Ora de religie – despre ce, cum, cu cine şi de ce

Publicat în Dilema Veche nr. 580 din 26 martie - 1 aprilie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

În dosarul din numărul anterior al

, dedicat relaţiei dintre religie şi politică,

asupra faptului că „problema statutului religiei în şcolile publice este una din cele mai grele opţiuni cu care se confruntă o democraţie“. Şi, datorită structurilor tot mai multiculturale şi multiconfesionale ale lumii globalizate, această opţiune devine şi mai delicată. Conştientă de acest lucru, pînă şi Franţa, ţara în care laicismul este un cult, a formulat o astfel de „opţiune“ în stilul său inimitabil: este timpul – spunea raportul „Régis Debray“ din 2002 – să trecem de la o

în care am considerat că religia nu ne priveşte pe noi, la o

, în care este de datoria noastră să o înţelegem. Alte ţări au păstrat religiei un loc mai mare şi mai respectuos în şcoli. În toate ţările democratice, statul asigură dreptul la „libertatea credinţelor religioase“, iar cetăţeanul are dreptul să aleagă. Ceva similar s-a petrecut şi la noi, iar cetăţenii au ales după cum era de aşteptat de la cea mai religioasă societate din Europa: 90% din părinţi au „votat“ pentru „ora de religie“ (un sondaj INSCOP din 2013 indica un procent de 86,7% al celor de acord cu predarea religiei în şcoli). Deci sînt absolut de acord să consider acest lucru cît se poate de firesc şi de legitim şi să accept retorica europeană a Bisericii: este un drept care se exercită ca atare în mai toate ţările europene. Doar că, în toate aceste cazuri, predarea religiei în şcoli nu este o problemă de bună-cuviinţă, ci rezultă dintr-o dezbatere de societate la care participă, pe lîngă Biserică, reprezentanţii statului, ai comunităţilor locale şi ai părinţilor; împreună decid ce, cu cine, cum şi de ce se predă „ora de religie“. 

Dincolo de vorbele mari şi crizele existenţiale, care e situaţia la noi? Mai întîi, despre ce e vorba? Păi, despre „religie“. Pare de la sine înţeles, dar nu e. Pretutindeni se face o distincţie între a preda

şi a

preda

, adică între transmiterea de

şi transmiterea de

. BOR invocă practica europeană pentru a-şi susţine teza că „ora de religie“ este „o disciplină obligatorie, predată

“. De aici derivă apoi, logic, dreptul de decizie al Bisericii, căci, evident, doar un preot poate preda „confesional“. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa. Anglia, de pildă, conservatoare şi în această privinţă, a schimbat totuşi denumirea orei de religie din

în

, ca să fie clar că nu despre catehizare este vorba. Multe alte ţări au procedat la fel. În Austria, pe care BOR o plasează între exemple, „ora de religie“ este multiconfesională din secolul al XIX-lea, incluzînd şi mahomedanismul. În Germania, alt exemplu dat de Biserică, predarea religiei în şcoală include de multă vreme toate cultele creştine, la care se adaugă religia mozaică, iar în Berlin, Bremen şi Brandenburg educaţia religioasă nu este obligatorie. În catolica Polonie, învăţămîntul religios este într-adevăr despre catolicism, doar că „ora de religie“ este opţională. La noi, BOR consideră că trebuie să fie „confesională“

„obligatorie“. Pe scurt, problema nu este studierea religiei în şcoală, ci faptul că religia se reduce, practic, la ortodoxie şi că, „în general, în şcolile româneşti nu se

religia“ – după cum remarca Mircea Kivu în acelaşi dosar din

–, ci se

Pentru

se studiază, vă recomand volumul

apărut în 2007 la Editura Pro Europa sub coordonarea Smarandei Enache, care prezintă ce se întîmplă real, în şcolile reale din societatea noastră reală. Multe dintre pildele de la „ora de religie“ au devenit folclor de groază. Iată doar un exemplu: unul dintre manuale prezintă sub titlul

imagini cu fapte considerate de autoare ca „fapte rele“: „să nu-ţi faci cruce trecînd în faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi duminica pînă la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă“ – fapte a căror urmare este

– „te calcă maşina“.

predă? Profesorii de religie, evident. Doar că, în anul şcolar 2005/2006, de pildă, dintre cei 10.515 profesori de religie doar 2987 aveau definitivatul, restul fiind suplinitori. În prezent, după nişte date cam aproximative, dintre cei 6000 de profesori doar 4200 ar fi titulari (300 din 450 în Bucureşti). Cam un profesor din trei este deci suplinitor. Şi harul?… 

În sfîrşit,

se predă „ora de religie“? Convenţia OSCE de la Toledo din 2007 privitoare la „predarea religiilor şi credinţelor în şcolile publice“ stabileşte două principii generale: 1) există o valoare pozitivă în învăţămîntul care întăreşte respectul pentru dreptul fiecăruia la libertatea de religie şi credinţă şi 2) învăţămîntul despre religii şi credinţe poate reduce neînţelegerile şi stereotipurile vătămătoare. Motivaţia BOR este „puţin“ diferită: „Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care, în alte ţări, mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani“. „Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual.“ În final, BOR cheamă la lupta cea mare: „Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general“.

„Opţiunea“ strategică legată de „ora de religie“ se prezintă atunci astfel: cu un stat care se păstrează pe tuşă, timorat de perspectiva oricărei decizii ce s-ar putea dovedi nepopulară, o societate civilă încă firavă şi fragmentată şi o ţară ce se declară cea mai religioasă din Europa, BOR a devenit singurul actor social major în luarea deciziei. Care nu mai este astfel nici un fel de opţiune şi nu mai presupune nici un fel de viziune în afara celor „din bătrîni“. Viitorul sună bine…

Nu ştiu care ar putea fi o astfel de

şi cum ar trebui să se configureze

înţeleaptă pentru o Românie a secolului XXI, dar ştiu că o dogmă pe post de viziune şi o opţiune de genul „Adam, alege-ţi soţia!“ nu sînt deloc ceea ce mi-aş dori.  

Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog,

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.