…decît să nu faci nimic. Pămîntul ne dă ce vrem. Și-n pădure de te duci, și-n pădure mănînci. Primăvara. M-am uitat la leuștean pe tarabe și mi-a făcut rău. E un pic devastat, defazat. Îl asociem cu o fasole uscată, or fasolea uscată nu e de nasul nostru acum, vine la toamnă. Cum se petrece așa nedreptate? Există o singură întîlnire posibilă, spre septembrie, dar poți să știi cine se mai încurcă cu leușteanul? Pentru că leușteanul e fălos, dar nu mai merge pentru conservele de iarnă. Merge țelina, merge mărarul, dar leușteanul? Or leușteanul uscat nu e, păi nu e chiar. Verde are demnitate, uscat e tern. Uite o incompatibilitate a naturii, uite leușteanul cu fasolea uscată. Ușoară defazare. Și n-ai ce face. Și e bine că nu ai, e bine să rămîi cu gîndul anapoda, așa răscrăcărat. Împlinirea tuturor dorințelor e o mare plictiseală. E nevoie de suspans, de dorințe, de cocoțare și dezumflare. Leușteanul e incompatibil cu multe. Vezi bama. Dar ce, nu știi de bamă că a ieșit? Da, a ieșit. Și mazărea. Leuștean la mazăre, nici asta n-am prea mîncat, dar de ce nu? Nici cu cartoful nou nu prea merge. Mărarul se bagă în toate. Ia locul tuturor. Mărarul e un măgar. E dotat cu de toate. Leușteanul este peste mărar, dar uite-l exclus, tînjind după tot ce are mărarul. Dar cine a zis că tînjește? Capul meu. El nu tînjește. Asta e bine. Are o noblețe demnă de savoarea lui. Leuștean eu mănînc gol. Tăiat mărunt, mă ajută la coloana vertebrală. Devin mai vertical.