat cu afirmația deloc măgulitoare: „În Austria există două feluri de imigranți: hoții români de buzunare, și alții.“

Wer nichts wird, wird Wiener: acela de care nu se va alege nimic devine vienez! Autoironia e rețeta supraviețuirii. Van der Bellen s-a născut în 1944 la Viena.

„Viena este un oraș al culiselor. (...) În față e aparența fără esență. În spate e esența fără aparență“ – scria eseistul Robert Menasse. Ambivalența le este austriecilor credință de suflet. Prudenți, au astfel plăcerea, cronofagă, de multe ori, de a face ca și cum... so-tun-als-ob!

Norbert Hofer

A pierdut alegerile. Norbert Hofer, 45 de ani, tehnician de zbor și din 2006 deputat și membru în conducerea Nationalrat, parlamentul federal al Austriei din partea partidului libertății FPÖ, al cărui vicepreședinte este. Hofer a refuzat inițial să candideze, crezînd că-i prea tînăr.

On alert

„Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă“ – spunea Wittgenstein. Austria a tot așteptat la întîlnirea cu istoria, iar diferența între ceea ce ne arăta de fapt și ce se vorbește, într-un soi de apatie, s-a accentuat. Politica, dusă pe umerii Beamter-ilor (funcționarilor) sîrguincioși, care i-au asigurat și îi vor asigura în continuare stabilitatea, s-a tot îndoit, marcată de tradiție, pînă s-a crăpat de tot!

Profesorul „verde“

„Drumul meu a fost de la un anticapitalist arogant la un liberal de stînga generos“ – scria noul președinte în 2011. Van der Bellen, avînd rădăcini olandeze, din tată rus și mamă estoniană (refugiați), a devenit în 1958 cetățean austriac. E căsătorit, tată a doi băieți, a fost profesor universitar de economie națională la Universitatea din Viena, parlamentar (1994-2012) și președinte al partidului verzilor (1997-2008), fiind din 1999 pensionar. Pensia sa de funcționar: 6972,43 de euro lunar. Profesorul își va pierde pensia, ca președinte federal, pe durata exercitării mandatului, remunerat cu 24.322 euro lunar.

TTIP-ul sau Acordul de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite a tot revenit ca o fantomă în campania electorală. Inițial, „profesorul verde“ a susținut acordul în anumite condiții; ulterior, refuzul său a sunat categoric, a primat astfel opinia că TTIP-ul favorizează corporațiile în detrimentul piețelor proprii.

Mason, primit la Innsbruck într-o lojă în 1976, a rămas zece ani și ulterior a fost exclus, datorită inactivității, conform Die Presse. A părăsit la sfîrșitul anilor ’80 și partidul socialist, astăzi social-democrat.

New deal-ul noului cancelar

Cancelarul Christian Kern seamănă cu Humphrey Bogart. A lucrat mereu în companii private, dar și la stat. Nu e tehnocrat. A transferat gratuit migranții cu trenurile ÖBB-ului din subordine (căile ferate austriece). A citit cărțile Marianei Mazzucato, care predă economia inovației la Universitatea din Sussex. „Statul ar trebui să facă ceea ce privații nu fac“ – e de părere Mazzucato, care ar fi o „muză“ a noului cancelar, conform cotidianului austriac Die Presse. Kern vrea un new deal, în genul politicilor lui Franklin D. Roosevelt și nu face economie la Bonmot-uri de genul „acela care nu are viziuni, ar trebui să caute un medic“. New deal – sună bine! Posibil prin investiții statale, relaxări fiscale și o politică monetară expansivă. Susținerea acelor start-up-uri vizionare pe care piața nu e dispusă să le finanțeze. Revista Trend speculează despre posibile modele de acoperire a costurilor, în care cică statul austriac ar dubla fiecare euro investit de alții. Ce se va în­tîmpla însă cu criteriile UE de la Maastricht, care stabilesc clar limitele de deficit și îndatorire? Va avea oare cancelarul timp să-și pună planul în aplicare?

Wording

Sebastian Kurz e ministrul pentru Europa, pentru integrare și de externe din partea partidului popular ÖVP,  de guvernămînt. Un job description nu tocmai facil în vremurile marilor migrații. Kurz, născut în 1986, și Kern, cu 20 de ani mai în vîrstă, stau încă pe aceeași bancă guvernamentală. Doar că Sebastian Kurz e chiar popular și a înțeles angoasa austriecilor care nu-și doresc să le mai tranziteze prea mulți migranți țara. Kurz, denumit de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung „tînărul Metternich“, e perceput ca o voce critică credibilă.

Cotidianul Kurier scrie despre pregătirile antamate de Kurz pentru contracararea efectelor eventualei alegeri a candidatului dreptei prin explicații la nivel diplomatic: xenofobie? Austria a acceptat mai mulți refugiați decît SUA și Canada luate împreună. Un populist la comanda armatei federale? Președintele federal are doar o funcție de reprezentare, Austria fiind o republică parlamentară.

Mission impossible?

„Votul de protest a fost înțeles!“ – a declarat Kern postului de televiziune ORF. Cancelarul, care și-a adus în vechea echipă guvernamentală și cîțiva noi miniștri, printre care și o austriacă de origine palestiniană, luptă pe două fronturi. În propriul partid, unde hardliner-ii îi cer o politică periculos de liberală față de marea migrație, și în coaliția de guvernămînt, unde ÖVP-ul poate recurge oricînd la provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Robert Menasse îi numește „politicieni kamikaze“, dacă vor recurge la aceast joc cu două tăișuri. Hölderlin credea că acolo unde-i pericolul, crește și salvarea... Realpolitik-ul austriac, indiferent de numele președintelui ales, înainte de a se îneca cu bere, va alege calea cea mai simplă și, dacă alegerile anticipate ar avea loc în scurt timp, poate pînă la sfîrșitul anului, ele vor duce foarte probabil la un cîștig istoric pentru FPÖ, cotat în prezent la 35%. Partidul lui Norbert Hofer. New deal sau mission impossible? „Democrația prezumă existența citoyen-ului cult, care nu se va găsi niciodată într-o majoritate“ – era de părere Hans Kelsen, arhitectul constituției austriece din 1920, în mare parte aflată și astăzi în vigoare.

Noul președinte federal va fi în continuare notarul statului. Austria e o țară stabilă și cu un PIB pe cap de locuitor de invidiat. Nobert Hofer a pierdut. Ar putea deveni însă următorul cancelar al Austriei. Cu sau fără voia UE și a cancelarului manager Kern.

Alexander Van der Bellen a făcut apel la speranță, pentru ca peste șase ani, viitorul să fie mai îngăduitor decît prezentul, și a transmis – în prima sa alocuțiune televizată ca președinte federal ales – un mesaj clar: „Sîntem egali. Sînt două jumătați care formează Austria, de importanță egală. Tu ești la fel de important ca mine și eu sînt la fel de important ca tine, împreună formăm această frumoasă Austrie!“

Alex Todericiu este analist politic și inițiator al www.export-club.ro.