Credințe „stranii” și mari conspirații

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
Frica lui Putin jpeg

Este fascinant, dar și teribil să vezi oameni care nu sînt nici clinic în delir, nici neapărat cu un IQ redus și care totuși neagă realitatea cea mai prozaică și, în același timp, se arată impenetrabili la orice argument rațional: de exemplu, susțin că pandemia de COVID-19 nu există, de fapt, ori că ea există și e produsă de comunicațiile 5G, ori că Pămîntul e plat, ori că vaccinurile îmbolnăvesc și așa mai departe. Dar au existat și există și alte credințe, la fel de  „stranii”, la fel de negatoare de realitate, impenetrabile la argumente contrare și foarte pernicioase: precum că n-a existat Holocaustul, ori că lagărele lui Stalin erau inexistente sau nesemnificative. Multe țări condamnă penal diferite tipuri de negaționism și totuși sînt destui care îl practică netulburați. Și astăzi sînt mulți contemporani, unii dintre ei cultivați și inteligenți, care cred și susțin, împotriva oricărei realități documentate abundent, că, de pildă, comunismul a fost o binecuvîntare. De asemenea, sînt foarte mulți oameni care se arată impenetrabili la argumente și la fapte îndată ce acestea pun în discuție, de exemplu, credința lor în mîntuirea lumii prin ecologism sau veganism.

Ce au comun aceste credințe „stranii”? Mai întîi, ele nu vor să admită, în pofida oricăror argumente, evidența, considerînd-o drept dezagreabilă sau pur și simplu fără sens. În al doilea rînd, susțin o „realitate paralelă” invizibilă, numai de ei știută, contrară științei raționale, ba chiar și, adesea, bunulu-simț. În al treilea rînd, spre a explica de ce „realitatea paralelă” nu e manifestă, ei inventează ceea ce numim o „mare conspirație”: în realitatea paralelă invizibilă se joacă, între personaje atotputernice, fără știința neinițiatului, un fel de „piesă de teatru” universală. Firește, „inițiații”, cei care văd „piesa” din spatele „cortinei”, binevoiesc să ne spună ceea ce se întîmplă, de fapt, și rămîne doar ca noi să-i credem.

Iată acum două exemple celebre pe care, în principiu, nu obișnuim să le așezăm în aceeași serie cu exemplele de mai sus:

1) Un mare poet de demult a reflectat la tradițiile poporului său și la războaiele tragice în care au murit cei mai buni și mai viteji dintre oamenii din trecut. S-a întrebat de ce a fost nevoie să curgă atîta sînge fără vreun rost și, negăsind nici un răspuns convenabil, a negat că  întîmplarea și firea omenească sînt totul, fără altă explicație. De aceea, a inventat o încîntătoare realitate paralelă populată de niște personaje atotputernice, dar deloc perfecte moral, numite zei și zeițe. Iar apoi a imaginat o „mare conspirație” a acestora împotriva oamenilor: două zeițe, ofensate de alegerea făcută de un om în favoarea celei de-a treia zeițe, s-au răzbunat crunt pe oameni, făcîndu-i să se masacreze reciproc fără nici un rost. Poetul era, ați ghicit, Homer și am vorbit despre Iliada.

2) Un alt mare poet din vechime – rămas anonim –, văzînd și el, ca toată lumea, nedreptatea din lume și evidența lipsei de sens a distribuției binelui și răului, n-a vrut să accepte nici el că aceasta e singura realitate. Ca atare, a imaginat întîi o realitate paralelă și apoi o „mare conspirație”, spre a pune în acord această realitate paralelă cu ceea ce era manifest: există un personaj numit „Dumnezeu” și un personaj malefic numit „Satana”, care fac un fel de pariu în detrimentul celui mai drept dintre oameni – Iov. Iov va fi chinuit de Satana în modul cel mai mîrșav cu putință, cu aprobarea lui Dumnezeu, pînă cînd nefericitul, care habar n-are de pariu, îl va sfida pe Dumnezeu, cerîndu-i o explicație. Explicația nu va veni și, deși Dumnezeu restaurează viața lui Iov, acesta nu va afla niciodată de „conspirație” – faptul că Dumnezeu a încheiat un pariu cu Satana pe seama lui.

Notăm în aceste cazuri celebre aceeași schemă elementară pe care am regăsit-o și în „credințele stranii”: o contestare a evidenței realității, în sensul că aceasta e, ca atare, inacceptabilă. Contestarea rezistă la toate argumentele, așa cum sînt cele aduse de prietenii lui Iov. Urmează inventarea unei alte realități „paralele” și invizibile pentru profan: zeii, zeițele, Dumnezeu, Satana, așadar a unei lumi populate de inși cu puteri nemăsurate, benefice și malefice. În fine, spre a se explica evenimentele omenești care constituie realitatea „normală”, se imaginează o „conspirație” cosmică: cearta zeițelor pentru obținerea mărului Hesperidelor, într-un caz, disputa și pariul dintre Dumnezeu și Satana, în celălalt. În felul acesta, realitatea cea dezagreabilă capătă un sens și o explicație. Lumea, firește, nu devine în sine nici mai bună, nici mai dreaptă, dar măcar pare a fi mai puțin opacă și dezagreabilă.

A nega evidențe și, în schimb, a imagina o conspirație majoră, dar invizibilă pentru profan: să fie acesta un scenariu comun al felului nostru de a crede? Se pare că avem mai toți credințe „stranii”; obiectul, stilul și substanța conspirației fac diferența.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.