Apocalipsa plictisului

Publicat în Dilema Veche nr. 840 din 26 martie - 1 aprilie 2020
Apocalipsa plictisului jpeg

Plictisul… S-a scris mult și de mult despre el. Este imposibil să-i dăm o definiție, știu, dar tocmai de aceea mă voi grăbi să propun una care să vă trezească din moțăială: plictisul este neplăcerea de a rămîne singur cu tine însuți.

Dar, veți spune, plictisul se instalează cînd nu mai ai nimic de făcut sau ceea ce ai de făcut nu te mai interesează; sursa plictisului nu este deci în interioritatea individului, ci în exterioritatea sa, apare atunci cînd lumea devine neplăcută, cînd se instalează „impresia că nu se întîmplă nimic sau, ceea ce înseamnă același lucru, că se întîmplă mereu același lucru“ – cum spune Christophe Granger în introducerea la monumentalul volum L’ennui. Histoire d’un état d’âme (XIX-XX siècle). Așa este. Într un text despre plictiseală al lui Constantin Noica, reluat și interpretat de Gabriel Liiceanu într-un frumos articol din Dilema veche, aceste două componente chiar apar împreună ca fiind constitutive plictiselii: a) nimic din afară nu mă mai interesează și b) nimic dinăuntru nu mă mai însuflețește. Și totuși, în ultimă instanță, exteriorul și interiorul, curiozitatea și intimitatea se resorb în această unică neplăcere a frecventării de sine, căci nimic din afară nu te poate interesa cu adevărat dacă nu mai e nimeni în casa sinelui pentru a privi cu însuflețire, pe fereastră, lumea de afară. Mai mult chiar, din perspectiva definiției de mai sus, interesarea, implicarea, participarea la jocurile lumii pot fi o soluție (paleativă) la problema apăsătoare a plictisului: dă-mi ceva de făcut, că mor de plictiseală! „Franța este o națiune care se plictisește. Ați lăsat țara lipsită de acțiune“ – acuza Lamartine de la tribuna Adunării Naționale în 1839. Acțiunea, terapie a plictisului…

Dar de unde și pînă unde această „neplăcere de a rămîne singur cu tine însuți“? Nu este melancolia lui Aristotel sau aceea medievală, „boala engleză“ a secolului al XVII-lea sau acel „mal du siècle“ francez din secolul al XIX-lea și, cu atît mai puțin, „greața“ existențialiștilor din secolul XX. Pare să fie ceva relativ nou, apărut cam odată cu postmodernitatea și potențat de e-comunicarea rețelelor sociale de toate soiurile. Ține de o fază a individualismului pe care Christopher Lasch a etichetat-o drept „cultură a narcisismului“, Charles Taylor – drept „etică a autenticității“, Gilles Lipovetsky – drept „era vidului“ și așa mai departe. Be true to yourself! – traduce Taylor. Faites vos Je! – rezumă Mathilde Lequin, jucîndu-se cu limba franceză. De acord, dar cum și care eu? Cum să mă construiesc în mod „autentic“? Pe scurt, care e rețeta reușitei? Nu e! Dar ia matale un prozac și „gîndește pozitiv“! – vine piața cu soluția. Problema e că tot încercînd – și fiind constrîns să încerce neîncetat – să-și construiască „adevăratul eu“, eul se golește de conținut și rămîne un permanent proiect în căutare de sine. Și angoasa-i gata, chiar dacă nimeni nu o va mărturisi!

De aici încep și se dezvoltă maladiile sociale ale „dispariției de sine“ despre care vorbește David Le Breton: un fel de piua existențială, ca să spun așa, o retragere din sine sau chiar o renunțare de sine sub povara devenită insuportabilă a construirii în deplină libertate a unui sine autentic. În aceste condiții, a rămîne singur cu tine însuți și a privi în interiorul tău, unde riști să nu găsești nimic – sau mai degrabă lucruri disparate și/sau neplăcute –, devine, astfel, o angoasă difuză de care trebuie să scăpăm într-un fel sau altul.

Se pare deci că raportul este invers: nu mă plictisesc pentru că nu (mai) am nimic interesant, semnificativ de făcut în societatea în care trăiesc, ci caut, compulsiv, ceva de făcut în lumea de afară, pentru că, în sinea mea, mă plictisesc. Evitînd problema oului și a găinii, se poate spune totuși că, instalat ca stare de spirit a societății, ca esprit du temps, plictisul devine cauză a numeroase acțiuni menite să-l evite, să-l exorcizeze, să scape individul de această neplăcere de sine. Să-l deconecteze.

Cum? Prin… conectare! Mărturia unui „practicant“ francez al Internetului poate ilustra foarte bine acest ciclu: „Nu există nici o altă activitate care să-mi procure o asemenea stare de bine (bien-être) și care să fie capabilă să mă destindă în asemenea măsură ca faptul de a sta în fața calculatorului meu pentru a juca, a privi filme sau a naviga pe Internet. Și cînd mă simt prost, această distracție (passe-temps) îmi permite să mă rup de lume și să mă deconectez“. Cînd se află, dintr-un motiv sau altul, departe de calculatorul său, începe să se plictisească și e „cuprins brusc de un fel de panică“ – adaugă acesta.

Pentru omul plictisit, branșarea la „rețele“ nu este, de fapt, o conectare la societate, ci o evadare dintr-un sine pe care s-a plictisit să-l tot caute și să-l expună controlului public. Iar conectivitatea, în oricare dintre formele sale, este handy, este cea mai la îndemînă (la propriu și la figurat) formă de distracție – iar distracția aceasta ne distrage de la plictiseală. Conectivitatea este, totodată, cea mai democratică, mai ieftină și mai disponibilă, oriunde și oricînd. Toate aceste forme de conectivitate procură apoi, în grade diferite, forme de plăcere, care, odată obținute, cer să fie întreținute mai departe: e mecanismul banal al dependenței. Nu doar individul, ci și piața încearcă apoi să țină pasul cu această spirală a stimulului și a răspunsului, inventînd tot mereu alte device-uri aducătoare de „distracție“, tot mai stimulante și mai diverse pentru a ne ține conectați și a ne oferi astfel o binemeritată… deconectare.

Plictiseală fericită!…

Vintilă MIHĂILESCU

(23 mai 1951 – 22 martie 2020)

(text apărut în Dilema veche nr. 698, 6 iulie 2017)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.