Există o veche mantră a educatorilor, profesorilor, psihologilor, a specialiștilor în „dezvoltarea personală” și – nu se putea altfel – a filozofilor, care sună ca un imperativ adresat restului lumii venite să le ceară sfatul și ajutorul. Ea sună astfel: „Gîndește cu capul propriu”. Se combat astfel, se spune, conformismul și gîndirea „de turmă”, se încurajează creativitatea, se respinge discursul autoritarist, apodictic, se afirmă dezvoltarea proprie, capacitatea de a rezolva probleme și așa mai departe. Cine ar obiecta? Și totuși...

Mă plimb într-o pădure, vara. Mi se atrage atenția în mod apodictic să nu culeg ciuperci ca să le mănînc, deoarece pot fi otrăvitoare. Deși n-am competența să disting ciupercile comestibile de cele otrăvitoare, mă opun acestui discurs autoritarist, îmi afirm creativitatea culegînd și apoi gătind ciuperci. Apoi le mănînc cu poftă și mor otrăvit, dar liber de „spiritul de turmă”.

Marea majoritate a medicilor din toată lumea, plus guvernele, susțin că vaccinarea anti-COVID e benefică, fiindcă salvează vieți, reduce rata infectărilor și produce minime efecte secundare. Eu fac parte dintre cei 21% din populația României (conform unui recent sondaj INSCOP și UBB) care nu cred în propozițiile de mai sus, fiindcă gîndesc „cu capul propriu”. Mai mult, fac parte dintre cei 17% care, în pofida nenumăratelor exemple și informații, cred că pandemia de coronavirus e reală, dar nepericuloasă, ba eventual chiar dintre cei 10% (conform aceluiași sondaj) care sînt de părere că pandemia e o minciună. Eventual, mai sînt și o persoană publică – actor, cîntăreț rock, politician, ba chiar medic – și am o oarecare audiență. Îmi susțin cu căldură pe Facebook ideile, deși ele merg împotriva curentului dominant, ba chiar fiindcă merg împotriva curentului dominant. Am o minte independentă. Protestez zgomotos împotriva majorității conformiste, care se ia „ca oile” după ce spun autoritățile. Evoc libertatea de gîndire și de expresie, ba și contest dreptul statului de a mă obliga să port masca în public. Sînt convins că COVID-19 a fost creat într-un laborator și, la fel ca alți 35% din concetățeni, sînt convins că a fost creat pentru a ne fi implantate cipuri. N-am dovezi, dar asta nu contează: îmi clamez dreptul constituțional de a alege în ce să cred și ce dovezi să iau sau să nu iau în considerație. Denunț medicina oficială, principiul „discursului unic” și ceea ce se numește acum biopolitica. Sînt și rămîn un om nonconformist și cu o gîndire independentă. Sînt un om liber să cred neadevăruri. Nu-i așa?

Și ce se întîmplă dacă, urmare a acestor neadevăruri, adopt o conduită imprudentă, mă infectez și mor? Asta e. Ghinion! Dar dacă alții, care m-au ascultat pe mine și pe alții ca mine, eliberați grație acestui discurs din lanțurile conformismului de turmă, pățesc la fel și mor? Vor avea în continuare cei care i-au amețit și i-au convins de bazaconiile antivacciniste și antiștiințifice, vor avea tupeul și atunci să clameze că e preferabil să moară ca oameni liberi, care au „gîndit cu capul propriu”, decît să robească „spiritului de turmă”? Mă tem că, în multe cazuri, vor avea acest tupeu. Nu cred că vom auzi multe retractări și recunoașteri ale erorii.

Ce vreau să spun este că există foarte multe cazuri – de la mîncarea pe care o cumpărăm și o consumăm la regulile de politețe și pînă la anumite activități și tehnici specializate, cristalizate în practici – cînd nu trebuie să gîndim cu capul propriu, ba chiar lucrul cel mai dăunător și mai periculos din lume devine gîndirea proprie, în răspărul acelor practici colective cristalizate în conformisme. Nu luăm, în fiecare instanță și ceas al vieții, lumea de la început și e imbecil și imatur să cerem socoteală și explicații la fiecare gest. Practicile colective sînt de obicei acceptabile și ne salvează în 99% din situații.

Sigur, rămîne acel fatidic 1% din cazuri sau poate chiar mai puțin, cînd „gîndirea cu capul propriu” în sfîrșit este binevenită, ba chiar, uneori, devine necesară pentru deblocarea unor situații critice, pentru deșteptarea din „somnul dogmatic”, pentru afirmarea personalității. Doar că, vai..

– Ce faceți, oameni buni, tocmai acum ați adormit?