Se pare că România e țara ratărilor. Nimic nu ne iese la timp, nici cît și cum trebuie. Ne trezim cînd e prea tîrziu să construim ceva și apoi lucrăm de decor. Am ratat în mare parte modernizarea, neducînd lucrurile pînă la capăt. După marile noroace de la sfîrșitul primul război mondial, am ratat o unire solidă și care să facă dreptate tuturor. Ardelenii și basarabenii s-au simțit frustrați, minoritățile așijderea, iar clasa politică s-a simțit frustrată de frustrările lor. Concluzia a fost că am ratat atunci democrația, care a apărut mai curînd un decor temporar pentru totalitarism.

Se pare că sîntem pe punctul s-o ratăm a doua oară acum, deși avem marea șansă să fim în Uniunea Europeană. Căci să nu ne înșelăm: starea de anarhie care s-a instalat în societate de cîteva luni, combinată cu jocul absurd practicat de clasa politică – totul pe fondul morților și suferințelor din spitalele COVID, dar și al inflației și al creșterii facturilor –, va avea consecințe.

Sînt lucruri pe care nu le-am mai văzut din 1989 și pe care speram că nu le vom mai vedea niciodată: un discurs politic triumfalist (din partea prim-ministrului), dar fără nici un contact cu realitatea, apoi insensibilitatea și iresponsabilitatea partidului de guvernămînt – pe atunci cel comunist, acum, paradoxal, cel liberal. Și, parcă precum atunci, se adaugă frigul din locuințe și, dacă nu penuria alimentară, măcar scumpetea alimentelor – ceea ce pentru mulți înseamnă, din păcate, aproape același lucru. În plus, miile de morți de COVID-19, într-un moment cînd întreaga Europă pare să scape de „valul patru”, mulțumită vaccinării extinse, amintesc, sumbru, de morții de la Revoluție. România e printre primele țări din lume, zilele acestea, la morții de COVID-19 la milionul de locuitori. Or, la noi, campania de vaccinare cică ar fi fost un succes – ne-a spus primul Superman al țării, înșelînd grav națiunea și păcălindu-se poate și pe sine.

Între timp, politica pare să fi devenit de decor: Guvernul Cîțu căzut la moțiune, guvernează fără puteri, de decor. Restricții luate și ridicate anarhic de pe o zi pe alta și, oricum de decor, căci numai cei conștiincioși le respectă. Oricum, miile de pelerini care s-au dus săptămînile trecute să viziteze moaștele Sf. Parascheva (după care s-au infectat cu sutele) nu cred în COVID. Ei desigur cred că Dumnezeu nu-i de decor. (Dar nici virusul nu-i.) În schimb, Dumnezeul DSU-ului, Raed Arafat, a devenit de decor fiindcă degeaba cere să se stopeze campania antivaccinistă. Cine-l mai ascultă? Într-o zi aflăm că fără „pașaportul verde” nu mai intrăm nici în magazine; în alta aflăm că totuși în supermarket vom intra; iar a treia zi ne liniștim: n-avem lege și nici n-are cine s-o dea, căci Guvernul e de decor. S-a spus că, pentru ca școlile să rămînă deschise, trebuie făcute teste săptămînale. Însă ba nu sînt teste, ba, cînd sînt, nu vor părinții să-i lase pe copii să le facă, ba, dacă vor, n-are cine să le facă; și, pînă se întrunesc toate condițiile, se închide clasa sau școala. Se trece pe online, adică, pentru mulți copii, la decorul suprem.

Ăstimp, președintele desemnează în bătaie de joc un prim-ministru de decor, care formează cu o conștiinciozitate stupefiantă un guvern de decor, cu un program de guvernare de decor. Toată lumea știe că acest guvern n-are nici o șansă în Parlament și totuși, pentru cîteva zile, vedem că se mimează un balet absurd, dar care nici măcar decorativ nu mai este. Toți se iau în serios și pînă și televiziunile – obosite să mai filmeze în spitale – se fac că baletul acesta de decor merită măcar o știre și cîteva comentarii.

Așa că ne rămîn știrile: dar dacă te uiți la ele, ți se face greață de ce-ai văzut; iar dacă nu te uiți, ți se face frică de ce-ai putea vedea. Căci numai nenorocirile care au venit și continuă să vină nu-s de decor.