O carte despre „normalitatea“ (cîtă e…) a culturii autohtone

Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Mircea Vasilescu a publicat cu cîteva luni în urmă, la Editura Humanitas, o carte despre Cultura română pe înțelesul patrioților. Autorul mi-a mărturisit, după apariție, că e o carte scrisă „la nervi“ și „aproape fără dileme“. N-am simțit asta. Remarcabil e, între altele, tocmai tonul ei. „Treaz“, dar fără gesticulație insomniacă, riguros fără acreală, ofensiv, dar fără paradă de armament greu și de radicalitate cazonă. Cît despre „dileme“, ele nu sînt deloc cenzurate, pentru că subiectul nu e geometric, ci plin de tensiuni greu rezolvabile, de nuanțe, de interogativitate.

E drept că textul e rezultatul unei serii de insatisfacții provocate de „starea culturală a nației“, așa cum o percepem zilnic, pe mai multe planuri. Mircea Vasilescu pune accentul pe cîteva dintre ele, cu o experiență pragmatică și bibliografică greu de egalat. Jurnalist, profesor, critic și istoric literar, autorul deține o expertiză de necontestat în materia pe care o abordează. Temele cărții sale sînt esențiale și de mare actualitate: 1) Finanțarea culturii (obligație a statului, datorie a mediului privat, impact al pieței, adecvare legislativă); 2) Problema lecturii („concurența“ dintre bibliotecă și Internet, raportul producție-consum); 3) Criza presei („marea sărăcie de idei în care se zbate de ani întregi o bună parte din mass-media“ și un curajos studiu de caz legat de ICR din mandatul Horia-Roman Patapievici și de reflectarea lui manipulatorie în unele ziare și televiziuni); 4) Demagogia patriotică (cultura ca simplă fudulie națională neglijent susținută instituțional, simplu ornament retoric, fără adeziune reală la valorile ei autentice).

Din punctul meu de vedere, cartea lui Mircea Vasilescu este, pînă acum, cea mai lucidă, mai cuprinzătoare și mai utilă analiză a mediului cultural de la noi, cu utopiile, tarele și aspirațiile lui. E vorba despre prezența culturii în peisajul cotidian, de felul ei de a modela mentalitățile, de oferta ei pe piața – mereu „în tranziție“ – a valorilor. Am reținut mai multe idei fecunde, de natură să reformeze raportarea noastră la conceptul solemn și totodată nebulos al „culturii“. De pildă, distincția dintre „cultura generală“ și cultura specifică (subînțeleasă) a fiecărui domeniu. Teritorii întregi ale vieții publice de la noi sînt prost articulate și nefuncționale, nu numai pentru că au încăput pe mîna unor inși „necultivați“, fără lecturi formative, fără cunoștințe istorice, fără acumulări intelectuale tradiționale. Ci și pentru că lipsesc, cu grave consecințe, „culturile“ de ramură, culturile particulare ale dialogului social, ale profesiunilor curente, ale experiențelor de breaslă. Există, dincolo de felurite specializări academice, o cultură a dezbaterii, o cultură a solidarității civice, o cultură a bunului gust, o cultură a bunelor maniere, o cultură a administrației, a fiecărui district instituțional, a discursului public, a limbii, a responsabilității, a slujirii, a echității, a corectitudinii, a măsurii și, mai ales, cum bine observă Mircea Vasilescu, o cultură a libertății. Spațiul în care aceste înzestrări apar cu atît mai schimonosite cu cît sînt mai necesare este, adesea, spațiul presei (scrise și televizuale) și al exploziei de „comunicare“ pe care o înlesnesc așa-numitele „rețele de socializare“. Autorul le semnalează fără menajamente: „risipă de vorbe“, „pseudo-subiecte“ („breaking news“…), ocolirea temelor cu adevărat importante în favoarea „infotainment“-ului, adică a știrilor „amuzante“, aducătoare de rating, confruntarea – pe post de „dialog“ – între „monologuri ferme și ireconciliabile“, „maniheismul politizat și ideologizat“ etc. Accentul nu cade pe informație, ci pe manipulare și partizanat. Ceea ce face ca „poziția“ fiecărui organ de presă să fie plicticos predictibilă, în funcție de afilierea lui de partid. Gazetarii se transformă în propagandiști, în profesioniști ai demolării sau, dimpotrivă, ai laudei oarbe. În acest context, personaje ca Sebastian Ghiță, Darius Vâlcov, Maria Grapini, Liviu Dragnea capătă un inexplicabil nimb de credibilitate, în vreme ce Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc, Cristi Danileț, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Mihai-Răzvan Ungureanu, Mircea Mihăieș, subsemnatul și alți cîțiva sînt „pegra“ societății. Felul în care se „construiesc“ asemenea portrete e admirabil ilustrat de Mircea Vasilescu în amplul capitol dedicat momentului Patapievici din istoria ICR. Se răstălmăcesc declarații, se monumentalizează subtexte „subversive“, se contabilizează „abateri“, se incită la dispreț și agresiune. Iar ce e bun și foarte bun e trecut sub tăcere, relativizat, dacă nu chiar întors pe dos, în beneficiul unei stigmatizări definitive.

Caragiale era de părere că „noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult“. Da! Dar pe baza istoriei recente, am putea adăuga că se discută, într-adevăr, mult, numai că nu despre ce trebuie. Cu alte cuvinte, nu se mai distinge între esențial și neesențial, între știre, zvon și bîrfă, între merit și impostură, între cercetare sobră și bătaie de cîmpi. Pe acest fundal, cartea lui Mircea Vasilescu este o admirabilă excepție.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.