Ţinutul mamelor

Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Ţinutul mamelor jpeg

Ritualul primăverii, Concept: She She Pop. De/cu: Cornelia și Sebastian Bark, Heike și Johanna Freiburg, Fanni Halmburger, Lisa Lucassen, Mieke Matzke, Irene și Ilia Papatheodorou, Heidi și Berit Stumpf, Nina Tecklenburg. Video: Benjamin Krieg & She She Pop. Decor: Sandra Fox & She She Pop. Costume: Lea Søvsø. Colaborator muzical: Damian Rebgetz. Colaborator coregraf: Jill Emerson. Cosultant dramaturgie: Veronika Steininger. Light design și regia tehnică: Sven Nichterlein. Sunet: Florian Fischer. Asistent video: Anna Zett. Festivalul Internaţional de Teatru Reflex 4, Sfîntu Gheorghe, 4-16 mai 2018.

În prima jumătate a lunii mai, la Sfîntu Gheorghe, judeţul Covasna – oraş mic, cu viaţă culturală intensă: are două teatre, român şi maghiar, o trupă de teatru-dans şi una de dans popular, toate (bine)cunoscute –, a avut loc a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Reflex, organizat din trei în trei ani de Teatrul „Tamási Áron“ şi curatoriat de regizorul László Bocsárdi (directorul teatrului şi al festivalului). Trienala Reflex se remarcă prin invitarea unor companii şi artişti din Estul şi Centrul Europei care inovează la nivelul limbajului artistic, al dramaturgiei şi, în general, al teatralităţii. În cele trei zile petrecute la Relex, am văzut spectacole precum Iosif şi fraţii săi, după Thomas Mann, în regia lui Tamás Ascher, produs de Teatrul „Örkény István“ din Budapesta, o saga (pseudo)biblică minimalist derulată, în care actorii sînt concomitent naratori şi personaje, şi Un mort se întoarce la iubita sa, coproducție slovenă între Teatrul Prešeren din Kranj și Teatrul Orășenesc din Ptuj, o legendă locală despre eul dublu şi dragostea de dincolo de moarte, dar şi spectacolele a două companii care au reprezentat, în anii ’90 – 2000, unele dintre cele mai incisive formule performative şi formate organizaţionale. She She Pop, un grup feminist, şi Gob Squad, o companie care explorează conexiunea între teatru, media şi viaţa cotidiană, au în comun practicile colaborative şi esteticile hibride pe care le dezvoltă. Companiile berlineze (She She Pop este un grup german, iar Gob Squad, cu o componenţă mixtă, britanico-germană, a fost înfiinţată la Nottingham şi relocată la Berlin) au prezentat, la Sfîntu Gheorghe, spectacole create în urmă cu cîţiva ani, dar care, la nivel european, sînt încă exemple de inovaţie performativă, iar în România reprezintă o noutate absolută.

745 19 rosencrantz foto2 vargyasi levente jpg jpeg

În repertoriul companiei She She Pop, Ritualul primăverii formează un diptic cu Testament, ambele spectacole tratînd relaţiile cu părinţii. Testament, creat în 2010 la HAU, Berlin, este o adaptare după Regele Lear de William Shakespeare, în care actorii şi taţii lor îşi examinează relaţia prin prisma conflictului intergeneraţional, bazat pe resentimente şi sfîrşit în iertare. Taţii sînt prezenţi live pe scenă, astfel că în disputa cu fiicele/fiul (Sebastian Bark, singurul actor bărbat, are o prezenţă incertă ca gen, el apare şi în Ritualul primăverii într-o postură la graniţa dintre feminin – dominanta grupului – şi masculin) se poartă de la egal la egal. Ritualul primăverii, creat în 2014, tot la HAU, se foloseşte de muzica lui Igor Stravinsky pentru a configura relaţia dintre fiice/fiu şi mame, cele din urmă fiind văzute ca actanţi sociali cu misiune impusă de societate pentru care trebuie să renunţe la elemente de identitate personală (o scenă sugestivă este cea în care mamele „testează“ mai multe ipostaze sociale, prin „crearea“, dintr-un material inform, a mai multor obiecte de îmbrăcăminte). Cu alte cuvinte, mamele reprezintă „jertfe“ sociale. Diferenţa majoră faţă de Testament este că, spre deosebire de taţi, mamele (în ambele spectacole participă părinţii reali ai actorilor) apar doar în proiecţii, o formă de videomapping inteligent folosită, astfel încît ele pot „interacţiona“ cu copiii lor de pe scenă. Schimbarea are probabil vreo motivaţie practică (cum ar fi dificultatea de a juca sau de a se deplasa a persoanelor vîrstnice), dar (involuntar) configurează diferit poziţia mamelor de cea a taţilor, în societate şi în conflictul intergeneraţional. Prezenţa mamelor intermediată prin video, deşi puternică la nivel vizual, are totuşi mai puţină forţă decît cea live, a taţilor, iar asta intră în legătură cu poziţionarea socială în timp (o perspectivă duraţională) a femeilor, cărora societatea le-a dat sarcini şi îndatoriri precise, dar nu şi o voce pe măsură. Relaţia mamă-fiică / fiu conţine însă mai multe teme, nu doar a abandonării aspiraţiilor personale de către mame, ci şi teama generaţiei tinere că preia şi repetă destinele părinţilor.

Trebuie precizat că spectacolul nu este un balet, nu redă într-o dramaturgie coregrafică, narativă şi rotundă, lucrarea lui Stravinsky. Aici este vorba despre o deconstrucţie teatrală a baletului, performativ hibridă, care conţine structuri postdramatice, video, dans, asociate într-o formulă care analizează temele muzicale din perspectiva prezentului şi personalului, dar le integrează într-un context social şi politic. Prezentarea companiei, a modului de lucru şi a scopurilor sale, ca parte din spectacol, constituie cheia de citire, căci afirmă răspicat că întreg demersul performativ este personal, nu doar în sens subiectiv (prin invitarea propriilor mame pe scenă şi analizarea propriilor relaţii de filiaţie), ci şi prin stabilirea filtrelor de descifrare şi contextualizare a spectacolului (datele personale sînt generalizate ca într-un studiu ştiinţific în care o multitudine de cazuri particulare generează o rezultantă universal posibilă).

Spectacolul mi-a amintit de un altul, regizat de polonezul Jan Klata, Piesă despre mamă şi patria-mamă, în care se analiza liric paralelismul între destinele, idealurile şi sacrificiile materne şi patriotice, atît mama, cît şi patria fiind esenţiale în formarea şi dezvoltarea personalităţii individuale. Interesant conceptual, ca discurs analitic despre poziţia în societate a mamelor, Ritualul primăverii are o luciditate rece, tăioasă, în ciuda unei teatralităţi puternice, asumate şi intenţionate.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Vargyasi Levente

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.