Un oraş al ghildelor 

Istoria şi trăsăturile definitorii ale Antwerp-ului (cunoscut şi sub denumirea franceză de Anvers), al doilea oraş ca importanţă al Belgiei, după Bruxelles, şi primul ca număr de locuitori (cu tot cu suburbii), sînt incluse în numele străzilor şi pieţelor sale. Strada Argintarilor, a Ghildelor, a Lînii, a Măcelarilor, a Sării, a Scaunului, a Brînzei, a Mănuşii, Piaţa de Lapte, de Vite, Vechiul Tîrg de Grîne... Toate aceste denumiri păstrează amintirea statutului de odinioară de centru comercial al Occidentului (la începutul secolului al XVI-lea, oraşul flamand deţinea cam 40% din schimburile comerciale globale), de citadelă a breslelor, negustorilor şi comercianţilor, a primilor bancheri şi finanţişti – în accepţiunea modernă a termenului, a uneia dintre primele burse din Europa. În centrul istoric al Antwerp-ului, fiecare clădire, zid, bucată de caldarîm, piatră evocă acelaşi cuvînt: comerţ. Însăşi legenda fondatoare a oraşului este legată de schimburile economice. Pasămite, în vremuri străvechi, un gigant le tăia mîna dreaptă marinarilor care refuzau să-i plătească taxa de navigare. Dar un centurion roman, Brabo, l-a învins pe gigant şi i-a tăiat, la rîndul lui, mîna; astfel, navigatorii şi-au putut continua nestingheriţi comerţul. Brabo a devenit eroul mitic al urbei, iar statuia lui din faţa Primăriei, în centrul Grote Markt (Piaţa Mare), este unul dintre simbolurile oraşului, prezent oriunde îţi arunci ochii, de la suveniruri pentru turişti la cărţi poştale şi broşuri. Primăria însăşi, un alt simbol arhitectural al Antwerp-ului, găzduită într-o clădire-bijuterie a artei renascentiste, este legată istoric de trecutul comercial înfloritor: numeroasele sale uşi reprezintă dughenele oferite în interior, drept compensaţie, negustorilor care, la începerea construcţiei, şi-au văzut distruse locurile de vînzare din piaţă. În sfîrşit, e imposibil să auzi o istorisire, reală sau ficţională, legată de Antwerp care să nu conţină, măcar într-o parte a ei, tribulaţiile comerciale: taxe, pierderi, cîştiguri, risc, noroc, bani.  

Oraşul a avut dintru început, în limbaj negustoresc, un vad bun: situat pe rîul Schelde, pe care doar un estuar îl desparte de Marea Nordului, guvernat fie de comercianţii, exploratorii şi navigatorii înnăscuţi, care au fost olandezii, fie de descoperitorii Lumii Noi, spaniolii, a întrunit toate datele pentru a fi punctul de legătură al comerţului vest-european. Şi astăzi portul său e unul dintre cele mai mari şi mai active din lume. Şi, ca un omagiu adus trecutului, tradiţia tîrgurilor şi a meşteşugurilor continuă. Fie că e vorba de vechiul Tîrg de Vineri, unde comercianţii moderni îşi prezintă produsele de toate tipurile – de la ceramică şi obiecte de tîmplărie la gemuri şi băuturi locale –, fie că edilii menţin spaţii cum ar fi strada diamantelor, unde bijutierii şlefuiesc şi taie pietrele preţioase chiar sub ochii tăi. 


Un oraş al artei 

Este un fapt cunoscut acela că, odată ce negustorul a prins ceva cheag, vrea să-şi înfrumuseţeze, cu profitul obţinut, viaţa. La început cu stîngăcie, dar, peste timp, ajunge să se cizeleze, şi gusturile lui devin tot mai sofisticate. Înflorirea comerţului, apariţia unei pături tot mai numeroase de nouveau riches şi cosmopolitismul urbei au atras cealaltă dimensiune a Anwerp-ului: arta, sprijinită de mecenat. Aproape la fel de pronunţat ca latura comercială, oraşul belgian se mîndreşte cu trecutul şi prezentul său cultural. Aici s-au născut Van Dyck şi Jordaens şi au trăit pentru o perioadă Brueghel cel Bătrîn sau Rubens. Acesta din urmă a intrat de mult în categoria simboluri ale Antwerp-ului, versiunea artistică a eroului Brabo. Casa-atelier unde a locuit e unul dintre cele mai importante muzee din oraş, semnalat prin plăcuţe indicatoare la orice colţ de stradă, o statuie din centru îi celebrează memoria, catedralele şi bisericile expun cu fală orice bucată de interior sau pictură cu semnătura lui. Începînd cu impunătoarea catedrală Notre-Dame din centru, care deţine mai multe picturi ale sale, un minimuzeu în sine, unde turiştii stau la coadă fără să se gîndească prea mult la preţul piperat de intrare – de 5 euro, sau la şi mai costisitoarele broşuri, albume de artă, materiale audiovideo din punctul de vînzare al catedralei. Dar Rubens, secondat la ceva distanţă de Van Dyck, este omniprezent în Antwerp, un fel de bunic transformat în brand: poţi să dai peste farmacii Rubens, magazine sau chioşcuri Rubens, genţi şi suveniruri cu Rubens sau picturile lui. Artă şi comerţ: în Antwerp sînt greu de distins şi, spre deosebire de alte locuri, melanjul nu pare forţat. Aici s-au îngemănat firesc, de secole. Dar nu numai pictorii au fost chemaţi de trecutul prosper al oraşului: umaniştii, cărturarii, scriitorii au trecut şi ei prin urbea negustorilor-mecena. Muzeul Plantin-Moretus păstrează una dintre primele şi cele mai prolifice, în epocă, tipografii ale Europei, cu versiuni unicat ale Bibliei şi cărţi care uluiesc, peste timp, prin frumuseţea şi grija pentru detaliu cu care au fost scrise şi ilustrate. 

