Dacă tot am vorbit rîndul trecut despre maidanezi, haideţi să trecem acum strada şi să privim în casele unde locuiesc rudele lor mai înstărite. Sînt multe, foarte multe: Stanley Coren evaluează cam la 525 de milioane de cîini de companie în toată lumea. Şi sînt într-o permanentă creştere (aproape 24% într-un deceniu). În SUA sînt 69,9 de milioane, iar în Europa vreo 43 de milioane, dar Asia, America Latină şi Europa de Est vin tare din urmă.

Acestui boom demografic îi corespunde, previzibil, un boom economic şi mai impresionant. La nivel mondial, vînzările pe piaţa animalelor de companie au fost de aproape 81 de miliarde de dolari în 2010, cu o creştere de 4,4% faţă de 2009. Deşi ritmul de creştere este într-o oarecare scădere, se aşteaptă ca, în 2015, valoarea pieţei să ajungă la 97 de miliarde de dolari (Research and Markets), iar în 2017, vînzările să ajungă la 96 de miliarde de dolari numai pentru alimente – apreciază Global Industry Analysts. Pe locul întîi se află, evident, SUA, cu vînzări de 50,98 de miliarde de dolari în 2011 (de la 48 de miliarde, în 2010 şi 45,5 de miliarde, în 2009).

Multe cifre, mulţi cîini, mulţi bani... Dar toate acestea nu sînt decît vîrful icebergului, expresii cantitative ale unui fenomen eminamente „calitativ“, pe care studiile de piaţă îl numesc deja „umanizarea animalelor de companie“. Adică?

Adică animalele noastre de companie – cîinii, în primul rînd – îşi schimbă statutul de la proprietate la personalitate şi devin un fel de „membri ai familiei“, necesitînd, astfel, îngrijirile corespunzătoare. În afară de hrana destinată cîinilor şi pisicilor – unde nutriţioniştii au devenit aproape la fel de importanţi ca într-o agenţie de top modele – şi de îmbrăcăminte – unde designerii se întrec în ciorăpei, vestuţe, dar şi umbreluţe pentru căţei –, serviciile pentru animale de companie au devenit din ce în ce mai răspîndite şi mai diversificate. Chiar dacă este încă redus ca cifră de vînzări, acesta este şi sectorul de piaţă cel mai dinamic, care a cunoscut, în ciuda crizei, cea mai mare şi mai constantă creştere în ultimii ani, pretutindeni în lume.

Ce oferă, deci, magazinele specializate în servicii pentru cîini şi pisici? Tot! Tot ce vă puteţi imagina, şi cîte ceva în plus. Cam tot ceea ce se oferă şi oamenilor: naştere asistată, nume de botez, aniversări de naştere, căsătorie cu haine personalizate de mire şi mireasă, înmormîntare în cimitire sau crematorii dedicate – cu priveghi şi servicii psihologice pentru „părinţii“ animalului răposat –, dar şi servicii curente, precum babysitting (la domiciliu sau în hoteluri specializate), coafor, igienă personală (de asemenea, acasă sau în spaţii de pet grooming, care includ băi de nămol şi masaj cu ulei cald – sau, eventual, la un pet spa), fitness sau simple plimbări, servicii de prim-ajutor şi, desigur, asigurări. Brazilienii adaugă şi un soi de „servicii religioase“, ducîndu-şi cîinii să fie binecuvîntaţi de preoţi în numele Sfîntului Francisc, iar indienii oferă yoga pentru cîini. La toate acestea se adaugă o serie de gadgeturi greu de imaginat, pe care vă invit, însă, să le găsiţi şi singuri pe Internet.

„A înnebunit lumea, maică!“ vor zice unii. Alţii vor zîmbi, poate, condescendent, considerînd totul un exces uşor ridicol. Nu este însă chiar aşa. Această „umanizare“ a animalelor (în speţă, a celor de companie), despre care vorbesc toţi cei implicaţi în pet market, exprimă un fenomen mult mai profund şi global, ce ar putea fi numit noua ordine domestică. De fapt, cîinii şi pisicile au început să devină „membri ai familiei“. Este ceea ce afirmă, de pildă, 9 din 10 americani posesori de animale de companie – conform unei anchete American Humane Association. Şi restul datelor anchetei confirmă această „apartenenţă“: în peste jumătate dintre cazuri, proprietarii de cîini şi/sau pisici declară că vorbesc cu animalele lor, şi 80% dintre aceştia sînt convinşi că animalele înţeleg şi le răspund în felul lor; în 65% dintre gospodăriile cu pisici şi 39% dintre cele cu cîini, acestora li se permite să doarmă în pat cu stăpînii; aproximativ 60% le dau cîinilor şi/sau pisicilor lor cadouri de Crăciun, aproximativ o treime le dau cadouri de ziua lor, şi aproximativ două treimi includ veşti despre animalele lor de companie în mesajele transmise prietenilor; de asemenea, peste un sfert şi-au dus animalul la un fotograf profesionist, pentru a avea o „poză de familie“ de Crăciun şi de Paşti, iar o treime au poza animalului expusă în casă sau, într-o proporţie mai mică, pe biroul de la serviciu; majoritatea cîinilor/pisicilor sînt înmormîntaţi cu slujbă funerară. Desigur, aceasta este în America, dar în urmă cu zece ani nu era nici acolo, iar peste zece ani va fi şi la noi...

Se crede, în mod curent, că această apropiere de cîini/pisici acţionează ca un substitut pentru copii. Nici asta nu se prea confirmă, căci animalele de companie se întîlnesc în toate tipurile de gospodării, fiind o resursă relaţională mult mai vastă şi mai profundă. Unii vorbesc chiar despre un capital social. Un lucru este însă cert: urmărind traiectoria animalelor de companie, putem identifica o mutaţie a concepţiei despre familia umană şi, mai ales, o reconfigurare a ordinii domestice. Căci din momentul în care un animal doarme toată viaţa în casa ta, eventual cu tine în pat, mănîncă şi vorbeşte cu tine, are un nume şi primeşte cadouri de ziua sa, şi este dus la cimitir şi jelit ca un membru al familiei cînd moare, acel animal face, inevitabil, parte din spaţiul tău domestic, din cercul tău de intimitate privată. Mai mult, întrebaţi cine intră în cercul familiei lor, aproape un sfert dintre englezii intervievaţi au indicat, în mod spontan, şi animalul de companie...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013