Știm bine: ne omoară poluarea, mai ales în București. (Asta, în ciuda faptului că speranța de viață în București e mai ridicată decît oriunde în țară.) Instrumentele de măsurat indică depășiri majore ale prafului și ale gazelor toxice, pînă și la miez de noapte. Ce mai, „e otravă“ aerul nostru, cum a spus un domn ministru! Dar aglomerația și excesul de mașini ne dau gata și ele. Nu mai ai unde să parchezi, iar după ce ai parcat, nu mai ai cum să ieși în circulație, fiindcă adesea te blochează o altă mașină care a parcat alături. O călătorie din centru pînă spre periferie durează enorm la orele de vîrf. Iar ore de vîrf încep să fie toată ziua, ba chiar și noaptea. Să luăm trotineta electrică? Aș, ne va zdrobi sigur un autobuz! Mai bine stăm acasă și bem un pahar cu apă, să ne calmăm. Dar, vai! Apa de la robinet ne omoară și ea; conține ori prea multe bacterii, ori prea mult clor. Să cumpărăm atunci apă plată din magazin. Dar nici despre acele ape nu știm prea multe, în afară de faptul că fac reclamă și se laudă cu puritatea lor. Nu credem. Să bem vin atunci? Ar fi plăcut, dar s-a spus recent la știri că vinul e la fel de asasin ca și fumatul. Și credem.

Despre mîncare, ce să mai spunem? Dacă ceva cu adevărat ne omoară, asta e cu siguranță mîncarea: mai întîi are E-uri, aditivi, îndulcitori, emulsifianți; apoi are prea mult zahăr și grăsimi. (Asta, cînd are totuși gust.) Are tone de colesterol și sare. Distruge ficatul, blochează rinichii, astupă arterele, topește creierul, cauzează impotență și infertilitate. Carnea, mai presus de toate, e otravă curată. În plus, obiceiurile carnivore încurajează căsăpirea atîtor animale inocente – găini, curci, vaci, porci. Cu vacile și oile e lată situația și din alt punct de vedere: produc cantități gigantice de metan, care e gaz de seră. Iar gazul de seră încălzește global. Iar încălzirea omoară planeta, pregătește „a șasea extincție“ și ne va omorî pe toți în douăzeci-treizeci de ani. Ghețarii se vor topi, cîmpiile vor deveni deșerturi, marea va inunda orașele de pe țărmuri, uraganele vor mătura supraviețuitorii. Asta dacă n-o vom asculta toți pe Greta și nu vom înceta să mai ardem petrol și cărbune. Dar, oricum, n-o să mai apucăm noi „a șasea extincție“!

Căci pînă la Apocalipsa climatică, ne omoară cu zilele ăștia în spitale: ba ne dau foc, ba ne scapă pe jos, ba ne infectează cu nosocomiale. Iar dacă nu ne infectează ei, ne infectează chinezii cu coronavirusul luat din șerpi. Cum să procedăm? Cică dacă strănutăm, ne doare capul și avem febră, să mergem la medicul de familie. Dar dacă mergem îi infectăm pe alții pe drum. Atunci să stăm acasă și să luăm paracetamol și nurofen. Nu, să nu luăm, căci s‑a stabilit că sînt cancerigene și ne omoară. Să luăm aspirină? Nu, că dă hemoragii. Atunci să bem ceaiuri fierbinți și să mîncăm fructe. Doar că ceaiurile se fac cu apă, despre care am arătat deja că este nocivă, iar fructele au și ele germeni periculoși, că le aduc din Turcia, care nu e în UE. Atunci ce să facem? Să ne uităm la televizor. Aoleu, tocmai se anunță că espresoarele de cafea sînt colonie de microbi patogeni! Oricum, știam de mult că e de rău cu cafeaua, fiindcă crește tensiunea. Dar să nu ne alarmăm excesiv: pînă să murim de la băutul de cafea, o să murim de la radiațiile de la telefon, de la cuptorul cu microunde sau de la calculator. Iar noi nici n-avem „spor de radiații“, precum funcționarii din Casa Poporului, ca să ne căutăm pe la doctori. Iar dacă vom scăpa un timp și de astea – atîta măcar cît să apucăm o plimbare cu metroul din Drumul Taberii –, ne va omorî sigur starea de nervi după vreo două ore de uitat la știri și la „analiștii politici“.

Pe scurt, toate ne omoară. Norocul nostru este că nu pot acționa toate relele în același timp, ceea ce le pune, cred, în încurcătură: fiecare dintre demonii ăștia zice nervos: „Eu vreau să încep!“ și, fiindcă nici unul nu cedează ușor, se sfădesc între ei, ba uneori se și omoară unul pe altul. Între timp noi, uite-așa, supraviețuim.