Dimensiunea artistică nu a îngheţat însă undeva în trecut, ca insectele în chihlimbar. Rar am văzut un oraş în care exprimarea artistică, sub toate înfăţişările ei, să coboare, cu atîta nonşalanţă, în stradă. Mai ales la sfîrşit de săptămînă, pe străzile Antwerp-ului descinde o armată de mimi, acrobaţi, magicieni, instrumentişti de orice fel, actori de stand-up comedy, trupe de teatru – amatori sau profesionişti, copii-muzicieni, orchestre care cîntă de la muzică clasică la jazz şi şansonete, fanfare, flaşnetari, olari, meşteşugari care îşi desfăşoară ingeniozitatea sub ochii tăi – şi enumerarea ar putea continua. Locuitorii Antwerp-ului se mîndresc şi acum cu faptul că în 1993 au primit titlul de „capitală culturală a Europei“. Mulţi au fost de atunci în aceeaşi postură, dar, în cazul Antwerp-ului, se poate spune cu mîna pe inimă, după ce ai fost la faţa locului, că această distincţie nu conţine nici un dram de complezenţă. 

Ocupaţi Antwerp-ul! 

Întîmplarea a făcut să mă aflu în oraşul de pe rîul Schelde chiar în zilele cînd întreg mapamondul – dar mai ales metropolele occidentale – fusese cuprins de febra Occupy, după modelul demonstraţiilor newyorkeze. Antwerp-ul a fost a doua ţintă belgiană a manifestaţiilor, după Bruxelles. Dacă în capitala belgiană miza a constat nu numai în dimensiunea financiară, ci şi în cea instituţional paneuropeană a oraşului, la Antwerp a contat şi latura simbolică a locului. De bună seamă, demonstranţii şi organizaţiile din care făceau parte au sesizat şi exploatat ironia de a pune la zid „capitalismul“ în fostul centru comercial-financiar al Vestului şi în locul de naştere al uneia dintre primele burse din lume.  

Întîmplător, cumva ca musca în lapte, am picat în momentul în care demonstranţii începuseră să se adune, chiar lîngă statuia lui Rubens. „Zdrobiţi puterea băncilor şi a multinaţionalelor! Luptaţi împotriva capitalismului – pentru o alternativă socialistă la sistemul eşuat bazat pe profit!“ se putea citi pe foile volante distribuite de manifestanţi. În linii mari, se puteau distinge trei categorii: cei de extremă stîngă, anarhiştii şi, pentru că nu ştiu ce altă denumire li s-ar putea da, un fel de new-agişti ultra-ecologişti. Păreau să colaboreze de minune în mînia anticapitalistă, în ciuda faptului că lozincile lor se băteau cap în cap. Citate pacifiste din Mahatma Gandhi alături de bannere anarhiste cu cranii, „cei paşnici cer pace“ şi „aceasta e o revoluţie a sufletului“ lîngă „să nu vă pese de calorii, mîncaţi-i pe bogaţi“, „tinerii în lupta pentru locuri de muncă“ alături de „opriţi multinaţionalele“ (mă rog, dacă nu sînt suficiente locuri de muncă, de ce ai opri tocmai una dintre sursele de joburi?), „profitul ucide!“ faţă în faţă cu „taxe de la milionari!“ (dar dacă renunţăm cu totul la profit, de unde mai colectăm taxe?) etc. Pentru participanţii de cursă lungă se distribuia „supă bio-vegan“; deşi, cum produsele „bio“ sînt cele mai scumpe (probabil preferatele bancherilor de pe Wall Street), ar fi fost poate mai potrivită (fiindcă una dintre mizele clamate ale protestului este solidaritatea cu săracii lumii) cea mai ieftină alternativă – supa la plic, de supermarket. 

Surprinzătoare era simpatia trecătorilor faţă de los indignados: semne ale victoriei, pumni înălţaţi triumfător în aer, „continuaţi!“, „hasta la victoria siempre!“. „Această mişcare a început în lumea arabă ca protest împotriva opresiunii, iar noi am crezut că sîntem liberi. Dar bancherii şi politicienii noştri ne fac să trăim într-un stat poliţienesc“ – afirma unul dintre participanţi. Aş fi vrut să spun că eu am trăit, pentru o perioadă a vieţii, într-un real stat poliţienesc şi Belgia nu seamănă nicidecum cu unul, dar, în context, nu avea rost. 

Dacă schimburile comerciale au dat Antwerp-ului aspectul de astăzi, oraşul a cunoscut şi o perioadă de fanatism sălbatic. Ca în vremea războaielor religioase, cînd furia ocupanţilor spanioli s-a îndreptat împotriva locuitorilor protestanţi: mii au fost masacraţi, alte mii s-au refugiat în Olanda, aceştia din urmă fiind una dintre sursele „secolului de aur“ olandez. Mi-am amintit de acest episod cînd, spre seară, statuia lui Rubens fusese complet acoperită de pancarte şi bannere din gama „zdrobiţi, luptaţi, învingeţi“. Poate că aşa începe.