Aniversare

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu știu cîți dintre voi își mai sărbătoresc ziua de naștere ca la carte – adică cu o petrecere organizată din timp, cu musafiri, cadouri care se deschid pe rînd în fața invitaților ca să se bucure și ei de bucuria ta, chiar dacă nu e decît un fleac, clasicul „Mulți ani trăiască!” cîntat pe mai multe voci (false, dar entuziaste), pocnetul dopului sticlei de șampanie (de fapt, un spumant mai de soi), tort și suflat în lumînări. Eu nici nu-mi amintesc de cînd n-am mai avut o astfel de aniversare, cred că de mai bine de 15 ani. Sau… am avut cîndva? În afară de cele din copilărie? Păstrez o fotografie alb-negru emblematică, pentru că reprezintă și o epocă, de la aniversarea vîrstei de 1 an, desigur nu-mi amintesc nimic (la astfel de vîrste, aniversarea e prilej de sărbătoare doar pentru adulți, dar nu și pentru copii): eram la Cluj, la bunici, tata-mare – culmea încă destul de tînăr! – mă ținea în brațe ca să pot sufla în unica lumînare de pe tort, tortul era de casă, făcut de mama-mare, cu o cremă groasă de cacao și ornat cu frișcă din belșug, eram îmbrăcată într-o rochiță tot homemade, aveam mînuțe grăsuțe, neverosimile, de păpușă vie, părul, puțin, prins într-un moț în vîrful capului și o figură pe jumătate bosumflată, ca și cum tocmai aș fi fost trezită din somn, pe jumătate uluită. Nu înțelegeam ce mi se întîmplă. Cînd mă uit la fotografia asta, nu înțeleg nici acum – cine este, de fapt, în fotografie? Oare sînt tot eu, același om într-un alt stadiu de evoluție, același ADN? Sau au adus acolo o fetiță străină, de pe-o altă planetă care să-mi țină locul? (De fapt, am aceeași problemă și cu fotografii mai recente, de la diferite vîrste… rareori mă recunosc în vreuna, de cele mai multe ori îmi recunosc ochii, o sclipire anume, însă de cele mai multe ori, și pe măsură ce trece timpul, mă zgîiesc la o persoană străină. E straniu cît de mult se schimbă omul la exterior din propria sa perspectivă, pentru că ceilalți îți spun, uneori de complezență: „Nu te-ai schimbat deloc!”, în timp ce omul interior rămîne absolut identic cu cel, să zicem, de la 12 ani.) Acestei fotografii emblematice (se vede în planul doi un televizor „Diamant”, cu peștele de pe el, dintr-o sufragerie comunistă) i-au urmat multe altele de pe la diferite aniversări, nu doar ale mele. Copii adunați laolaltă și secondați de părinți, care se sărbătoreau unii pe alții. Copii îmbrăcați și alieniați frumos care cîntau în cor „Mulți ani trăiască!” pentru te miri cine. Te miri cine suflînd în lumînări, înconjurat de toți acești copii care de multe ori îi erau frați și verișori, însă de cele mai multe ori nu-i erau nimic – erau doar niște figuranți într-un decor festiv. Dincolo de toate aceste fotografii, cuminți și regulamentare, eu îmi amintesc zilele de naștere ale copilăriei mele (erai invitat la „ziua lu’…”) drept niște momente destul de zbuciumate. Apartamentele noastre comuniste, de două-trei camere (cu îmbunătățiri) erau transformate în adevărate cîmpuri de luptă pentru 15-20 de copii, se juca baba-oarba sau v-ați ascunselea într-un perimetru restrîns, se spărgeau bibelouri și vaze, se lăsa cu smucituri, dat la gioale, tras de păr și plînsete, îmi amintesc că mama, la o zi a mea de pe la opt ani, s-a chinuit vreo jumătate de oră să-l scoată pe Sorinel din debara, unde se ascunsese și nu mai voia să iasă. Mai tîrziu, în pre-adolescență (gimnaziu) și deja în perioada post-comunistă, aniversările s-au schimbat dramatic, deși se organizau tot în vastele noastre apartamente, neschimbate. În primul rînd, am eliminat băieții, fuseseră tot timpul un factor disturbator și nu ni se mai păreau necesari. „Ziua lu’” se organiza doar cu fete, de obicei premiante, participam împreună cu mamele la alegerea cadoului pentru sărbătorită, de cele mai mult ori cîte o carte instructivă (care se cerea și la școală) sau o casetă cu muzică, iar petrecerile erau de-o plictiseală de zile mari. După ce se consuma momentul de protocol, cu aperitive și fursecuri, în care aveam mare grijă să nu ne pătăm rochițele, sărbătorita se ruga de tatăl ei (care de obicei se cam ferea să fie prin preajmă, știa el de ce) „să punem muzică la combină” (combina, cu complicatele ei butoane, trona în sufragerie, o adevărată vatră a casei). Tatăl ceda, desigur, tribul de fetițe își sufleca rochițele nepătate ca să danseze pe Lambada sau pe Depeche Mode și, în final, toată petrecerea se termina cu o vizionare la video a unui film „interzis” și „provocator”, de regulă Dirty Dancing. După „n” astfel de aniversări am avut un adevărat șoc, printr-a șasea, cînd am nimerit la ziua lu’ Cartojan Elena, într-o casă scorojită de pe Precupeții Vechi unde erau și băieți, chiar de-a noua, s-a jucat „sticluța”, mama lu’ Cartojan ne-a servit cu lichior slab de afine, un băiat m-a pupat scurt pe buze, nu mai știam cum să fug de acolo mai repede.

