Ne-am obișnuit, încă de la prima ediție a FITPTI, cu o temă, cu un slogan. Ce propuneți anul acesta?

Curatorierea e un act creativ, înseamnă să imaginezi un concept în acord cu realitatea teatrală a momentului, căruia să îi dai conținut coerent prin selecție și arhitecturarea programului. Focusul actual al Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr Iași e „artă și tehnologie”, o temă care mă preocupă ca teatrolog de multă vreme și, iată, sub acțiunea pandemiei care ne-a obligat la teatru contactless, acum i-a venit timpul. Evidențiez tendințe care apropie două tipuri de creativitate umană – cea artistică și cea științifică/tehnologică –, prin utilizarea cu folos estetic a inteligenței artificiale (IA). Sînt proiecte, demersuri, cercetări de pionierat în această direcție, sînt inițiative demne de reflecție. La Praga, de pildă, în 2020, o echipă de cercetători de la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității Caroline și un grup de artiști de la Svanda Theatre au demarat THEaiTRE, pentru a marca centenarul lansării cuvîntului robot de către dramaturgul Karel Čapek. Au făcut-o foarte original, programînd un server să scrie o piesă de teatru care a fost pusă în scenă. Îl difuzăm în FITPTI, în premieră în România.

În cele zece zile alocate ediției a XIV-a reunim peste 300 de artiști din 11 țări (Austria, Canada, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, România, Spania), evoluînd în 20 de locații din oraș și din afara lui, peste 85 de reprezentații (indoor, outdoor, online, în eter) și peste 100 de evenimente (conferințe, lansări de carte, dezbateri, ateliere, expoziții etc.), cele mai multe în exclusivitate națională. Vom celebra centenarul Dürrenmatt (în colaborare cu Ambasada Elveției, Swiss Sponsorʼ Fund, Centrul Dürrenmatt din Neuchâtel, Catedra de Germanistică de la UAIC, DAAD) cu o expoziție de grafică a dramaturgului, lansări de carte (piese traduse în cadrul InterDramText coordonat de Dragoș Carasevici), spectacol-lectură, film documentar, o dezbatere academică privind receptarea operei sale teatrale în vestul și estul Europei.

Festivalul se adresează, după cum indică și titlul, publicului tînăr. De ce e nevoie de un eveniment specializat care să se adreseze țintit publicului tînăr?

Din postura de curator acord sintagmei „public tînăr“ un înțeles foarte larg, dincolo de determinările biologice, vizînd deschiderea culturală, curiozitatea, apetitul pentru experiențe artistice provocatoare, care trebuie conservat indiferent de vîrstă. FITPTI țintește un spectru foarte larg de public (de la preșcolari, școlari mici, adolescenți la tineri adulți, maturi, seniori), spectacole accesibilizate pentru persoane cu deficiențe de vedere și de auz, stradale – pentru cei care nu au obișnuința mersului la teatru sau nu au răgaz să o facă. De ce e nevoie? Pentru că fiecare dintre aceste evenimente așază în privitori elemente afective care-i modelează pe termen lung, care-i îmbogățesc ca nimic altceva. E o investiție în viitor.

Sîntem mereu înconjurați de ecrane: televizoare, panouri publicitare, monitoare de computer ori de laptop, tablete, telefoane mobile etc. Trăim într-o „ecranocrație”. Ce s-a schimbat, pentru spectatori, în relația cu scena?  

A mai intervenit un perete, al cincilea, pe lîngă cel invizibil care separă, prin oglinda scenei, sala de iluzia teatrală. Acest nou perete este display-ul prin intermediul căruia interacționăm remote cu artiștii. Regulile pandemice ne-au scos din săli și ne-au ținut acasă cu ochii îndreptați spre exilul digital al artei scenice. Cînd ceea ce priveam online era creat special pentru această manieră de redare, noul tip de emoție era provocator, oferea o experiență neobișnuită, un pas înainte în apropierea artei de new media. Există și creații, cele imersive, care ne trec dincolo de device-uri, așa cum Alice trecuse dincolo de oglindă. Instalațiile imersive (re)creează virtual realități alternative, a căror parte devenim și fizic, nu doar imaginar, în timpul „scufundării”. Sînt fabuloase, trebuie încercate, am fi retrograzi dacă le-am întoarce spatele.

Spre ce se îndreaptă teatrul în contextul acesta al democratizării accesului la noile tehnologii, la gadget-uri de realitate virtuală sau realitate augmentată?

