Viaţa ca o madlenă

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

– jubilează un tînăr bine făcut, probabil american, în timp ce mai face un ultim

al unor stalactite din peştera Postojna. Vecinul său de turism, un nordic blond şi zîmbitor, îl aprobă şi se angajează în cîteva replici pe care nu le mai aud. Le răspund în minte, spontan, că

Sună subtil şi profund, dar nu este decît o revoltă aproape organică, al cărei înţeles îmi scapă însă. Mergem cu toţii spre ieşire, dar acest dialog mut mă urmăreşte tot restul zilelor. 

Am şi eu un aparat de fotografiat, destul de bun, pe care îl iau (aproape) totdeauna cu mine cînd plec undeva, dar pe care, de cele mai multe ori, îl uit în bagaje pînă la întoarcere. Nici de data aceasta nu-l scosesem din maşină. Mai mult decît atît, cînd totuşi fac nişte fotografii, am sentimentul unui şcolar conştiincios care îşi face temele; apoi le uit pe undeva în memoria calculatorului sau, printr-un act ratat recurent, dau un

nonşalant. La ce bun o fotografie cînd mi-a plăcut atît de mult ceea ce am văzut… 

Cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît îmi dau seama mai bine că întreaga mea „memorie“ este organizată, de fapt, în acest fel. Observasem de mult timp, de pildă, că toate oraşele prin care am trecut se organizează de la sine, în amintirea mea, într-un mod oarecum telescopic: toate într-unul. Este Oraşul meu,

de pretutindeni şi de nicăieri, un peisaj intern, plin cu străzi, pieţe, unghiuri, clădiri şi arome distincte, dar care aproape niciodată nu sînt cele ale localităţii în care mă aflu. Mi s-a întîmplat de multe ori să „recunosc“ un loc şi să-i atrag şi pe ceilalţi pe un traseu de care eram sigur că duce la o biserică sau o terasă „cu peisaj“, unde ne puteam bea cafeaua şi privi în linişte fizionomia inconfundabilă a

Am rătăcit astfel de nenumărate ori, căci amintirea era din alt oraş – sau din multe alte oraşe la un loc. Adesea am descoperit însă, în acest fel, alte locuri ce aveau să intre apoi în palimpsestul meu urban. 

Acelaşi lucru cu oamenii. Cu studenţii mei, de pildă: ani şi ani la rînd, cînd se întîmpla să mă văd cu mai mulţi dintre ei undeva, nu am făcut niciodată prezentările, convins fiind că se cunosc toţi între ei; de-abia recent, după ce mi s-a tot atras atenţia, am început să-mi dau seama că între unii dintre ei sînt diferenţe de decenii. Ca şi în cazul „oraşului“, în amintirea mea ei rămîneau însă „studenţii“. Cei de care mă legasem, care îmi deveniseră prieteni, căci pe ceilalţi îi uitasem şi, chiar dacă ne despărţiserăm doar cu un an în urmă, nu îi recunoşteam şi legam o conversaţie uşor senilă, prefăcîndu-mă că ştiu despre ce vorbesc. Dar nu ştiam şi nu voi şti niciodată… Cu prietenii, puţini, continui şi în prezent o conversaţie de acum douăzeci sau treizeci de ani, fără să realizez trecerea timpului: oamenii, cei de care rămîi ataşat, sînt şi ei

eterni. O colegă de şcoală primară, devenită între timp om politic important, mi-a şi atras atenţia, de curînd, că mă port cu ea ca pe vremea cînd jucam leapşa împreună. Într-adevăr, trebuia să-mi dau seama că ceva se schimbase: se îngrăşase puţin… 

De asemenea, lecturile mele ţin de acea cultură generală despre care se spune că reprezintă ceea ce rămîne după ce ai uitat totul: nu mai ţin minte nimic din tot ce am citit! Dar nu voi uita niciodată starea de înţelepciune din

imaginea potecilor din

a lui Buzzati, acel drum de ţară dintr-o nuvelă a lui Hesse, nu mai ştiu care, atmosfera din

starea de „sfîrşitul jocului“ din Cortázar sau personajele lui Saramago. Singurul text pe care îl ţin minte este o nuvelă scurtă a lui Buzzati, dar aceasta pentru că am folosit-o în repetate rînduri, la cursuri, ca metaforă a cunoaşterii sociale. Într-o discuţie cultă despre literatură fac astfel figură de analfabet; am avut însă o tăcere fascinantă cu un amic care se îndrăgostise şi el, în copilărie, de Julien Gracq. 

Punînd toate aceste lucruri laolaltă, ca reacţie involuntară la sentinţa turistului fotograf de la Postojna, am ajuns să mă întreb dacă e ceva în neregulă cu mine. Nu cred… Ba chiar am ajuns să-mi placă şi mai mult această inapetenţă a mea pentru

şi să mă îndrăgostesc pe măsură de

. Nici o carte de psihologie nu face, din cîte ştiu, această distincţie şi, în mod cert, ea nu corespunde nici unei „localizări“ identificate sau identificabile pe creier de către vreun neuro-psiholog. Şi totuşi, dincolo de cuvintele pe care le-am alege, o astfel de distincţie cred că există. Vedeţi, am impresia că „memoria“ ţine de

în timp ce „amintirea“ aparţine lui

Pe vremea cînd studiam psihologia, reprezentarea care ni se oferea era aceea a unui depozit de vechituri utile, eventual bine ordonat, clasificat, numerotat şi, astfel, „accesabil“: „stocarea informaţiei“ era formula canonică. Desigur, este necesar să stochezi informaţie: se cheamă

. Apariţia calculatorului, cu „memoria“ sa tot mai cuprinzătoare, a însemnat, din acest punct de vedere, o externalizare a depozitului nostru de informaţii, iar „învăţarea“ a devenit tot mai puţin utilă. Acelaşi lucru şi cu fotografia, mai ales intrată şi ea în epoca digitală. Ne depozităm undeva în afara noastră şi păstrăm cheia la o distanţă de un click.

Amintirea este însă altceva. Ea nu se învaţă, ci se trăieşte; nu este a noastră, ci este noi înşine. Tot o informaţie, în ultimă instanţă, dar nu acea informaţie pe care o „posezi“, o ai ca să o foloseşti, ci o informaţie dragă, cu care te identifici, care devine fără a prinde chiar de veste tu însuţi. După cum remarca un prieten psihanalist, cu toţii am făcut experienţa acestei diferenţe în şcoală, cînd, cu excepţia „tocilarilor“, am ajuns să ne „ataşăm“ de o materie, în timp ce altele nu s-au lipit de noi nici în ruptul capului. Şi am ajuns să urmăm acea materie pentru că „am avut un profesor bun“ – şi ne-am identificat, fără să ştim, cu acesta.  Amintirea este, de fapt, o astfel de identificare: prietenul, peisajul, mirosul, ideea de care ne amintim sînt noi înşine. Sînt, împreună, o madlenă a propriei noastre vieţi. 

Turistul fotograf avea dreptate, în felul său: fotografiile

memoria. Dar acea „memorie externă“, ca la calculator, pe care o poţi lua pretutindeni cu tine pentru a o accesa cînd, cît şi cum doreşti.

ca să spun aşa: poţi să-ţi comanzi un eu sau altul, după dorinţele de moment. Amintirea este un meniu unic, pe care îl afli la sfîrşitul vieţii; pe vremuri se chema destin sau soartă. Am cîştigat libertatea de a ne detaşa de soartă, cu o condiţie: să rămînem branşaţi!… 

Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog,

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.