GORGIAS: Dacă ai cunoaște totul, Socrate, ai vedea că retorica adună aproape toate puterile și le ține sub ea!... Și afirm că, în orice situație vrei, dacă retorul și medicul se prezintă înaintea cetății și dacă e necesar să se întreacă în Adunarea poporului sau în oricare altă reuniune, pentru a se ști care dintre cei doi trebuie să fie ales medic [public], niciodată nu va apărea că e ales medicul, ci e ales cel capabil să vorbească, dacă ar dori. Și dacă [retorul] s-ar întrece cu oricare alt artizan, retorul va convinge ca el să fie ales mai curînd decît oricare altul. Căci nu există subiect despre care retorul n-ar putea vorbi mai convingător decît oricare alt artizan înaintea mulțimii. Atît de mare și așa de măreață e puterea artei [retoricii]!

[…]

SOCRATE:  Ai spus acum că și despre sănătate retorul va fi mai convingător decît medicul?

GORGIAS: Am spus, da, doar că în fața mulțimii [va fi astfel].

SOCRATE: Însă expresia „în fața mulțimii” înseamnă cumva „în fața neștiutorilor”? Căci în fața știutorilor [retorul] n-ar putea fi mai convingător decît medicul.

GORGIAS: Adevărat.

SOCRATE: Deci dacă [retorul] va fi mai convingător decît medicul, el devine mai convingător decît știutorul.

Aceste cuvinte, extrase din dialogul Gorgias al lui Platon, parcă au fost scrise pentru oamenii de azi, în luptă cu pandemia de COVID-19, în particular pentru noi, în România. Puneți doar în loc de „retori” (erau oratorii politici la Atena) „politicieni”, dar și celebrii „influencer-i”, și vom avea tabloul aproape complet: o societate care, în momente de cumpănă medicală, ia decizii determinate mai ales de cei care nu sînt medici, nu au habar de medicină, sînt neștiutori și totuși îi conving pe alți neștiutori să acționeze în funcție de interesele lor politice, economice sau de alt tip. Rezultatul, în România, este bine știut: un număr disproporționat de mare de morți la milionul de locuitori, în raport cu restul țărilor din Uniunea Europeană.

Există însă o situație pe care Platon n-o ia în seamă – de asta am spus că tabloul e aproape complet: cea cînd medicul însuși a devenit și retor. Acum, medicul – altminteri apreciat și recunoscut profesional – nu numai că devine el însuși și om politic, înscris într-un partid (ceea ce în condiții de pandemie ar trebui să evităm), dar și începe să fie un „retor” de partid – ceea ce e chiar mai grav decît cazul clasic descris în Gorgias. Căci măcar acolo funcțiile rămîneau distincte, deoarece oamenii erau diferiți: retorul cîștiga înaintea „neștiutorilor” duelul cu specialistul, dar cel puțin cel din urmă rămînea intact. La noi, acum, avem cazuri cînd specialistul însuși încetează să mai fie integru, deoarece preia el însuși tipul de discurs al „retorului”. Invocă „flexibilizări”, vrea să schimbe denumiri (nu-i place că „certificatul verde” se numește „verde”), acuză Europa de „dublu limbaj” în ceea ce privește impunerea acelui certificat în interior. În loc să n-aibă în vedere altceva decît salvarea a cît mai multe vieți, căci asta e menirea medicului, chiar și cu prețul unor restricții și mai ales cu prețul impopularității, e mult mai preocupat să nu frustreze o parte a populației – o parte mare și care, desigur, votează. Apelînd la autoritatea de medic, invocă o falsă „discriminare” și propune soluții care, în loc să prevină îmbolnăvirile grave, vor sosi în urma lor, cînd măsurile vor deveni tardive pentru mulți oameni. (Impunerea „certificatului verde” și deci a vaccinării forțate abia „după trei săptămîni de creștere continuă a incidenței și a cazurilor”.)

Altfel spus, se poartă și la noi, și încă din plin, întrecerea absurdă dintre medic și retor și, din păcate ca pe timpul lui Socrate, învinge retorul înaintea neștiutorilor. Numai că, de data asta, totul petrecîndu-se în unul și același om, victoria retorului de partid asupra medicului e ascunsă, invizibilă – ceea ce o face însă cu atît mai nocivă.