Conjugopatii în literatură – Criza de nervi și prostituția, de la Anton Cehov la #Iampriceless

3 mai 2020
Conjugopatii în literatură – Criza de nervi și prostituția, de la Anton Cehov la #Iampriceless jpeg

Discuția despre Criza de nervi a lui Cehov depășește cadrul analizei de cuplu pentru că are ca subiect o suferință individuală sau o decompensare care nu se produce în relație cu cineva identificabil, investit afectiv în viața personajului. Dacă în Amok a lui Stefan Zweig se poate vorbi totuși de un cuplu, în sensul că exista o relație incipientă, schițată într-un dialog, proiectată deviant și eșuată înainte să producă, în schița lui Cehov e vorba mai degrabă de relaționare decît de o relație propriu-zisă, între Vasiliev, studentul la Drept preocupat să combată prostituția și să-i salveze victimele, și un personaj colectiv – femeile decăzute de pe Sobolev (deși, la un moment dat, Vasiliev își imaginează că s-ar putea căsători cu una dintre ele ca să o scape).

Altfel, Criza de nervi a lui Cehov a suscitat multe discuții, pe măsura celebrității autorului, și destui psihiatri, literați sau cercetători au căutat să încadreze criza în nosologia curentă și să-i descifreze substratul psihologic. Odată cu apariția ediției a V-a a Manualului american de diagnostic și statistică și cu noua campanie de luptă împotriva prostituției #Iampriceless, a venit momentul să fie repusă în discuție.

Autor – model de lucru – personaj

Proza lui Cehov apare într-un volum colectiv publicat în 1889, la un an după sinuciderea lui Vsevolod Garșin, dedicat memoriei acestuia. Cînd primește invitația lui Pleșceev (era martie 1888), Cehov îi spune că nu are nici un material, doar o idee. Are, în schimb, o imagine foarte clară despre Garșin. El vrea să scrie o proză despre „un tînăr de plămadă garșiniană, cu o fire excepțională, cinstită și foarte sensibilă, care nimerește pentru întîia oară în viața lui într-o casă de toleranță” (din scrisoarea către Pleșceev). Mai mulți critici și comentatori literari au remarcat că o astfel de situație fusese deja pusă în pagină de Dostoievski (Însemnări din subteran), între Liza și Omul din Subteran.

Nu înseamnă că Cehov s-a inspirat din Dostoievski. Din corespondența cu editorii reiese limpede că Cehov avea în minte o situație potențială, nu de împrumut, ci pornită dintr-o preocupare personală. El schițase o relație de contrast între prostituate și un personaj cu o anumită structură de personalitate/viziune, din care putea să rezulte un conflict moral și, mai departe, unul dramatic. Nu-i rămînea decît să meargă pe teren și să translateze detaliile și prizele de autenticitate, din realitate, în schița lui.

Cehov pornește la drum avînd în minte figura lui Garșin, dar pe parcurs începe să se introducă tot mai mult în perspectiva personajului. În măsura în care tînărul Vasiliev are plămadă garșiniană, se poate spune că are și plămadă cehoviană, ceea ce nu înseamnă că cele două ar fi prea diferite, ba din contra, Vasiliev pare locul în care Cehov se întîlnește cu Garșin după moartea acestuia. „În primul rînd, pe oameni ca Garșin îi iubesc din tot sufletul…”

Din martie pînă în septembrie, Cehov nu avansează cu lucrul la povestire. Pleșceev îl zorește să i-o trimită și Cehov îi răspunde: „Încerc să descriu (atmosfera de pe) strada Sobolev, dar cu grijă, fără să cobor în mocirlă sau să folosesc un limbaj dur. Subiectul îmi pare atît de delicat încît orice detaliu ar putea ușor prinde proporții elefantine. Este dur, trist și serios”.

