Thymocraţia salvează România?...

Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Nu, nu căutaţi în dicţionare, nu veţi găsi termenul, l-am inventat ad-hoc. Dar, într-un fel, mă bîntuie de mult. Încă mai am în minte imaginea vie a „thymocraţiei“ de pe vremea cînd făceam teren la Rovinari, un „centru agroindustrial“ născut din fantezia voluntaristă a lui Ceauşescu, pentru a da patriei mai mult cărbune. Mai mult decît exista, de fapt... Era acolo un director al uneia dintre mine, de care toată lumea asculta. Nu a promovat niciodată, nu s-a pus niciodată problema să fie acceptat ca director general sau secretar de partid, dar cunoştea fiecare groapă a exploatărilor de suprafaţă a cărbunelui şi fiecare şurub al uriaşelor excavatoare cu rotor, care brăzdau pămîntul la Rovinari. Şi îi plăcea ce face! Toţi ştiau că, fără cunoştinţele şi entuzismul său încăpăţînat, marele combinat risca oricînd să se împotmolească, era recunoscut pentru aceasta, dar şi temut, căci risca să capete mai multă autoritate decît era partidul dispus să acorde. Nu era singurul, dar era figura charismatică a unui mic grup de profesionişti care „ungeau sistemul“ şi îi permiteau, în mod aproape miraculos, să nu se „gripeze“. Este încă, pentru mine, icoana ciudată a unei clase invizibile de „tehnocraţi“ pe care comunismul i-a creat, acceptat şi utilizat pentru a depana sistemul, chiar şi cînd acest lucru părea imposibil, şi care au făcut aceasta cu pasiunea şi mai ciudată a lucrului bine făcut.

E categoria la care mă gîndesc cînd vorbesc despre „thymocraţie“ – nu-i fie cu supărare lui Platon, pentru care thymos era acea parte a sufletului alcătuită din mîndrie, ruşine şi indignare, care „îi mîna în luptă“ pe războinicii devotaţi ai Cetăţii. Şi vorbesc acum despre thymocraţie deoarece am tot mai des un sentiment de déjà-vu, ca şi cum postcomunismul şi-ar fi schimbat părul, dar năravul ba: capitalismul nostru „original“ pare să supravieţuiască şi el într-un mod la fel de miraculos, tot datorită unei (noi) clase de „thymocraţi“ devotaţi. Sînt zile cînd mă aştept ca dimineaţa, la sculare, să găsesc pe uşa ţării un bilet cu „închis pentru renovare“ (sau pentru faliment...), cînd, după ce mă uit prea mult la televizor sau, pur şi simplu, în jurul meu, mă aştept ca dintr-o clipă în alta societatea noastră să intre în colaps, să se scufunde în haos. E pur si muove, lumea merge mai departe într-un mod miraculos! Cleptocraţia şi anomia fac ravagii în continuare, dar ceva păstrează, totuşi, linia de plutire: aceşti luptători din umbră care, din indignare şi ruşine, construiesc cu mîndrie un viitor la care nimeni nu se mai gîndeşte: thymocraţii. Sună puţin patetic, ştiu, dar şi realitatea este puţin dramatică...

În societăţile capitaliste aşezate, acest rol este atribuit clasei de mijloc. De ce nu folosesc, atunci, acest termen acreditat, în loc să mă joc cu cuvintele? Pentru că, la noi, „clasa de mijloc“ este sublimă, dar lipseşte (aproape) cu desăvîrşire. Este sublimă, pentru că dacă îi întrebi pe români, aproape trei sferturi dintre ei se plasează în această dezirabilă „clasă de mijloc“; dar cam lipseşte, dacă te uiţi la parametrii socio-economici care definesc o astfel de clasă şi vezi că ea s-a înjumătăţit, din 2008 pînă în prezent, ajungînd undeva pe la 10% sau 15% – în loc de aproximativ 60%, cît se consideră, de regulă, că ar trebui să aibă un capitalism de succes. Dacă la simpla statistică adăugăm, apoi, şi o cultură a clasei de mijloc, lucrurile stau nemăsurabil mai prost.  

Aşa cum este şi cîtă este, clasa de mijloc a României poate fi considerată ca fiind, în cea mai mare măsură, produsul corporaţiilor. Medicii, care fac parte pretutindeni din clasa de mijloc, au plecat în străinătate, avocaţii sînt prea ocupaţi să cîştige procese în hăţişul legislativ, pentru a avea timp şi de o cultură a clasei de mijloc, iar profesorii mai visează încă să ajungă cu salariile la limita acceptării în această clasă. Mulţi tineri preferă, şi ei, să-şi caute succesul în altă parte decît să evite eşecul într-o societate care stagnează. Rămînem, astfel, cu corporaţiile şi alte „firme“. Doar că acestea par încremenite în proiect, speriate nu atît de criza economică în sine, cît de efectele ei sociale, care le-au luat prin surprindere, precum iarna pe români. Şi derutate de starea de spirit a populaţiei: doar săptămîna asta, reprezentanţi a două mari companii m-au întrebat, în cel mai înduioşător mod cu putinţă, ce ar trebui să facă ei ca să-i mai „înveselească“ pe români? Cu surprindere, corporaţiile încep să descopere oamenii din spatele clienţilor...

Criza a avut, astfel, şi efectul unui duş rece: după o „societate a spectacolului“ şi a consumului compulsiv, cel puţin o parte a populaţiei a început să se trezească la realitate şi să-şi calculeze mai raţional şi critic viaţa, prezentul şi viitorul. Uşor buimăcite de somnul relativului succes de pînă acum, unele corporaţii încep să se trezească şi ele şi să caute soluţii alternative şi mai creative.  

Dincolo de aceste vagi tresăriri de mobilizare, cineva acolo jos continuă să ne iubească: thymocraţii. Nu au aşteptat criza şi nici domolirea ei, au visat şi au realizat (cu greu) măcar o parte din ceea ce şi-au propus. Au realizat cultură acolo unde aceasta părea să fie total abandonată, şi profit onest acolo unde acesta era rezervat oligarhilor şi cleptocraţilor. Sînt, de fapt, „nucleul dur“ al încă firavei clase de mijloc. Reuşita lor este prost văzută de populaţie (doar 10% dintre români cred că cineva a putut să facă bani în România prin muncă şi merite personale), iar „sistemul îi exclude pe cei energici şi idealişti“ – constată Oxford Analytica. Şi totuşi, au mers mai departe – iar datorită lor, nici noi nu ne scufundăm. 

O poveste de România optimistă?...   

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.