Din cînd în cînd, PSD se plînge că are în mod nemeritat o rea reputație printre intelectuali și, în general, printre oamenii mai instruiți. Acuză pentru asta vechi erori și poncife de tipul „ciuma roșie”, asociată genealogiei sale postcomuniste. Recunoaște cu jumătate de gură erori trecute, dar, în ultimul timp, susține că a început un proces de reformă, în virtutea căreia agramații din jurul lui Dragnea au fost înlăturați; astfel, acum nimic nu s-ar mai opune de a fi considerat pe drept un partid frecventabil, social-democrat, chiar și de intelighenția atît de mofturoasă.

Numai că recenta reacție indignată a lui Marcel Ciolacu la mica expoziție de sculptură a absolvenților Universității de Arte, organizată de Clotilde Armand, primarul sectorului 1, în holurile primăriei, dovedește simbolic că PSD a rămas același partid antiintelectualist și grosier populist care a fost întotdeauna.

„Nu sînt critic de artă, dar nu știu cît de oportun este să fie femei dezbrăcate în holul unei instituții publice. (…) Doamna Clotilde nu a aflat pînă acum cu ce se ocupă primarul. Poate acesta este progresismul neomarxist. E o expozitie interesantă, eu aș merge dacă ar fi în altă parte, dar nu la primărie, acolo merg să plătesc impozite. (…) Românul intră în acel hol, își face cruce și pleacă: «O fi primăria, nu o fi?»”, a spus dl Ciolacu la un post TV, nu înainte de a-și face cruce.

E năucitor cum a reușit dl Ciolacu să combine în numai cîteva propoziții atîtea imbecilități – și un număr egal de poncife ale unei gîndiri primitive: pudibonderia demnă de epoca victoriană, dar lipsită de virtuțile acesteia, confuzia dintre viață și artă caracteristică celui mai frust mod de a judeca arta, precum și insinuarea complet absurdă, însă dragă conservatorilor noștri, de „progresism” și „neomarxism”. Iar în final, o altă prețioasă excogitație: „femeile dezbrăcate” miros a satanism, dar uite că vine ortodoxia într-ajutor prin semnul crucii, căci poporul și Biserica noastră au mijloace de a alunga piaza rea. Și să nu uităm, desigur, insinuarea naționalistă: „românul” (nu „neromânul”, precum dna primar), după ce se închină, sigur va fi deranjat în cadrul îndeplinirii acțiunii sale cetățenești de bună plată a impozitelor.

Aproape n-ar mai fi nevoie, practic, de a contraargumenta împotriva dlui Ciolacu și, totodată, de a saluta inițiativa dnei primar, aceea de a scoate cumva arta din obscuritatea spațiilor consacrate, mai ales a celor academice, și de a o aduce în plină lumină, în locuri publice circulate, prezentînd-o publicului pentru evaluare și dezbatere în contradictoriu. Iar dacă unii se vor șoca într-o anumită măsură – foarte bine: e unul dintre scopurile artei acela de a scandaliza, de a pune în discuție unele convenții, de a genera discuții aprinse, de a rupe consensuri. O poate face mai izbutit sau mai puțin izbutit, dar simplul fapt că încearcă nu este reprobabil, ci lăudabil. Împrejurarea insolită că întîlnești o operă de artă modernă atunci cînd nu te aștepți, cînd te pregăteai să ceri un aviz pentru o construcție de la primărie sau să plătești o taxă, poate declanșa un proces prețios de reflecție. Măcar în felul acesta contribuabilul află că expoziția s-a deschis cu ocazia aniversării nașterii lui Constantin Brâncuși – un artist pentru care, cu siguranță, dl Ciolacu, dacă ar fi după gustul său, n-ar avea nici cel mai mic dram de apreciere.

Bineînțeles că dl Ciolacu și alți pesediști vor spune între ei (căci public nu prea cutează) că nu le pasă nici de artiști, nici de intelectuali, nici de cultură în general; că ei au de partea lor „poporul”. Fac însă un calcul greșit. Au „poporul” (o parte a lui, cel puțin), dar rămîn un partid cu o reputație neștearsă de grosolănie, brutalitate și obtuzitate. Nu sînt agreați de oamenii cu profesii intelectuale nici chiar atunci cînd aceștia ar înclina poate, sub raport ideologic, spre stînga. Nu întîmplător sînt acum izolați pe scena politică și lipsiți de atractivitate, afară doar dacă la mijloc nu e vreun interes material nemijlocit. Baza lor de partid o formează oameni mai mult vîrstnici, cu școlaritate precară, cînd nu analfabeții funcțional. Firește, din păcate, aceștia sînt numeroși în România (grație și felului în care PSD a guvernat atîția ani). Dar asta nu-i chiar totul. Desigur, indiferent cît de grobian este, PSD rămîne cu un rol important în facerea istoriei țării – nimeni nu o contestă. Doar că va avea unul minor în scrierea ei.