Regimul artelor și munițiilor

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg
p 15 Sarutul credit A  Docea jpg
Să privești pînă cînd vezi
Operele lui Brâncuși vorbesc prin ele însele, în limbajul universal al artei.
1016 15 png
Cît de problematic este Picasso?
Demersuri pentru a realiza o dezbatere în ceea ce-l privește pe omul Picasso au apărut cu mult înainte de controversa pornită de Gadsby
image png
„Între materie și antimaterie”
O carte despre valorile actuale și dintotdeauna ale omului, rară în peisajul poeziei de azi, ce o așază pe Cristina Chiprian printre poeții de prim rang ai actualității.
image png
Un altoi identitar
Cel ce se ascundea sub această stranie silabă eram chiar eu, Emil Belu.
1015 15 TGiurgiu jpg
„Atunci oamenii și-au cam pierdut busola” – interviu cu regizorul Tudor GIURGIU –
Pentru spectatori, cred că filmul e și un fel de analiză personală asupra ideii de libertate.
1015 17b Foanene jpg
Semnul locului
Atunci cînd vorbim despre gloanțe și lacrimi avem în vedere valori ale corporalității și ale timpului.
1015 22 Sinead O'Connor, 1987 Wikimedia Commons jpg
IA vs. expectanțele hominizilor
Un alt fenomen care este în creștere e acela al încărcării datelor celor pieriți în computere care pot imita glasul și limbajul rudelor decedate.
1014 15 cop jpg
Delta Dunării – doar apa nu i-am luat-o! –
Mă tem că Delta Dunării este distrusă cu știrea multora care ar trebui să o îngrijească.
1012 15 carla teaha foto Dana Tole jpg
p 19 2 jpg
Femeile vs. Picasso. Toreadori vs. Taur
Nu scăpăm de Picasso. Și nici nu trebuie, decît din cînd în cînd.
Foto expo jpg
Impresii dintr-o călătorie picturală la un finisaj
Florica Prevenda, așadar, nu inventează, nu apelează la ficțiune, nu construiește/ deconstruiește, ea rememorează.
pagina 15 Credit foto Sabina Costinel pentru Anonimul XX jpg
Deltă, mare și filme
Am venit prima dată la Festivalul de Film Anonimul în urmă cu 15 ani.
p 15 jpg
Răspunsuri științifice serioase la întrebări ipotetice absurde
Chestia este în mod evident greșită, dintr-o mulțime de motive, dar cel mai important este că protecția solară nu blochează căldura Soarelui, ci numai razele UV.
EmaP jpg
1008 15 poza jpg
„Nimeni nu a avut tenacitatea și forța lui Andrei Ursu” – interviu cu regizorul Liviu TOFAN –
Cred că ar fi și un foarte bun subiect de film. Germania nu-mi lipsește deloc, m-aș fi plictisit îngrozitor dacă aș fi rămas acolo.
LLV jpg
Leaving Las Vegas
Tot universul se expandează dintr-o dată cu o forță uluitoare.
p 15 WC jpg
Limba IA
E o limbă omenească simplificată strategic, în așa fel încît instalațiile să poată ingurgita informația.
1006 15 foto Raluca Furtuna jpg
p 15 Jojo Mayer jpg
Me/Machine: repetiție pentru o lume viitoare interviu cu muzicianul Jojo MAYER
Mă bucur că am o viață în care nu trebuie să planific totul în detaliu și pot descoperi lucruri noi.
1004 15 jpg
„A fost extrem de revigorant să mă pun în locul actorilor” – interviu cu regizoarea Cristina GROȘAN
„Am explorat o angoasă existențială în film, gîndindu-ne la schimbările climatice, ageism, inegalitate socială și lipsa comunicării dintre noi.”
1003 15 Marius Giura foto Andrei infinit GJF 2022 jpg
„Toate concertele de anul acesta sînt de primă mînă” – interviu cu Marius GIURA –
E o întîmplare, nu am dorit niciodată altceva decît proiecte valoroase. Așa a fost să fie, să am patru vedete feminine la această ediție.
Adrian Ghenie   The Collector 3   2008   oil on canvas   220 x 170 cm jpeg
Expozițiile Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii Partea a II-a: Gîndindu-mă la Ghenie
Stilul artistic al lui Ghenie e caracterizat printr-o natură pregnantă și evocatoare, prin faptul că diluează hotarul dintre realism și abstract.
1002 15 PNegoescu interviu jpg
„Caut umorul chiar și în poveștile dramatice” – interviu cu regizorul Paul NEGOESCU –
De asta nu mă mai uit la filme cîțiva ani buni după ce le termin, pentru că în permanență aș găsi lucruri pe care le-aș dori îmbunătățite.
image png
Dezgustătoarea depresie și Elfriede Jelinek
Tot ce-i rămîne psihiatrului e să ofere o explicație și să propună un exercițiu de empatie.
p 15 1 jpg
City art break la Timișoara
Dar m-am bucurat și ca bibliofil, și ca iubitor de artă, să citesc că cea mai vîndută carte de Librăria „La Două Bufnițe” este catalogul expoziției lui Victor Brauner.