Ce-i asta? Revenire a refulatului? Invazie a strigoilor trecutului? Redeschiderea sertarului închis al istoriei? Cam așa ceva pare a spune lista pentru Primăria Generală a Gabrielei Firea. Viitorii posibili consilieri generali au fost recrutați din aluviunile deja uscate ale secolului trecut, precum Petre Roman, sau extrași din mitologiile decolorate ale fotbalului, precum Anghel Iordănescu sau Cornel Dinu, fără a lipsi și un extract din detritusul șefiei acelui sport, ca Mitică Dragomir, adus la înaintare în pofida unei condamnări penale în primă instanță. Inșii ăștia par să creadă că îmbătrînirea și declinul stau în loc dacă ne fac voioși cu ochiul înaintea camerelor, sau că timpul merge de-a-ndăratelea dacă vor prinde în piept insigna de consilier general. Dar nu-i Gabriela Firea singura care confundă alegerile municipale cu un sanatoriu de geriatrie. Apar, reprezentînd alte partide, și alți ipochimeni de care speram să uităm: Vanghelie, Piedone și, obsedat să stea din nou în rîndul întîi – Traian Băsescu.

De ce se întîmplă reciclarea asta politică, mai temeinic urmărită decît reciclarea deșeurilor și, spre deosebire de aceasta din urmă, deloc impusă de reglementările europene? Contează mai ales disprețul față de alegătorii mai vîrstnici: se presupune că pensionarul n-are și el nevoie de apă caldă permanentă, nu-i trebuie și lui să respire aer cît de cît curat, că nu dorește și el mai multe spații verzi, că nu-i și el excedat de aglomerație, praf și mizerie. Nu, cică respectivul uită de toate necazurile astea pe care Primăria pare incapabilă să le rezolve de ani buni, de îndată ce vede obrazul ofilit al lui Petre Roman. Se va mulțumi cu frigul din apartament la iarnă cu condiția să audă incontinența verbală a lui Mitică Dragomir. Își va recăpăta vigoarea și sănătatea fără clinici și spitale performante, numai să-i vadă ciorovăindu-se cu mapamondul pe Anghel Iordănescu și pe Cornel Dinu. Căci nu vedem să mai fie buni la altceva toți aceștia!

Iată un electorat fără creier, par a fi socotit Firea și alți politicieni la sfatul doctorilor lor de imagine: nici măcar nu-și dă seama ce-l doare, care-i sînt interesele reale și, în consecință, o porție de nostalgie ar ține de cald și ar astîmpăra nevoile, mai ceva decît o farfurie de ciorbă. Ei, unde ești tu, „alegător rațional” din alte timpuri, a cărui presupusă prezență ar fi stat la temelia democrației?

Pentru Firea, Băsescu și mulți alți politicieni, dar și pentru teoreticienii de azi – de la noi și de pe alte meleaguri –, acest „alegător rațional” nu mai există de mult, dacă a existat cumva, sub înfățișarea burghezului respectabil, cetățean și cititor de gazete: politicienii sînt convinși că azi nu mai există decît pachete personalizate de afecte – frică, ură, teamă de viitor, nostalgie pentru trecut și așa mai departe – și, desigur, fără minte. Pentru acest alegător, vanghelioanele sînt necesare acum și oricînd, apa caldă – mîine, poimîine sau niciodată! Alegătorul postmodern e considerat a fi decerebrat, sensibil numai la instigări pasionale și bufeuri de memorie afectivă. Cînd pensionarul îl vede pe Iordănescu, se crede că i se dezdoaie brusc genunchii. Cînd pensionara îl vede pe Petrică, cică neapărat lăcrimează și poate are chiar o uitată tresărire hormonală. Temelia democrației împletește ciorapi de iarnă și cască ochii cu cataractă la televizor. Urmează – ni se susură insistent în urechi – că va să pupe virtual icoanele trecutului, nevăzînd cît s-au scorojit și decolorat între timp. Așa o fi?

Mai demult, se spunea simplu și brutal: prostimea. Azi avem un echivalent, corect-politic: electoratul. În această echivalență cred mulți, deși n-ar recunoaște-o pe față – de la politicieni populiști la stimabili analiști politici și teoreticieni universitari. Dacă-i așa însă, ar fi cazul să se consemneze prezența și a unei noi minorități (căreia s-ar cuveni să i se acorde măcar protecția cuvenită oricărei minorități sociale, etnice, religioase, sexuale): este cetățeanul.

Sau cumva cetățeanul nu-i totuși încă o minoritate? Vom ști peste o lună.