Cehov reușește să termine proza în noiembrie și i-o trimite editorului. E foarte probabil că pe atunci căzuse prima zăpadă și e foarte probabil ca Cehov să o fi văzut cu ochii lui în cartierul caselor de toleranță. Motivul primei zăpezi e un alt aspect mult discutat în studiile critice – valoarea ei metaforică și narativă, fazele ei și, odată cu ele, schimbarea emoțiilor lui Vasiliev, a atmosferei generale și a încărcăturii afective. Dar e și un indiciu al relației autorului cu proza și cu personajul său.

La început, personajul Vasiliev are silueta morală a lui Garșin (așa și atît cît îl știa Cehov). Într-o a doua fază, Vasiliev se confruntă cu alte probleme decît cele de morală, e înfiorat de prostul gust al încăperilor, al îmbrăcăminții, al figurilor de prostituate, matroane, muzicanți și lachei. Ar fi bine totuși dacă vulgaritatea locurilor și a oamenilor ar fi doar vulgară, dar mai e și banală, hîdă și neinteresantă. (Aici pare că intervine gustul propriu a lui Cehov.) Sînt multe detalii vii, dialoguri veridice în scenele principale, dar și cîte o scenă bine conturată (cum e ciocnirea cu studentul beat, care îl sărută pe obraz) ce indică o documentare recentă. În ultima parte, influența modelului medical studiat se face tot mai tare simțită și pînă la urmă acoperă tot cîmpul narativ.

De-abia în cea de-a treia fază, Vasiliev devine cazul clinic. Întors acasă din cartierul „desfrîului” moscovit, Vasiliev nu are somn, e sub imperiul unor emoții puternice și, în loc să caute să se liniștească, el toarnă gaz peste foc. Face un travaliu de empatie încercînd să-și imagineze că ar fi tatăl sau fratele unei femei „pierdute” sau chiar o femeie „pierdută”, un travaliu excesiv și oarecum bizar, dar care e destul de familiar scriitorilor atunci cînd își caută personajele.

Mai departe, Vasiliev petrece treaz toată noaptea, încercînd să găsească soluții și cîntărindu-și judecățile morale, pînă cînd simte o îngrozitoare durere sufletească și o neputință totală, iar în final ajunge la spital. Coloratura afectivă, intensitatea emoțiilor, gîndurile care nu se mai opresc, gesturile și încercările de a ieși singur din criză sînt toate dimensiuni ale tabloului clinic ce nu-i poate fi străin lui Cehov din practica medicală. Pot să fie însă și niște deformări controlate sau amplificări de volum ale unor emoții și stări pe care le-a trăit chiar autorul.

Cehov era foarte implicat în subiectul cu prostituția, chiar înainte de a primi cererea să scrie proza, și probabil că în timpul lucrului s-a ambalat și mai tare. Înainte să trimită proza către editor, el îi scrie și lui Alexei Suvorin, un jurnalist moscovit: „Astăzi am terminat proza în memoria lui Garșin pentru volumul colectiv și e o mare ușurare. De ce tu nu scrii în ziarul tău despre prostituție? Pentru că e un rău oribil. Sobolev al nostru e un tîrg de sclave”.

Alt om cu sensibilitate năzdrăvană

Nu e deloc hazardată ipoteza că Vasiliev are o structură premorbidă nevrotică. Cea mai apropiată entitate diagnostică în DSM IV TR ar fi tulburarea de personalitate depresivă. Se găsesc acolo dispoziția cronică dominată de amărăciune, lipsă de bucurie, stimă de sine scăzută, sentimente de devalorizare, firea ruminativă, predispusă la îngrijorare, negativismul, spiritul critic în legătură cu alții, pesimismul și predispoziția pentru vinovăție și remușcare.

Toate aceste trăsături de personalitate sînt rigide în interacțiunea cu mediul și duc la inadaptare, incapacitare și suferință subiectivă. Încadrarea a fost valabilă în DSM II, apoi a fost scoasă din ediția a III-a, reintrodusă în DSM IV și iarăși scoasă din versiunea la zi. De acum, cele mai multe dintre tulburările de personalitate depresive cad în poalele largi ale distimiei și ce rămîne pe dinafară poate fi trecut fără bătăi de cap la tulburări nespecificate. Dacă trebuie să pună și un diagnostic cu cod, psihiatrii europeni trebuie să se mulțumească cu tulburarea psihonevrotică, o entitate abia schițată în ICD 10.

