Sorbona, aprilie 2014. Aştept, împreună cu Mihai Leontescu, coordonatorul Proiectului „Erasmus House“, interlocutorul nostru pentru un interviu: Louis de Gouyon Matignon, fondator, preşedinte şi cap de listă al Partidului European. Un OZN în peisajul politic francez, apărut de curînd, apărînd drepturile ţiganilor francezi (gens du voyage), dar nu numai, ci şi al romilor, gitanilor etc. Atît de tînăr – are doar 22 de ani –, Louis (supranumit în hexagon „aristocratul-ţigan“) se îndreaptă spre noi cu nonşalanţa şi determinarea pe care i le cunoşteam deja: fie că este pe scena unui teatru din Bordeaux, în timpul dezbaterii organizate nu de mult de asociaţia Gironde-Roumanie, „Romii, între neîncredere şi integrare“, sau la Foire du trône – bîlciul parizian care a fost gazda lansării oficiale a campaniei pentru scrutinul european, Louis convinge. Poate pentru că el are o adevărată cauză europeană? (I. B.-G.)

Iulia Badea-Guéritée: De ce, deci, un Partid European? Cunoscîndu-vă militantismul în apărarea cauzei ţiganilor francezi (sînt nomazi, au carte de identitate), dorinţa dvs. de federalizare a Europei, nu ar fi fost mai simplu să vă alăturaţi unei forţe politice deja existente?

Louis de Gouyon Matignon: Am citit din întîmplare un articol publicat de Le Monde, în 2012, care se intitula „Pentru un partid european“. Mi-am dat ulterior seama că acest partid nu exista. De ce să mă lansez atunci în a căuta nume? Am fost tentat, citind articolul, să creez un asemenea partid. Este un nume simplu, uşor de tradus în toate limbile. De ce tocmai un Partid European? Pentru că este pentru Europa.

Scopul meu în următorii ani este să mă impun ca o nouă forţă politică. În mare, astăzi există trei forţe politice în Franţa – stînga, dreapta, Frontul Naţional. Ele contează în dezbateri. Verzii sau frontul de stînga nu contează atît de mult. Este, deci, loc pentru un al patrulea partid, unul care vorbeşte despre Europa, şi care devansează astfel celelalte partide, care vor vorbi şi ele, la un moment dat, despre acest subiect, dar nu imediat, ci peste 15 ani poate. Astăzi, ele sînt mult prea concentrate pe dezbaterea naţională.

I.B.-G.: Dar cum îi veţi convinge pe alegători să vă asculte vorbind despre Europa?

L.G.M.: Am un avantaj pe care celelalte partide politice nu îl au, am o identitate politică. Cînd sînt prezent în presă, sînt identificat rapid ca fiind „cel care vorbeşte mereu despre ţigani, despre gitani etc.“; cînd alţi politicieni sînt citaţi sau intervievaţi, ei sînt văzuţi ca fiind oamenii partidelor, de stînga, de dreapta, nu au o veritabilă identitate, şi nici o cauză care să le fi fost proprie înainte de a intra în politică. Îmi place, de exemplu, de cineva ca Daniel Cohn-Bendit, pentru că se identifică foarte mult cu revoltele din mai ’68. De ce respect un Harlem Désir [actual ministru francez al Afacerilor Europene]? Pentru că se identifică puternic cu „SOS Racisme“. În politică îi respect pe cei care sosesc cu o adevărată cauză la purtător, un scop, o luptă, o identitate pe care au avut-o şi anterior. De aceea îmi plac mişcări politice ca Europe Écologie, un alt exemplu. Un José Bové care a apărut în peisajul politic francez după ce a luptat ani buni de zile împotriva mondializării. Pentru mine este exact la fel, duc o luptă pe care am început-o anterior, cauza şi drepturile gitanilor, şi în paralel mă lansez în politică. Dacă voi fi vreodată caricaturat la Les Guignols de l’info [emisiune franceză în care oamenii politici sînt reprezentaţi prin marionete], sînt sigur că marioneta mea va fi urmată de un gitan cu o chitară în mînă sau ceva similar.

