Frontiere fără frontieră

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

– Sînt în stare, asta pot și eu! – m-am încăpățînat eu. Am mers de zeci de ori cu microbuzul de la mine din sat pînă la Botoșani. De la Erevan la Tbilisi nu avea cum să fie mai greu…

Așa începe povestea Ioanei, o studentă româncă venind din Marea Britanie în Armenia cu un proiect de relații internaționale – sau cam așa ceva.

La un moment dat, colegii mei au fost invitați la un colocviu la Tbilisi. Bineînțeles că mi-aș fi dorit să merg și eu, dar nu eram pe listă, așa că nu aveau cum să-mi plătească drumul. Iar toată averea mea erau cincizeci de dolari ascunși în trusa de farduri…

– Dar poți să vii cu microbuzul – mi-a dat soluția un prieten armean.

– Bine, dar mă duceți voi la autobuz și îi spuneți șoferului că nu vorbesc nici rusește, nici armenește! – am pus eu o minimală condiție.

Și m-au dus la autobuz. Eu am învățat toată noaptea cum se spune pe rusește „Eu nu vorbesc rusește“ și pe armenește „Eu nu vorbesc armenește“. Aveam viza, știam să mă descurc, la o adică, și în rusește, și în armenește, și mai aveam și cincizeci de dolari. Nu mi se putea întîmpla nimic!

Și nu mi s-a întîmplat nimic pînă la graniță, unde toată lumea a coborît: colegii mei uitaseră să-mi spună că autobuzul ăsta nu era direct, trebuia să treci granița cumva și să ajungi la autogara celuilalt autobuz, care mergea la Tbilisi. M-am dat așadar jos și eu și am început să-mi flutur pașaportul deasupra capului, așteptînd să vină cineva să se uite la viza mea și să mă ducă la următorul autobuz. N-a venit nimeni. Peste vreo oră, un vameș s-a îndreptat spre mine și mi-a cerut pașaportul. Peste vreo trei ore nu se întorsese încă, eram singură și îmi venea să plîng. În sfîrșit, cineva mi-a făcut semn și m-am dus către un grup de vameși care stăteau în cerc, fumau și se uitau lung la pașaportul meu. Fețele lor nu prevesteau nimic bun…

– Mmm, bla-bla-bla, mmm, mmm! – s-a uitat lung la mine unul care părea șeful și care a început să tot bată cu degetul în pașaport.

– Eu nu vorbește armenește – i-am spus eu cît am putut mai rar și mai clar, după ce l-am lăsat să termine ce avea de zis.

– Ahaa! Mmm, mmm… – și a trecut pe rusește.

– Eu nu vorbește rusește – i-am zis eu la fel de rar și clar, dar deja cam îngrijorată.

– Eeeh, na! Bla-bla-bla?? – s-a uitat șeful la mine, mi-a dat pașaportul și a plecat.

Am crezut că s-a rezolvat, că pot să plec, dar alt vameș a ciocănit de cîteva ori în ceasul de la mînă și a făcut un gest care nu putea să însemne decît că au închis mustăria, gata, kaput, nada, niente, yankees go home, hasta la vista, baby! De data asta chiar am început să plîng.

Nu mai rămăseseră decît doi tipi suspecți, cu o mașină tip căruță. Unul mi a făcut semn să vin la ei, dar m-am dat mîndră și nu am răspuns. A venit atunci el la mine. Mi-am făcut cruce cu limba în gură, i-am promis în gînd mamei că nu o s-o mai supăr niciodată și m-am uitat la tip cît am putut eu mai fioros. Mi-a zis și el un bla-bla-bla, care semăna a „s-a închis, s-a terminat, over, nix“, după care a făcut un semn peste burtă, unul cu capul plecat pe o mînă și a zis brumm, brumm, brumm. Am înțeles imediat: tutu, papa, nani. Mi s-au topit toate prudențele, m am suit în căruța mecanică și am ajuns în primul sat de lîngă graniță. Cînd am intrat în casă, cei doi bărbați au început să se dezbrace și am înțeles de ce păreau atît de mătăhăloși: pe sub haine aveau tot felul de pachete și pachețele prinse cu scotch. Din lac în puț: pînă acum eram singură în vamă, acum eram singură într-o familie de contrabandiști. M-am uitat pe fereastră să văd cînd vine Poliția să ne salte pe toți. Nu s-a întîmplat însă nimic, am mîncat în familie, apoi s-au culcat cu toții pe jos ca să mă lase pe mine să dorm în unicul pat, iar a doua zi dimineață m-au dus înapoi la vamă.

Acum era altă tură. Am întins pașaportul și am închis ochii.

– Parlez-vous français? – am auzit eu, ca în vis. Am deschis imediat ochii și l-am îmbrățișat pe vameș.

– Moi parle très bien français, je m’appelle Ivan, tu es une fille, bonjour, bonsoir.

Și a tăcut, uitîndu-se mîndru la mine. M-am prăbușit pe un scaun.

– Visa! Bla-bla-bla… Ivan bla-bla problem!

Am înțeles pînă la urmă care era „problem“: aveam o singură viză de intrare în Armenia și, dacă ieșeam acum, nu mă mai puteam întoarce la Erevan. Dar puteam să iau o viză de tranzit. Nu-mi mai păsa, așa că am scos comoara din trusa de farduri și l-am întrebat din ochi cît mă costă.

– Non, non, retour, retour! – mi-a spus Ivan. După care mi-a dat adresa lui, numărul de telefon, adresa de mail și ne-am făcut un selfie.

– Problem? Ivan bla-bla-bla! – mi-a zis vameșul și m-a lăsat să trec.

După două minute de fericire, am înțeles însă că stația de autobuz era la nu știu cîți kilometri și că pînă acolo trebuia să iau un taxi. Dar nu era nici un taxi cît vedeai cu ochii. Doar o benzinărie unde trei tineri se uitau lung la mine. Am scăpat eu de contrabandiști, o să mă descurc și cu ăștia, mi-am spus eu în sinea mea și m-am îndreptat hotărîtă spre ei.

– Taxi?…

– Niet!

Pauză.

Iar am început să plîng.

– Dar putem să vă ducem noi pînă la Tbilisi – mi-a spus unul dintre ei, în germană.

N-am mai așteptat să zică ceva, mi-am luat rucsacul și m-am băgat în mașină. Am aflat pe drum că lucraseră cîțiva ani în Germania și se descurcau binișor pe nemțește. M-au dus pînă la Tbilisi, au căutat hotelul și au mers cu mine la recepție ca să se asigure că totul e în regulă. Eram fericită. Am scos deci iarăși comoara din trusa de farduri și i-am întrebat din ochi „Cît?“. Au rîs și au plecat.

M-am dus în cameră, am făcut un duș și am coborît să mă întîlnesc cu colegii mei. Le-am povestit, pe larg, toată aventura.

– Vezi, ți-am spus noi că nu e nici o problemă? – a comentat unul dintre ei, aprinzîndu-și o țigară.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.