Mă bucur că PSD a pierdut alegerile. Era momentul să se producă o schimbare radicală de strategie politică şi de stil. Admit, pe de altă parte, că bunul echilibru al democraţiei nu se poate dispensa de existenţa unui solid partid de stînga, coerent şi funcţional. 
 
Mă tem însă că, în inevitabilele dezbateri interne care vor încerca să înţeleagă raţiunile înfrîngerii şi să adopte măsuri rectificatoare, nu se va vorbi deschis şi eficient. Se vor ciocni la fiecare pas orgolii, interese şi obtuzităţi, de natură să rateze diagnosticul şi să amîne (sau să greşească) tratamentul. De aceea, ca un observator neangajat, exterior vînzolelilor de partid, îmi îngădui să fac cîteva sugestii „elitei“ PSD. Poate vor fi socotite utile. 
 
1) Renunţaţi la principiul „unităţii de monolit“ a partidului. Coeziunea internă nu trebuie să se bazeze pe idolatria şefilor şi pe complicitatea de gaşcă a membrilor de partid. Încercaţi să aveţi personalitate şi curaj, dincolo de obedienţa soldăţească şi de patosul triumfalist. Cultivaţi, măcar din cînd în cînd, îndoiala, introspecţia sinceră şi – vorba strămoşilor dumneavoastră politici – „autocritica“. 
 
2) Încercaţi să nu mai promovaţi în forurile de conducere ale partidului personaje incerte, alese „la mica înţelegere“, pe principiul „aranjamentelor“ lucrative. Preferaţi credibilitatea în locul aşa-zisului „talent politic“, care, de regulă, e o viclenie de mîna a doua, fără consistenţă, fără autoritate reală. Feriţi-vă de (potenţiali) penali (chiar dacă sînt „solvabili“), de plagiatori jalnici, de nulităţi confortabile. Nu mai duceţi în Guvernele voastre taclagii ţanţoşi, incapabili de o minimă performanţă. Cu inşi ca Şova, Grapini, Stanoevici şi alţii (unii perfect anonimi, de la începutul pînă la sfîrşitul mandatului), nu se poate guverna plauzibil. Nu ezitaţi să verificaţi, discret, şi cunoştinţele de limba română ale candidaţilor, sau pe cele privind bunele maniere. Cu purtători de cuvînt sau consilieri care vorbesc un dialect paralel cu limba noastră şi se dau la om birjăreşte, ca nişte satrapi de mahala care, pe deasupra, se cred polemişti de geniu (vezi cazul inimitabilului Palada) nu se poate comunica normal. Renunţaţi la „sprijinul“ contraproductiv al unor cuconiţe nevricoase de prin Craiova sau Voluntari. Ieşirile lor belicoase vă fac de rîs. Oricît ar părea de nepotrivit, de „discriminatoriu“, priviţi, cu coada ochiului, şi portretele celor care vă reprezintă, în Capitală sau în provincie. Nu e vorba să fie frumoşi (nici Socrate n-arăta prea bine), dar n-ar fi rău, dacă se poate, să aibă o privire inteligentă, să nu se distreze deghizîndu-se în ofiţeri nazişti şi împăraţi romani, să nu etaleze, din toate unghiurile, prea abundente „părţi moi“, aptitudini carnasiere, fălci umede, cefe stereo şi tot ce mai defineşte, fizionomic, tipul masticator… Chipul activistului „de comitet“, cu alură de conducător GAC, nu prea mai aduce voturi. 
 
3) Dacă e ceva care nu se potriveşte deloc cu stînga, este aroganţa, suficienţa nătîngă. Nu mai puneţi în priză „energici“ tineri necopţi, pe care accesul prematur la funcţii supreme îi buimăceşte. 
 
4) Dacă tot sînteţi de stînga, nu mai adoptaţi, în campanii, mici americanisme: defilări televizate de mame tandre, copii drăgălaşi, neveste grijulii. Veleitarii să-şi valorifice, prioritar, aptitudinile proprii, nu merite strămoşeşti sau o burgeză imagistică de familie. 
 
5) Renunţaţi la retorica patriotică a secolului al XIX-lea. De vreme ce vă purtaţi frecvent ca şi cum partidul e mai important decît ţara, nu mai hărţuiţi numele şi istoria României cu demagogia voastră interesată, menită să aducă doar voturi cu miros de sarmale, mititei şi şpriţ. Nu mai trataţi ţara ca pe o materie primă a bucătăriei voastre electorale. Nu mai riscaţi alianţe „utile“, cu formaţiuni politice dezonorante şi „lideri“ de iarmaroc. 
 
6) Patriotic cu adevărat ar fi să vă propuneţi luminarea electoratului, încurajarea părţii lui bune, raţionale, nu a afectelor lui primare, a impulsivităţii şi a „utilitarismului“ lui de primă instanţă.
 
Nu mai păcăliţi lumea, nu mai cumpăraţi voturi cu bacşişuri ostentative, cu sloganuri de stadion, cu minciuni festive. Alegerile de-adineauri au dovedit, între altele, că şi onestitatea, măsura, buna creştere pot fi „rentabile“. 
 
7) Reflectaţi de ce vă votează mai curînd bătrînii decît tinerii, mai curînd oamenii neinstruiţi decît cei cu studii universitare. Evident, dinaintea votului, toţi sîntem egali. Dar nu poţi fi insensibil la refuzul unor categorii de votanţi devenite, iată, majoritare şi orientate, în mod cert, spre viitor. 
 
8) Luaţi cunoştinţă de faptul că nu sînteţi eterni, că puterea nu se ia odată pentru totdeauna şi renunţaţi, în consecinţă, la stilul prepotent, la tupeul care îşi permite orice, la dispreţuirea trivială a adversarilor politici. Lăsaţi uşi deschise pentru dialog şi pentru construcţie. Şi respectaţi legea. Fiţi mai cordiali (dar omeneşte, nu tovărăşeşte), fiţi mai modeşti, fiţi mai inteligenţi! 
 
9) Nu vă lăsaţi flataţi de lauda mediocră a unor mercenari sau a unor propagandişti maniacali. Nu vă ajută cu nimic dacă vă laudă Ciuvică.
 
Se vor găsi cititori care să observe că „sfaturile“ de mai sus s-ar potrivi şi unor partide din opoziţie. Cu atît mai bine! Nimeni nu e perfect…  
 
articol apărut pe Blogurile Adevărul