Ultimul an în afara UE

Publicat în Dilema Veche nr. 102 din 5 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Şi preşedintele, şi premierul au sugerat, în mesajele de Anul Nou, că acesta va fi ultimul Revelion "non-UE" al României. Cu alte cuvinte, vom trăi s-o vedem şi pe-asta: s-ar putea ca la Revelionul viitor artificiile să strălucească europeneşte. Nu numai la scară istorică, dar şi la scara unei vieţi de om se cheamă că am parcurs un proces de schimbare socială pe care nu ni-l imaginam în 1990, cînd vorbeam în termeni generali despre "alegeri libere", "pluralism" şi "drepturile omului". De fapt, procesul propriu-zis a început pe 22 iunie 1995, odată cu depunerea oficială a cererii de aderare la Uniunea Europeană. Era pe vremea unei guvernări nu tocmai pro-occidentale: majoritatea parlamentară era dată de combinaţia naţionalist-nostalgică între PDSR, PUNR, PRM şi PSM. Şi totuşi, Istoria va consemna faptul că tocmai pe vremea acestei guvernări - şi în timpul unui preşedinte care a tunat şi a fulgerat nu o dată împotriva capitalismului occidental - România a cerut, oficial, să adere la Uniunea Europeană. Era o vreme în care exista încă un puternic curent de opinie antioccidental: "Vestul" era văzut încă de mulţi ca un duşman care vrea să ne exploateze resursele şi să ne transforme în simplă piaţă de desfacere. După ultimele mari privatizări, unii analişti economici au reluat ideea - sigur, nu în termeni atît de brutali, ci ceva mai "tehnic", arătînd că, de pildă, în industria bancară capitalul autohton s-a subţiat de tot. În 1995 însă, sentimentul antioccidental era prezent în mod difuz într-o bună parte a opiniei publice şi zgîndărit, în numele "identităţii naţionale", nu doar de partidele naţionaliste şi de gazetele lor, dar şi de Vocea României, cotidian editat de Guvernul însuşi. (Chiar şi simpla idee a unui ziar al Guvernului pare, astăzi, dintr-altă lume...) Iar Opoziţia de atunci era combătută tocmai pentru că "voia să vîndă ţara străinătăţii". Probabil că Istoria (care priveşte "de sus") va trece peste asemenea "argumente"; va consemna, eventual, doar că Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor pe vremea depunerii cererii de aderare, a fost prim-ministru în momentul încheierii negocierilor şi a redevenit preşedintele Camerei (credeţi că-l schimbă între timp?...) în momentul aderării. Istoria, se ştie, e ironică uneori... Decizia de acceptare a cererii de aderare a fost luată în decembrie 1997 (sub guvernarea CDR), iar începerea negocierilor propriu-zise s-a aprobat la Helsinki, în decembrie 1999. Pe atunci stăteam bine la multe dintre criterii, mai bine chiar decît unele ţări (precum Slovacia sau Estonia) care au aderat în mai 2004. Înseamnă că, dacă astăzi am ajuns să nu fim siguri nici de 1 ianuarie 2007, asta nu se datorează relaţiilor proaste cu Uniunea Europeană, nici sentimentului antioccidental de prin 1995, nici încăpăţînării de a "nu ne vinde ţara" (poftim: am "vîndut-o"!), ci unei proaste relaţii cu noi înşine. Astăzi, eventuale atitudini antioccidentale mai pot apărea nu din cauza unei retorici naţionale bazate pe simboluri ori pe vorbe mari şi abstracte ("suveranitate naţională", "prin noi înşine" etc.), ci din cauza unor detalii tehnice şi foarte concrete: trebuie să aplicăm şi să respectăm un set de reguli, adică să desăvîrşim un fel de "revoluţie culturală" modernă: începem să vedem faţa antipatică a Occidentului - pentru o ţară submodernizată ca a noastră, regulile sînt ceva greu de suportat. Uniunea Europeană nu este, din acest punct de vedere, decît catalizatorul; în rest, chimia se face la noi, cu substanţele noastre şi cu reactivi proprii. Uniunea Europeană de acum e cu totul alta decît cea din 1995 - în 2005 a înregistrat un eşec major prin respingerea proiectului de Constituţie, summit-urile au devenit un fel de tîrguieli jenante pe buget etc. Dar instituţiile şi mecanismele sale sînt încă solide şi au o mare capacitate de regenerare şi de adaptare. În aprilie, cînd Comisia Europeană va redacta ultimul raport asupra României, vom afla mai clar ce vom face de Revelionul 2007. Probabil că aderarea nu va fi amînată. Probabil că, între timp, vom vedea soluţionate, de dragul UE, cîteva dosare de corupţie. Probabil că, la o adică, oficialii europeni vor găsi chiar o soluţie capro-vărzistă pentru noi şi bulgari: ne vor primi, dar cu un fel de clauză specială de supraveghere pe timp de un an-doi. Istoria, săraca, va consemna că, la 12 ani după depunerea cererii de aderare, România a devenit membră a UE. Şi, într-o notă de subsol menită să ne aline complexele, va preciza că acelaşi interval a trecut între depunerea cererii (1961) şi aderare (1973) şi în cazul Danemarcei şi Marii Britanii. Cu siguranţă, procesul de modernizare va continua şi după aderare. Cred că problema cea mai importantă şi cu cel mai mare impact pe termen mediu şi lung va fi capacitatea noastră de a ne construi o nouă identitate, una de tip european modern. După 1989, am privit spre Vest ca spre locul de unde ne vine binele. După 2007, va trebui să ne obişnuim cu ideea că trebuie să ne asumăm şi problemele "lor" ca fiind "ale noastre". De exemplu, incendierea unor maşini la periferia Parisului sau creşterea numărului de imigranţi ilegali în Italia (ca să dăm doar două exemple). Mă tem că pentru un asemenea parteneriat - şi la bine, şi la rău - nu sîntem încă pregătiţi.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.