I.B.-G.: Întocmai, nu-i regăsesc pe aceşti gitani în programul dvs., pe afişe...

L.G.M.: Pentru că a vorbi despre ei astăzi „deserveşte“ oarecum imaginea Partidului European. Dar cauza lor apare în program, la capitolul Europa socială. Avem trei tematici în acest capitol: crearea statutului de cetăţean european itinerant, pentru ca gitanii nomazi să fie protejaţi, dar şi pentru ca gitanii din Germania, care nu mai au dreptul de a circula dintr-un loc într-altul, schimbîndu-şi domiciliul, să o poată face din nou. Mulţi gitani din Vestul european, nomazi la origine, nu mai au dreptul de a circula în alt stat decît cel francez. Aş vrea ca acest drept francez să devină comunitar, european.

Apoi, sînt pentru o Europă care să protejeze din punct de vedere cultural bîlciurile. În Franţa, bîlciul este văzut ca un eveniment comercial, în timp ce circul este considerat o activitate culturală! Bîlciurile sînt, de aceea, pe cale să dispară.

Şi, în treilea rînd, doresc aplicarea planului de acţiune pentru romi, în educaţie, locuri de muncă, sănătate, la nivel european, pentru ca ei să fie astfel protejaţi la nivel naţional, şi implementarea unei Poliţii europene, pentru ca romii să fie apăraţi la nivel european. Mă gîndesc adesea la ce pot face mai mult pentru ei, dar nu i-am pus pe afişe pentru că oamenii sînt astăzi deja eurosceptici, a le vorbi despre romi acum este o acţiune sinucigaşă. Însă gitanii, romii care mă văd în fruntea listei Partidului European ştiu că sînt aici pentru ei.

Mihai Leontescu: O cetăţenie europeană itinerantă nu înseamnă, de fapt, a introduce din start o discriminare între un cetăţean european itinerant şi un cetăţean european, pe scurt?

L.G.M.: Diferenţa este că cetăţeanul european itinerant nu are o reşedinţă fixă, în timp ce cetăţenii europeni au. Eu am o reşedinţă fixă şi pot deveni nomad mîine fără ca statutul meu să se schimbe. Gitanii francezi, aşa-numiţii gens du voyage, sînt cetăţeni francezi, dar nu au o reşedinţă fixă. Pot vota, totuşi, pentru că au o localitate de care aparţin. Cetăţenia europeană itinerantă ar permite să fie protejaţi prin lege şi nemţii, italienii, olandezii nomazi, care nu pot circula decît în timpul vacanţelor şcolare. În timp ce în Franţa pot circula liber, tot anul, datorită ariilor de primire care le sînt destinate în fiecare localitate. Franţa este singura ţară care le recunoaşte itineranţa, iar eu aş dori ca aceasta să devină o regulă europeană.

Situaţia este diferită în cazul romilor. Şi mai simplă. Două posibilităţi. Fie sînt integraţi în ţara lor de origine, din punct de vedere educaţional, medical şi al locurilor de muncă; fie le creăm, dacă au migrat spre alte state, spaţii tranzitorii (locuinţe sociale care le sînt dedicate, în interiorul localităţilor, atît timp cît este necesar pentru a le permite să-şi găsească un loc de muncă, să-şi trimită copiii la şcoală, pînă se obişnuiesc cu cutumele societăţii), urmînd ca ulterior să fie integraţi în societatea tradiţională clasică (locuinţe cu chirie modestă etc.).

Apoi, ar trebui ca între populaţia franceză şi populaţia romă să existe mai multe legături culturale. Mai mulţi actori romi, militanţi, cîntăreţi – au nevoie de persoane care să îi inspire. Care să fie pentru ei o sursă de inspiraţie, un model de reuşită, care a ieşit din rîndurile lor, care să le insufle dorinţa de altceva.  