Cînd îi face portretul lui Vasiliev, Cehov are poziția autorului omniscient, face caracterizări directe, dar strecoară și elemente-cheie în dialogul dintre protagonist și cei doi tovarăși ai săi, studentul la medicină și pictorul. Chiar medicinistul îl apostrofează pe Vasiliev cînd vede cum acesta scrutează paharul de vodcă în căutarea unor resturi din dopul de plută. Reiese din replica lui că e un obicei mai vechi de-al lui Vasiliev, care le-a mai stricat și alte seri, exersîndu-și spiritul prea critic și prea lucid. E interesant că o replică asemănătoare primește și Gheorghidiu, al lui Camil Petrescu, de la companioana sa cu față tînără și păr argintiu, și are aceeași valență diagnostică, doar că e vorba de cel care observă firele de păr în mîncare și nu de resturile de plută din pahar. Fără studii de psihiatrie sau psihologie și fără vreun manual de diagnostic, doamna îl numește pe Gheorghidiu „un om cu sensibilitate năzdrăvană”.

Totuși, Vasiliev nu e Gheorghidiu. E doar o rudă a lui. Vasiliev nu are stenicitatea lui Gheorghidiu și e puțin probabil să susțină o relație sentimentală dură și complicată, așa cum duce protagonistul din Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Se poate spune că Vasiliev e mai aproape de polul nevrotic. Chiar și în momentul crizei (pe care Cehov o stabilește la o durată de trei zile), Vasiliev cedează fără presiuni din partea celorlalți și cere ajutorul prietenilor să îl ducă la consultație, lucru pe care Gheorghidiu nu l-ar face nici în ruptul capului.

Ceea ce se întîmplă în mod îngrijorător în cazul lui Vasiliev este că, înainte să ceară ajutorul, el petrece ceva timp deconectat de realitate, deși nu neapărat psihotic (cu halucinații sau elemente productive), ci mai degrabă cade într-un fel de mentism și are un comportament neadecvat sau măcar periculos – rătăcește pe străzi, speriat de zgomotele banale ale orașului, apoi se dezbracă lîngă podul vechi peste Iauza, în gerul iernii, încercînd prin asta să-și contracareze durerea morală – pentru ca, în final, să aibă impulsul de a se arunca în apă. (Se poate spune că Vasiliev se găsește într-un predicament situation, pe care și-a construit-o singur.)

Această criză nu este pur și simplu ficțională, ea e cît se poate de veridică și psihiatrii se întîlnesc cu așa ceva în practică destul de des. Astăzi termenul de criză este foare rar utilizat în psihiatrie,  aproape niciodată într-o discuție academică și nu poate fi găsit în nici un fel în vreun act medical. Corpul clinic nu-l mai recunoaște ca termen medical din cauza unei conotații peiorative (deși în Franța l-am mai întîlnit în descrierile clinice mai puțin formale).

Consemnarea și codarea unui astfel de episod poate da bătăi de cap oricărui psihiatru în camera de gardă, dar în mod practic, din punct de vedere al intervenției, lucrurile stau cît se poate de simplu și limpede. Și se pare că așa era și pe vremea lui Cehov, diferă doar substanțele și, eventual, generațiile de molecule. La fel procedează și doctorul Mihail Sergheici care, după anamneză, examenul clinic și o intervenție suportivă, îi prescrie bromură de potasiu și morfină (nici una nu ar fi prescrisă astăzi în Europa).

#Iampriceless

Așadar se schimbă forme, dar fondurile se schimbă mai greu. Diagnosticele se învechesc, își pierd valabilitatea în timp. Cadrul social se schimbă, la fel și interpretarea și gradul de adecvare a afecțiunilor în context.

