În materie de prezenţă pe Internet, Dilema a fost, de la începuturi, în „avangardă“. Puţină lume mai ştie că am început să ne punem articolele online în 1995. Pe atunci, foarte puţini români aveau acces la Internet, nu se măsura traficul (nici n-avea sens), abia începuseră să apară firmele care să furnizeze acces la reţea. Aşa că gestul de a plasa cîteva texte online (căci atît puneam la început: o mînă de articole întregi plus un fel de „rezumate“ pentru alte cîteva articole) era un moft, un „hai să fim în rîndul lumii“. Ne „găzduia“ pe atunci un site din SUA. Am citit într-un studiu că în 1995 erau prezente pe Internet cam o mie, o mie şi ceva de publicaţii din toată lumea. („O mie, domnule, numai o mie!“ – ar exclama Conu’ Leonida.)

Primul site propriu l-am avut în 1996 – şi puneam tot aşa, doar cîteva texte. Pentru că în România accesul la Internet încă era rar şi scump, aveam mai ales cititori din străinătate. Ni se părea – dulce naivitate a începuturilor – că prin Internet avem un fel de prezenţă globală, ne poate citi oricine, de oriunde. Nu ştim, în realitate, cîţi cititori vom fi avut în vremea aceea, şi nici nu mai contează. Dar ne-am dat seama că – totuşi – prezenţa pe net e treabă serioasă şi că e un pic altceva decît revista tipărită, cînd am început să primim mesaje de la cititori din Paris ori New York în care ne comentau „la cald“ articolele ori în care ne întrebau, îngrijoraţi, de ce n-am apărut online în ziua obişnuită, lunea. (Deh, mai cădeau serverele, se mai întrerupeau conexiunile...) Treptat, site-ul nostru – simplu şi funcţional, realizat şi menţinut de Algoritma, o firmă de soft condusă de profesorul Vlad Ţepelea – a devenit o grijă normală, de rutină, în viaţa gazetei: ne-am obişnuit cu ideea că producem, în paralel, două entităţi relativ diferite – o revistă tipărită şi „un ceva“ electronic, pentru care noi furnizam articolele salvate în format .txt şi mai departe nu ştiam prea bine ce minuni tehnice se întîmplă la Algoritma, cum ajung articolele noastre să fie citibile online şi prin ce mecanisme ciudate reuşim să le căutăm după titlu ori după autor... Era înainte de Web 2.0 şi de bloguri, cînd a face un site şi a lucra „în spatele“ lui era un meşteşug rezervat doar celor pricepuţi. Din 2005, am avut un site nou, oferit de Teodor Frolu şi echipa lui de la DC Communications: intrau pe el şi poze! Şi, mai ales, ni-l puteam administra singuri, lucrînd cam la fel de simplu ca într-un biet document Word. Am început să ne măsurăm şi traficul: cînd am ajuns la cîteva mii de „unici“ pe săptămînă, ne-am dat seama că viitorul începe să „sune bine“ online. Mai ales că, între timp, Internetul s-a dezvoltat enorm în România. Cele două ipostaze vechi ale istoriei noastre electronice se pot găsi în arhivă: le-am păstrat aşa cum erau, ca pe nişte oglinzi ale altor vîrste...

Site-ul actual are deja aproape doi ani şi am ajuns să creăm în jurul lui o comunitate de peste 31.000 de prieteni pe Facebook. Avem deja mai mulţi cititori online decît cumpărători ai revistei tipărite (fenomen valabil, de altfel, pentru mai toată presa, de la noi şi de aiurea). Şi a apărut o nouă generaţie, pentru care drumul pînă la chioşcul de ziare e lung şi greu: pentru tineri, dacă nu eşti pe Internet, nu exişti.

În împrejurările de azi, cînd presa tipărită trece prin criză, ne-am gîndit că, pentru a avea un viitor, trebuie să încercăm şi noi soluţia pe care au aplicat-o alţii. Să introducem abonamentul pentru ediţia online. N-a fost o decizie uşoară, pentru că ne-am obişnuit cititorii cu accesul deplin şi gratuit la tot ce există pe dilemaveche.ro (inclusiv rubricile care apar doar pe web). Şi pentru că, în România, nu prea există alte încercări de acest gen. Ceea ce propunem noi le poate părea unora o „revoluţie“ sau o tentativă sortită eşecului, pentru că cei mai mulţi oameni s-au obişnuit cu ideea că tot ce e online trebuie să fie liber şi gratuit. Şi totuşi, tot mai multe reviste introduc abonamentul digital: The Economist, Courrier International, Prospect Magazine, Esprit sînt doar cîteva exemple. Iar ideea ajunge tot mai aproape de noi: de anul trecut, în Slovacia, principalele ziare şi cîteva reviste pot fi citite online doar pe bază de abonament.

Am pregătit totul cît am putut de bine. Toate informaţiile referitoare la formulele de abonare şi variantele de plată se găsesc pe dilemaveche.ro. Revista apare în continuare şi pe hîrtie, ca şi pînă acum. Abonaţii la ediţia tipărită vor primi, ca bonus, şi un abonament digital. Iar cei care se vor abona la varianta online vor putea face parte în continuare din comunitatea dilematicilor, avînd acces la tot ce există pe dilemaveche.ro, dar şi la lucruri noi: vom introduce, treptat, pe site şi altele – de la secvenţe audio la e-books, mai mult material foto şi video.

E limpede că, în mediul virtual, presa va fi tot mai diferită de ceea ce s-a făcut pînă acum în forma clasică a tiparului. Ceea ce înseamnă că presa online trebuie să fie capabilă să se autofinanţeze pentru a putea oferi un conţinut de calitate. O gazetă care are dificultăţi financiare nu poate fi nici liberă, nici bună. Dacă am hotărît să le cerem bani cititorilor ediţiei online, am făcut-o, în primul rînd, cu gîndul la ziua de mîine.