Nu o dată am fost stupefiat de ura pe care USR-PLUS o deșteaptă în rîndul unor adversari politici sau din societatea civilă. Vorbesc de ură pur și simplu, nu de antipatie sau ostilitate. Ea vine deopotrivă dinspre PSD, dar și de la mulți din PNL – și poate în ultimul caz se mai explică întrucîtva prin rivalitatea politică. Dar cel mai antipatic această ură se observă la unii comentatori din societatea civilă, mai ales aparținînd grupului „conservatorilor”. Acum, sigur că USR nu e sfînt, și atitudinile sale au putut adesea dezamăgi sau consterna pe unii. Eu însumi nu prea mai sînt un fan al acestui partid, dar asta din motive strict politice, despre care nu-i cazul să vorbesc acum. Dar ura este altceva: e o revărsare de pasiune irațională, care ascunde teamă, invidie, admirație, resentiment, toate imposibil de dat pe față, dar care otrăvesc judecata și spusele omului care le resimte. Nu vine din minte, nici măcar din inimă, ci, cum se zice, e „viscerală”, adică iese de mai jos, din măruntaie.

Iată un caz: nu demult s-a înfiorat Facebook-ul și chiar unele publicații fiindcă mai mulți recent aleși locali USR-PLUS (la Brașov, la București, sectorul 1 etc.) n-au dorit să depună jurămîntul pe Biblie, însoțit de formula „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, ci au preferat formula laică a jurămîntului, îngăduită de lege, a jurămîntului pe Constituție. Ce strigăte indignate au scos cu această ocazie „conservatorii” noștri în numele creștinismului, chipurile lezat!

Istoricul Marius Oprea, care are buletin de Brașov, pare de-a dreptul disperat de gest: „Mai pot să fiu cetățean al unui oraș (Brașov), în care diriguitorii săi au ales să dea la o parte Biblia, atunci cînd au jurat?”, se întreba el retoric. Mărturisesc că nu pricep de ce transportul public, căldura, curățenia, în general administrarea orașului depind de recunoașterea Bibliei drept carte sacră. Eu, unul, nu vreau să știu în numele căror zei și al căror cărți adună ei gunoiul din oraș, ci numai dacă îl adună. Nu și Marius Oprea.

Dacă acesta e numai absurd, Robert Turcescu toarnă peste absurditate și grosolănia: „Sînt curios să știu cîți dintre useriștii care au refuzat să jure pe Biblie la învestire au refuzat să se cunune și religios. Sau acolo le-a fost frica de palma mamei soacre mai tare decît de Marx? Dacă Marx ar fi zis că religia e «iarba» popoarelor, pariez că jurau toți cu mîna pe Biblie!”.

În corul (mai lung) al indignaților a intrat și Adrian Papahagi. Domnia-sa încadrează însă gestul proaspeților consilieri USR într-o problemă mai vastă – presupusul anticreștinism userist: „Domnul europarlamentar USR Cristian Ghinea găsește discuția despre creștin-democrație «vomitivă». Consilierii locali USR care depun jurămîntul refuză să atingă Biblia sau să rostească propoziția «Așa să-mi ajute Dumnezeu!».  Pentru USR, dorința de a fixa în Constituție definiția curentă, veche de cînd lumea, a căsătoriei e o formă de «ură». Nu au ratat nici o ocazie acești politicieni să arate cît urăsc creștinismul”, scrie Papahagi. La fel de sever e, pe Facebook, și Alexandru Lăzescu, care se precipită să califice postarea lui Cristian Ghinea drept „o probă jalnică de suficiență și aroganță”, în care crede a recunoaște „virusul stîngist larg răspîndit la Bruxelles”. (Totuși, Lăzescu recunoaște măcar, în aceeași postare, că refuzul de a jura pe Biblie e o opțiune personală ce trebuie respectată.)

Am căutat textul dlui Ghinea (pe Facebook) și ce să vezi? Sensul propoziției cu „vomitivul” era diferit. Europarlamentarul critica afirmația unui fruntaș liberal, cum că PNL privește mai cu încredere înțelegerile cu PMP decît pe cele cu USR, fiindcă primii ar fi, ca și liberalii, creștin-democrați. Ghinea – cu sau fără temei, nu asta interesează acum – e de părere că „bla-bla-ul ăsta cu valorile creștin-democrate e vomitiv”, deoarece temeiul înțelegerilor ar fi în realitate posturile grase oferite de partidul de guvernămînt PMP-ului. Poate că dl Ghinea se înșală și cele două partide chiar discută cu principiile pe genunchi, de la creștin-democrat la creștin-democrat. Dar orice ar fi, nu rezultă deloc că el ar considera democrația creștină, ba chiar creștinismul un „vomitiv”, ci el rezervă acest tratament numai justificărilor fruntașului liberal. E straniu că bunul filolog Adrian Papahagi sau analistul de politică externă Alexandru Lăzescu nu văd cum stau lucrurile și n-am altă explicație pentru orbirea lor decît ura. Nu ura USR-ului pentru creștinism, ci a lor pentru USR, chipurile, partid „progresist”.

Pe de altă parte, să fie oare refuzul de a jura pe Biblie o formă de a urî creștinismul, cum susține dl Papahagi? Sigur, cine nu jură astfel nu este, probabil, creștin și în tot cazul nu crede că Biblia e o carte revelată. Poate că nici nu crede într-un Dumnezeu personal sau nu crede deloc în Dumnezeu. Și ce? Ar fi fost preferabil să jure în mod ipocrit (cum presupun că fac foarte mulți alții)? După părerea mea, refuzul de a jura pe Biblie sau de a pronunța  formula „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, dacă nu crezi într-un Dumnezeu personal al Bibliei, în sacralitatea Bibliei, sau nu crezi deloc în Dumnezeu, poate fi chiar o formă de respect pentru creștinism, pentru „religiile abrahamice” în general și mai ales pentru credincioși: altminteri, cum ar putea fi în regulă, cum ar putea să nu ascundă dispreț față de religie un jurămînt mincinos, ba chiar o „luare a numelui Domnului în deșert”? Ce fel de adevărați creștini, dar chiar și simpli oameni de caracter sînt cei care ar pretinde ca înșelăciunea să prevaleze asupra adevărului și ipocrizia asupra onestității și se mînie cînd nu se întîmplă așa? Și ce fel democrați sînt cei care îi detestă pe cei care au altă credință decît a lor, refuzîndu-le de facto libertatea de conștiință? Nici un raționament sănătos, ci numai ura poate îndemna la asemenea insanități.

Cît despre chestiunea atitudinii negative a USR față de „familia tradițională”, dl Papahagi ne învață că și ea exprimă ură față de creștinism. Dar atunci în ce cheie să interpretăm spusele recente ale Papei Francisc? „Persoanele homosexuale au dreptul de a se afla într-o familie. Ele sînt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la familie.” Oare și Papa urăște creștinismul? E și el userist?