Psihiatria, de pe vremea lui Christian Reil și pînă în prezent, a făcut progrese remarcabile doar în clasificarea, organizarea nosologică și tratamentul unor manifestări psihice, dar, spre deosebire de toate celelalte științe medicale, psihiatria nu a reușit să găsească cu adevărat sursa maladiilor care fac obiectul studiului său. Acest eșec a alimentat antipsihiatria să susțină că toate eforturile științifice ale psihiatriei sînt atinse de nulitate. Nu cunoaștem bolile mentale, ci cunoaștem comportamente care ne convin sau nu.

Psihiatria nu are un model științific complet, are un model mai degrabă umanist. Ea va rămîne întotdeauna tributară acestui model, fiind în mod declarat apărătoarea umanismului și, în mod nedeclarat, a ordinii și productivității societății laicizate. Paradigma umanistă se va tot schimba, e într-o continuă negociere. Psihiatria se va adapta și ea, cel mai probabil făcînd o mișcare periculoasă înspre terenul neurobiologiei. Scopul este acela de a obține comportamentele sociale dezirabile (și în mod sigur productive economic) fără efecte adverse semnificative (suferința individului).

Vasiliev are manifestări psihocomportamentale care ar fi alertat orice psihiatru sau pe cineva din anturaj, deși nu acestea îl aduc în fața medicului, ci chiar suferința lui declarată, faptul că el cere consultația. Doar că mai e ceva în această suferință, un aer pe care Cehov e foarte atent să-l strecoare printre rînduri. Suferința aceasta are în filigran inadecvarea. Caracterul ei patologic constă (și) în faptul că e exagerată și ineficientă. Ei îl privesc cumva cu compătimire, iar el e conștient de asta și se simte vinovat pentru propria slăbiciune. Slăbiciunile lui vin din faptul că își imaginează cum ar putea face ca prostituția să fie eradicată, că e idealist într-o lume apatică, mulțumită cu lucrurile așa cum sînt de cînd sînt, că pune lucrurile la suflet, cum se zice. Apoi mai sînt și altele. Sensibilitatea lui exagerată, în sensul de capacitate crescută în a recepta orice stimul al mediului. Scrupulele sale morale. Empatia pentru condiția umană. Capacitatea lui de a vedea o alegere forțată acolo unde cei mai mulți se opresc la nivelul că e „cea mai veche dintre meserii” (necesară și rentabilă în același timp) și cu asta, basta. Și, în fine, capacitatea lui de a identifica sursa răului: nu acela care vinde sex, ci acela care cumpără și creează oferta.

De curînd în Suedia a fost implementat Modelul Nordic, cu largul sprijin al mișcării feministe și al asociațiilor creștine. Face parte dintr-un pachet legislativ mai amplu, de combatere a violenței contra femeilor. (Videochat-ul nu e afectat. Dacă nu există contact, nu există nici risc de direct de agresiune, dar asta e altă discuție.) Modelul este adoptat cu mari eforturi în alte țări occidentale. În Olanda, campania #Iampriceless a strîns suficiente semnături pentru a determina o dezbatere în Parlament pentru abolirea prostituției și amendarea celor care cumpără sex. Multe activiste și activiști trebuie să fi avut momente de disperare, sentimente de inadecvare și de neputință, mai mult sau mai puțin severe, mai mult sau mai puțin perturbante social. Cert este că această mișcare vine dintr-o revoltă interioară față de degradarea umană, față de limitarea libertății și față de agresiunea umană prin sex.

Dacă ar fi fost în Amsterdam, în această epocă, Vasiliev nu ar fi fost anormal. Felul lui de a fi nu ar fi fost catalogat ca o slăbiciune de caracter. Sigur ar fi mers la proteste. Ar fi purtat o pancartă cu numele campaniei. Ar fi fost susținut și încurajat în demersul său de către ceilalți voluntari. What if it were your sister? În mod sigur nu s-ar fi simțit inadecvat. Cehov ar fi avut și el un status pe Facebook: I am priceless. Iar asta e cît se poate de corect.

Augustin Cupșa este scriitor și psihiatru.

Foto: A.P. Cehov (wikimedia commons)

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.