Şi, nu în ultimul rînd, ar trebui să existe o Poliţie europeană, după modelul FBI în Statele Unite ale Americii, care să poată destrăma reţelele criminale de romi. Europol şi Interpol centralizează date, nu au nici o capacitate executivă. În realitate, avem o Europă a capitalurilor şi a finanţelor, dar nu am avut niciodată o Europă politică şi socială.

Vrei să facem un tur al meselor şi să-i întrebăm pe cei din jur cine este preşedintele Comisiei Europene? Ai fi dezamăgită. Nu există Europa, astăzi. Nu – o Europă socială, şi ce e tragic este că extrema dreaptă este pe cale să distrugă şi puţinul pe care-l avem. Extremiştii au astăzi un impact mai mare decît restul partidelor, mai multe voci, şi chiar dăunează Europei.

I.B.-G.: Cum veţi face pentru a avea filiale în mai multe state membre?

L.G.M.: Voi vedea, în funcţie de rezultatul obţinut la scrutinul european. Va trebui să călătoresc mult, să cunosc alţi europeni. N-aş putea, de exemplu, să spun acum cu exactitate cîţi membri avem. Existăm doar în regiunea pariziană. Ştiu însă că voi fi urmat de comunitatea gitanilor, de cei dezamăgiţi de stînga, de dreapta, de verzi, de cei care cred în Europa. Sîntem 30 de inşi pe listă. Nu vom atinge niciodată pragul de 6%, dar dacă facem 1% e bine. Cred că vom atinge doar 0,4%. Însă scopul este să facem lumea să vorbească despre noi, despre Europa. Sînt încrezător în ceea ce afirm.  

I.B.-G.: Sînteţi mai degrabă un Don Quijote sau un Robin Hood, ca atitudine?

M.L.: Cred că e mai degrabă un Robin Hood: Louis luptă pentru un scop în care crede şi doreşte ca prin ceea ce realizează să schimbe starea de fapt...

L.G.M.: Dar sînt conştient că oamenii nu au chef să se schimbe! O să afirm, deci, că sînt un amestec din ambele personaje, aş prefera să fiu Robin Hood, dar mă văd mai degrabă ca un Don Quijote! Oamenilor nu le pasă nici de Europa, şi nici de gitani. Ceea ce îi interesează este să cîştige bani şi să aibă cu ce să-şi hrănească familia. Să vadă o emisiune interesantă la televizor. Vor circ şi pîine. Panem et circenses.

M.L.: Dar partidul dvs. nu a fost creat doar pentru mănuşi şi romi...

A fost creat pentru toţi cei care cred în Europa. Pentru toţi cei care se simt europeni. Ai dreptate, Mihai, cînd spui că e nevoie de o viziune pentru Europa. Pentru mine este la fel. Pentru mine clivajul nu este între de stînga sau de dreapta, ci eurofil sau eurosceptic. Adevărul este că astăzi nu există dreapta sau stînga. Astăzi clivajul este între cei care sînt pentru şi cei care sînt contra Europei. Marine Le Pen şi Nicolas Sarkozy au înţeles foarte bine acest lucru. Frontul Naţional este contra, dreapta este mai mult sau mai puţin contra; de fapt, în afara centriştilor şi ai celor de la Europe Écologie, în Franţa toată lumea este contra.

M.L.: Nu credeţi că mai există o categorie, cea a celor care încă nu s-au decis?

L.G.M.: Ba da, dar sînt cei care s-au orientat deja spre Frontul Naţional. Dezamăgiţii. Nu cred, de altfel, că cei din Frontul Naţional sînt rasişti, ei sînt mai degrabă persoane dezamăgite atît de stînga, cît şi de dreapta.

Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă la Courrier International.

Mihai Leontescu este coordonator al Proiectului „Erasmus House“.