Rîsul și fuga

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
Rîsul și fuga jpeg

Virusul m-a consolat, căci acum cîțiva ani, agasat de rîsul din sălile de teatru, îmi diagnosticam îmbătrînirea inevitabilă. „De ce atîta rîs?“, mă întrebam. Și părăseam teatrele, exasperat de deriziunea sistematic practicată de tinerele „colective“ de lucru care își găseau ecou în hohotele spectatorilor decontractați. O vulgaritate programatică, redusă la picioare în fund și măscări de vocabular, la un comic idiot, fizic, murdar. El nu-mi inspira decît repulsie și totodată, avîndu-i în vedere succesul, mă neliniștea: m-a părăsit sensul umorului? – îmi interogam neliniștit condiția. Și, resemnat, am abandonat aceste re­prezentații comice. Reprezentații „bune pentru tineri“, rupere de contact. Pe de altă parte, comicul burghez al teatrelor private nu mă atrăsese niciodată, fiindcă sînt teatre ce cultivă divertismentul ca marcă de fabrică. Recent, într-un asemenea teatru, la un spectacol cu piesa sfîșietoare a lui Edward Albee Cui îi e frică de Virginia Woolf? o vecină de fotoliu rîdea fără încetare. Cînd, agasat, am interpelat-o, ea mi-a răspuns: „Păi, n‑am venit aici ca să rîdem?“. Program prealabil pentru un public motivat doar prin perspectiva rîsului. Rîs generațional, rîs burghez, ambele îmi repugnau.

Îndoielile mele privind ruptura generațională sau refuzul rîsului formatat al teatrului privat s-au spulberat grație virusului. Am regăsit umorul. Nu încetez să mă amuz privind caricaturi și citind formule comice. O plăcere, o eliberare! Și îmi servesc ca „vitamine“ fortifiante. Rîsul provine acum dintr-o reacție de apărare contra unui pericol precis, o defensivă strategică și un mod de rezistență. Rîdem de ceea ce e insuportabil. Rîdem de ceea ce ne temem. Ca pe vremurile comuniste, de la Moscova la Praga sau București: rîs politic. El s-a constituit atunci într-o modalitate de refuz al situației generale, al valorilor pervertite, al exigențelor oficiale. Un rîs implicat și nicidecum gratuit. Acest umor a dispărut după 1989 și nu s-a manifestat decît episodic, fără impact, fără nici un efect. Acest rîs reînvie acum. Rîdem împreună, conștienți de pericol și uniți contra lui. Nu
mi-am pierdut umorul și îl redescopăr grație rîsului actual. De aceea, le mulțumesc celor care îmi expediază mesaje pe care, la rîndul meu, le distribui grație rețelelor sociale, producînd efecte de solidaritate cu o viteză necunoscută în anii ’60. Iată deci reconstituit scenariul luptei cu o forță superioară căreia i se rezistă, parțial, prin rîs. David contra lui Goliat.

Rîsul e o reacție de autoapărare a sedentarilor, ca mine, a celor lipiți de ecrane, paznici din fotoliu ai mesajelor care apar la orice oră din zi și din noapte în numele unei „internaționale“ a comicului reînviat. Complementar se manifestă clubul celor care refuză impasibilitatea și cultivă nevrotic dinamica fugii, a jogging-ului ca antianxiogen. Ei fug, fug în parcuri goale sau pe bulevarde pustii în numele unei igiene fizice. Acolo unde boala se difuzează exponențial, o soluție: ameliorarea mușchilor și eliberarea de panică prin fugă. Noi, vîrstnicii, rîdem de pe scaun, ei, tinerii, se apără alergînd.

Acestei bipolarități i se adaugă un alt termen. Acela mediocru și opac la gravitatea situației pe care-l reprezintă grupurile care nu-și pot abandona obișnuințele sociale, de șpriț sau grătar. Într-un fel, și ei rezistă, dar derizoriu. Iresponsabil, li se reproșează. Dar liberi…

wc pag15 sus jpg jpeg

„Unde fugim de acasă?“, ne întreba Sorescu demult. Acum ne întrebăm: „Cum să stăm acasă?“. Și, dintr-odată, ni se propun soluții culturale, vizionări de emisiuni și spectacole, lecturi, soluții contra sihăstriei urbane care a devenit regim comun. O variantă inedită de nesupunere se afirmă inventîndu-se rețele comunitare virtuale, dialoguri culturale, schimburi societale. Cu ochii în lacrimi am ascultat corul din Nabucco a lui Verdi, „Va pensiero“, format din cîntăreți izolați în camerele lor, dar asociați în fața unui dirijor vizibil mulțumită unui circuit de Internet. Dintr-odată aceste improvizații minore capătă un sens rebel. Teama blochează. Revolta e nobilă. Și ea e o victorie nebănuită.

Cultura ca antidepresiv. Deseori am utilizat-o ca atare, însă, consecință a virusului, nu îmi imaginam recursul la ea ca la un medicament general prescris și adoptat. Și de aceea am văzut concerte pe care pînă nu demult le sacrificam datorită urgențelor de lucru. Și, dincolo de muzică, mi s-au impus, ca eroi emblematici, pianiști de geniu sau dirijori traversați de muzică, împliniți prin ea. Claudio Abbado care, atins de cancer, la capătul
Recviem-ului lui Mozart, înainte de a se reîntoarce spre public, rămîne imobil îndelung fiindcă îi e necesar acest timp suspendat pentru a reveni de la sacrul muzicii la sala laică. Sau Herbert Blomsted care, la 90 de ani, dirijează Simfonia a V-a de Beethoven cu încîntare ludică, cu un surîs și cu o plăcere naivă. Muzica îl întinerește și toată orchestra îl iubește. Mi-a amintit de un filozof adept al fericirii și melancoliei, Vladimir Jankélévitch. Un dublu al lui… spiritul muzicii și al gîndirii reunite prin joc. Joc a cărui libertate mă reconfortează, altădată răsfoind un album de desene, „exerciții de singurătate“.

Dar să nu idealizăm. Pe vreme de virus se bea, se mănîncă și se face sex, soții se ceartă și divorțurile se anunță numeroase, ca în China după stingerea epidemiei. Fiecare își inventează comportamentul „personal“.

De la Paris, le scriu prietenilor din Italia cum o făceam acum o jumătate de secol de la București. Ne separa atunci „Cortina de Fier“, acum ne separă „cortina sanitară“. De la comunism la virus sau „eterna rentoarcere“.

P.S. Am scris o carte, recent apărută, consacrată luminii, lustrelor ce se multiplică pe scene și în magazine. Azi pare desuetă, alăturea cu drumul, dar poate că de aceea i-am avut intuiția. O ultimă sclipire a cristalelor, presimțire a ceea ce urma azi să ne lipsească. Mă uit nostalgic la această carte apărută în cel mai nepotrivit moment pentru ea. Și totuși, titlul ei mă consolează: O lumină în noapte.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.