O propoziție pe care o auzim foarte des zilele și săptămînile astea este: „După pandemie nimic nu va mai fi la fel”. Bineînțeles că, în sens strict, propoziția e falsă. Foarte multe lucruri – bune sau rele – vor rămîne la fel: aviditatea unor bogați, ambițiile politicienilor, credulitatea maselor, lipsa de scrupule a escrocilor, pasiunea îndrăgostiților, prostia nerozilor și măreția celor buni. Vom trăi tot pe pămîntul nostru, adesea în competiție cu alte specii pe care le vom mînca, cu riscul de a lua vreun virus de la ele. În continuare ne vom certa pentru lucruri mari și mărunte și ne vom preocupa insistent de vanități. Modele vor continua să conducă lumea.

Pe de altă parte, e clar că unele lucruri se vor schimba. Mulți încearcă deja să ghicească care, cît și în ce sens. Omul nu e împăcat dacă nu se străduiește să privească viitorul fie și prin gaura cheii, uitînd că, dacă ar afla ceva precis despre viitor, acțiunea lui din prezent l-ar modifica pe acela suficient de mult, astfel încît el să fie schimbat pînă la nerecunoaștere. E totuși fascinant cît de mult se chinuie să răspundă diferiții experți la întrebările puse de guvernanți sau de public prin intermediul presei. Ei fac calcule complicate, compun grafice stufoase, compară prezentul cu trecutul și dau răspunsuri ce se vor ferme sau măcar probabile. Aș! Ele nu cuprind mult mai multă certitudine decît zborul vulturilor pe cer sau formațiunile ficatului victimelor pentru auspicii, respectiv haruspicii romani. Însă perseverăm. Vrem să citim și noi în măruntaiele viitorului. Dar certitudinea lipsește, în pofida cohortelor de profeți, proroci și prezicători de toate felurile care își încearcă arta cu pandemia și urmările ei.

Medical-epidemiologic: Se va găsi un vaccin pentru SARS-CoV-2? Da – spun unii, dar alții nu sînt atît de siguri, căci există și viruși care suferă mutații prea rapide ca să poată fi neutralizați printr-un vaccin. Și dacă da, cînd anume? Peste un an, doi? Și cum va putea acest vaccin să fie produs rapid în cantități suficient de mari pentru a imuniza sute de milioane de oameni? Va exista o colaborare internațională sau marile puteri se vor lupta între ele și pe acest front, încercînd să obțină avantaje decisive – cam în felul în care, în timpul Războiului Rece, exista cursa înarmărilor nucleare? Habar n-avem.

Economic: Avînd în vedere că actuala criză economică, determinată de „lockdown”, e fără precedent și imposibil de redus la ceva similar din trecut, pare hazardată orice predicție legată de încheierea ei: va fi ea în V, în U, în W sau poate chiar în L? Și, bineînțeles, dacă va trebui „să conviețuim” cu coronavirusul încă niște ani – cum prezic unii epidemiologi –, ce fel de economii vom avea? Cum se va adapta capitalismul la căderea consumului? Sau nu se va adapta și va muri, spre fericirea unora? Nimeni nu știe.

Politic și geostrategic: Se va modifica echilibrul geostrategic în urma pandemiei? Verosimil, dar nu sigur. Cine va ieși în cîștig? China? Dar are reputația știrbită, inclusiv în Africa, de a fi „rezervorul” mondial de dezastre. A fi făcut din China manufactura mondială s-a dovedit riscant. Statele Unite? Poate, dacă vor scăpa cu această ocazie de Trump – ceea ce nu-i garantat. Uniunea Europeană? Va mai exista ea? Nu s-a arătat deloc unită la început, dar devine mai concordantă în prezent. Dar ce va face Rusia, în prezent tot mai afectată, după ce la început a încercat și ea să braveze? Sau nu se va schimba nimic esențial în mersul lumii? Nu-i imposibil. Globalizarea va fi totuși în declin – ne dau mulți asigurări. Statul național va ieși în avantaj. Ba poate nu, căci lupta împotriva pandemiei a arătat că numai un răspuns global este eficient. Dacă am fi avut un stat mondial, n-am fi avut pandemie. Cine știe?

Dar ce va fi cu libertățile? Vor ieși în profit dictatorii și populiștii locali care, profitînd de pandemie, încearcă să obțină puteri sporite și să juguleze presa? Poate că da, în diferite locuri. Pe de altă parte, s-a văzut că ascunderea adevărului favorizează răspîndirea bolii. Pînă la urmă, cel mai bine s-au descurcat statele democratice, unde există guverne competente și unde populația are încredere în autorități, precum Coreea de Sud și Germania. Așadar, dacă se poate argumenta că pandemia e moașa autoritarismului, se poate argumenta plauzibil și invers, că, pe termen ceva mai lung, ea va fi zîna bună a libertății și a democrației. Dar cît de lung e termenul lung?

Viață cotidiană: Cum vom trăi de acum înainte? Va deveni masca un accesoriu vestimentar cvasi-obligatoriu? Și pentru cît timp? Nu ne vom mai da mîna, cînd ne vom întîlni? Nu ne vom mai îmbrățișa? Sau lucrurile astea vor dura doar cîteva luni, un an, după care vom reveni treptat la vechile obiceiuri? Vom trăi cu frica de infectare de fiecare dată cînd ieșim din casă sau ne vom obișnui și cu asta (cu cîte nu se obișnuiește omul?) și, după un timp, ne vom asuma riscuri fără să ne mai gîndim prea mult la ele? Sau, unii devenind prea „obsedați”, iar alții prea „relaxați”, în final vom avea două „culturi” de masă, fiecare cu portul și comportamentul specific, cu simbolistica ei și cu miturile ei, și care se vor afurisi reciproc? Cine știe?

Istoric: Mă întreb cum vor înțelege istoricii peste zece sau cincizeci de ani perioada asta. Vor observa mai mult ruptura față de tot ceea ce a fost înainte de 2020, în felul în care vedem noi azi Revoluția Franceză sau Primul Război Mondial, sau vor constata mai ales continuitățile, văzînd în pandemie mai curînd revelatorul decît creatorul unei noi lumi și unei noi mentalități? Oricum, un lucru e sigur: istoricii viitorului se vor mira că noi, contemporanii evenimentelor, n-am fost în stare să ne dăm seama ce se întîmpla cu noi, încotro ne îndreptam și că, deși dotați cu atîta știință, am făcut atît de multe predicții false și chiar prostești (cam în felul în care majoritatea politologilor occidentali n-au întrevăzut căderea URSS). Și totuși, vor zice acei istorici, desfășurările și direcțiile principale erau evidente! Cum de au fost orbi oamenii aceia?