E, dintr-o perspectivă, o digitalizare a umanului, cum scriam într-un studiu parte a unui volum colectiv pe care-l coordonez Fereastra către digital. Teatrul și noile tehnologii / Open New Tab. Theatre and new Technology. E un culoar care trebuie colonizat fără panici existențiale, e marca momentului istoric, nu-l putem ignora.

Mai e acesta teatru?

Da, e teatru, fără nici o îndoială. Teatrul clasic nu va dispărea, dar noile forme de agregare artistică vor cîștiga teren, vor fi remanente mai ales pentru generațiile care se alfabetizează electronic într-un ritm rapid. Și capacitățile noastre receptive se ajustează din mers. Preferăm fluxurile vizuale, plurifocalitatea, multitasking-ul, fragmentarismul și serialitatea, o dinamică filmică. E o realitate despre care vorbesc psihologii și pe care creatorii din zona teatrului trebuie să o aibă în atenție.

După un an de pandemie, în care publicul s-a obișnuit, de voie, de nevoie, să se uite la spectacole de teatru online, mai sînt dispuși spectatorii să vină într-o sală de teatru?

Da, indiscutabil! Redeschiderea sălilor de spectacole a fost o bucurie mutuală artiști-public, o evidență de care și autoritățile ar trebui să țină cont cînd impun tot felul de restricții ce arată fără echivoc dubla măsură, în defavoarea culturii. În toată țara, biletele la teatru se vînd ca pîinea caldă, se stă la coadă la unele! În FITPTI, deja multe sînt sold out. Înțelepți cum sîntem, cu ochii pe incidența COVID-19 și antrenați la adaptare, am pus în vînzare numai 50% din capacitatea sălilor, anticipînd că (probabil – și din păcate –, așa va fi pînă la debut de octombrie) vom coborî la această limită maximală impusă sanitar. Unii doresc teatru tradițional, alții vor experiențe multisenzoriale, dar lumea vrea la teatru.

Care sînt cele mai interesante evenimente programate la ediția de anul acesta?

Avem multe exclusivități naționale, e o coordonată pe care am mizat de fiecare dată și care a adus în premieră în România, numai la Iași, la FITPTI, artiști și trupe care și-au asigurat, prin ceea ce fac, un loc în antologii. Am avut, de pildă, Bread And Puppet Theatre, din SUA, marionete pe apă de la Hanoi, o avem acum pe Susanne Kennedy, deținătoarea celei mai prețioase distincții continentale de artele spectacolului, Premiul „Europa pentru Teatru – Realități teatrale“. Pînă la FITPTI 2021, nici un spectacol al ei n-a ajuns în România, acum prezentăm la Iași instalația imersivă I AM (VR), pe care a făcut-o cu Markus Selg, o coproducție Ultraworld Productions Berlin, Theater Commons Tokyo, Münchner Kammerspiele. E ceea ce esteticienii numesc artă postumană, un parcurs individual către propria identitate via ochelari VR, plecînd de la îndemnul oracolului din Delphi, „Cunoaște-te pe tine însuți”. Viitorul e al experiențelor imersive, al receptării senzoriale, kinestetice, viscerale, raționale, al dramaturgiei hypertext, dramaturgia Internetului, al fluctuației real-virtual. Teatrul nu mai este doar reprezentare, devine simulare a unor realități multiple.

Iată cu ce mai răsfăț publicul. Improbotics este un spectacol de improvizație moderată de IA. Piotr Mirowski (Marea Britanie) și Kory Mathewson (Canada) au imaginat formatul unei întîlniri pe Zoom difuzate în timp real pe YouTube, într-un setup care le îngăduie să adune actori din diverse țări pe același ecran într-un mediu virtual. Șapte artiști și A.L.Ex, forma de IA care alege temele de improvizație și care vine el însuși cu soluții de spontaneitate prin algoritmi de chatbots, combină original arta vie cu live-ul digital, cu streaming-ul în timp real (ce mai înseamnă în prezent liveness-ul?), artiștii și tehnicienii aflîndu-se pe meridiane diferite. Și ei sînt tot pentru prima oară în România, numai în FITPTI.

Vom avea roboți (Iris Robotics e partenerul nostru de nădejde) care cîntă, dansează, vor interacționa cu publicul și vor face selfie-uri cu doritorii. Vom fi, adică, în spiritul timpului!

Oltița Cîntec este doctor în Teatrologie, conferențiar univ. dr. la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, curator al FITPTI, director artistic al Teatrului „Luceafărul“ din Iași, președintă a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru România (AICT.RO); cea mai recentă lucrare a sa este volumul colectiv Fereastră către digital. Teatrul și noile tehnologii / Open New Tab. Theatre and new Technology (Editura Junimea, 2021).

a consemnat Matei MARTIN