Ani de liceu, cu și fără clișee

Publicat în Dilema Veche nr. 796 din 23-29 mai 2019
Ani de liceu, cu și fără clișee jpeg

Așteptările mele legate de viața de liceu erau cam precum cele din Beverly Hills, 90210, deși am văzut serialul mai tîrziu. Pe scurt, visam la idile fabuloase și găști rebele, care să mute lumea din loc.

În schimb, am dat de o clasă de fete cuminți și, în general, tocilare, printre faldurile cărora se mai rătăciseră și cinci bieți băieți (de fapt, nu chiar atît de bieți, pentru că, fiind atît de numărați pe degete, erau răsfățați). Toate așteptările mele legate de viața de liceu s-au dovedit complet nerealiste. Atunci am înțeles pentru prima dată diferența dintre clișeele legate de anumite situații și situațiile în sine. Între glamour-ul din cărți și filme și realitatea cenușie.

Noroc că cenușiul Școlii Centrale (pe atunci, „Zoia Kosmodemianskaia“) s-a dovedit unul benign. În sensul că din bălăcirea în el am învățat că există lucruri reale, fără poleirea pe care o visam, mai vii și mai normale decît autofăuritele idealuri. De fapt, dacă stau să mă gîndesc, încă din liceul precedent, unde învățasem într-o clasă normală, cu un număr egal de fete și băieți, descoperisem că imaginea pe care ne-o facem despre ceva e, de multe ori, falsă. Că ne creăm niște așteptări de care, de fapt, nu avem nevoie.

De pildă, din filme, cărți, ba chiar manuale de bune maniere, mi se părea că un băiat trebuie să i aducă flori unei fete, dacă o place și o curtează. Buchetul ăla presupus nu era doar un semn al admirației și afecțiunii pe care „cavalerul“ o avea față de demoazelă, ci și al „respectului“ față de ea. Categoria asta, a respectului, era preferata bunicii mele, în învățăturile ei „de viață“ către mine: în relațiile cu sexul opus, totul era ca reprezentanții acestuia să te respecte. Ceea ce echivala cu „să nu profite de tine“. În viziunea bunicii, dar și a epocii de atunci, femeia era o „floare fragilă“ care nu putea fi culeasă decît în anumite circumstanțe – eventual, cît mai convenționale – pe care ea (și, de fapt, societatea) le stabilea.

În ultimul an din primul liceu, înainte să mă transfer, un băiat începuse să mă placă. Acest sentiment curat se manifesta în felul următor: mă aștepta aproape în fiecare zi după ore, de cele mai multe ori cu un buchet de flori, și mă conducea pînă la stația de troleibuz. Era exact cum spunea bunica mea, un gentleman. Și totuși, mie chestia asta nu-mi spunea nimic. Nici florile nu mă dădeau pe spate, și nici atitudinea lui reverențioasă. Băiatul respectiv era aparent fără pată, făcea totul ca la carte. Pe mine, însă, mă lăsa complet rece. Pentru că era atît de ceremonios, băiatul respectiv mi se părea o povară, cu respectul lui cu tot.

Tot așa cum o povară mi se păruse și un alt băiat cunoscut la mare. Cînd l-am întîlnit, în vara de dinaintea ultimului an de liceu, într-un minicar comunist, am avut senzația aia care ne e redată prin filme cu încetinitorul, în special cînd e vorba de vreo persoană de sex feminin ieșind din apă și tot scuturîndu-se. Așa l-am văzut și eu pe băiatul ăsta coborînd din minicar: înalt, smead, ușor musculos. Privirile noastre s-au topit, tot conform tipicului cinematografic, una-ntr-alta. Ne am dat întîlnire seara, la discotecă. Pînă și eu însămi, în seara aia „de vis“, am reușit să corespund propriilor șabloane. Și totul s-a desfășurat conform planului nescris, dar bine definit, pînă cînd, la un moment dat, am ieșit puțin în fața discotecii, la aer. Cerul era, cum altfel, spuzit de stele. Și băiatul perfect mi-a dat o replică în sensul ăsta, ceva clasic despre frumusețea stelelor. Țin minte exact cum fix aici s-a terminat toată magia, poezia sau orice alte trăiri zguduitoare oi mai fi avut.

Sînt momente, cum mai spuneam, cînd nici măcar noi înșine nu putem face față propriilor clișee. Slavă Domnului, aș zice. Doar așa m-am putut bucura de anii mei de liceu – care, din oricare altă persepctivă, ar fi putut fi definiți doar drept horror. Și aici nu mă refer la nivelul învățămîntului din perioada comunistă de sfîrșit de ani ’80, pe care l-am putea cataloga drept sub zero. Nu pentru că nu existau și profesori cultivați și dedicați, care se străduiau să-și facă mai mult decît datoria în vremuri de restriște. Existau și am avut destui. Doar că sistemul, în general, era deficitar: ce se făcea la școală era dublat de un sistem paralel de învățămînt privat, de meditații, care ți ocupa cam tot timpul. Dacă voiai să iei examenele dure pe care ți le pregătiseră partidul și statul, și să nu ajungi direct în producție, trebuia să fii competitiv. Și ca să fii competitiv trebuia, practic, să sabotezi sistemul de stat recurgînd exact la ce disprețuia mai tare orînduirea socialistă multilateral dezvoltată: o variantă privată de învățămînt, la negru, practic ilegal. Dar acolo abia învățai ce-ți trebuia pentru facultate. Dacă țineai să ajungi un om al muncii cu studii superioare. În timp ce pentru școală aproape nu mai aveai timp să înveți.

Ci mă refer la atmosfera nefirească dintr-o clasă cu multe fete și puțini băieți, aproape ca-n pensioanele de pe vremuri. Dar despre asta într-un număr viitor.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.