Prin liceu, „ziua lu’” s-a transformat în bairam și vă zic sincer că bairamurile astea erau la fel de plicticoase în felul lor ca zilele premiantelor. Apartamentele erau aceleași, nu toți părinții noștri s-au îmbogățit după ʼ90, poate și-au mai tras vreo mochetă nouă (pe care să o ardem noi cu țigările) sau vreo gresie mai acătării. La bairam era important să vii cu cineva, cel mai bine cu băiatul din liceu pe care îl plăceai, dacă veneai singură era cam nașpa, trebuia să dansezi pe acolo cu cine apucai, adică cu băieții timizi, imberbi și transpirați pe care nu-i voia nimeni. Și așteptai cu orele pe cîte un fotoliu ca ăștia să-și facă curaj și să te invite. La bairam, părinții erau trimiși în altă parte (dacă se putea) și obligatoriu se stingea lumina în sufragerie unde urla combina, pentru a facilita formarea cuplurilor – adică băiatul imberb, emotiv și transpirat să-ți pună mîna pe fund sau să te mîngîie ușor și delicat pe spate prin cămășuța de mătase din bazarul „Europa”. Îmi e rușine și acum cînd mă gîndesc la un bairam, o aniversare din cartierul Colentina unde am ajuns practic neinvitată și, după ce că mama sărbătoritei a fost atît de de gașcă încît ne-a pus la dispoziție la discreție țigări Rothmans cu filtru auriu în boluri de alune și a plecat de acasă, eu i-am sedus sărbătoritei pe care nu o cunoșteam „iubitul” și ne-am pupat vreo jumătate de noapte în camera de pupat, adică dormitorul părinților unde mai erau vreo trei cupluri proaspete care se pupau. De obicei, bairamul se sfîrșea în zorii zilei pe balcon, cu discuții „profunde” despre viață și despre Dumnezeu.

Mi-am sărbătorit majoratul în Grădina Botanică, pe munții aceia în miniatură, cu o gașcă de hippioți. Am sărit gardul, a fost frumos, Oaie s-a cuplat cu Roxana.

După care au urmat multe zile de naștere din care nu-mi amintesc absolut nimic. Într-un timp, în decada 2000-2010, sărbătoream cu prietenul meu cu o cină la Shorley, în Regie. Luam taxiul pînă acolo, mîncam și beam ceva, apoi ne întorceam pe jos pînă la Obor pentru că nu mai aveam bani de taxi, mergeam prin orașul adormit vreo două ore.

Am împlinit 40 de ani la Berlin, pe malul rîului Spree, într-un șezlong, bînd o bere și trăgînd cu ochiul la lumea în care mi-aș fi dorit să trăiesc.

După 40 nu a mai contat, nu mai contează, anii trec fantastic de repede, mă îndepărtez din ce în ce în ce mai mult de fetița străină de pe o altă planetă care mi-a luat locul atunci cînd am împlinit un an, chiar dacă omul din interior rămîne la fel. Iar pe acela îl poți sărbători puțin cîte puțin în fiecare zi.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.