Adrian Botez este redactor-şef al Editurii Polirom și inițiatorul colecției „Biografii romanțate”. S-au strîns deja destule volume în această serie încît să vorbim despre acest demers editorial, despre „realitate” și „ficțiune”, despre cum pot fi rescrise viețile unor personaje iconice și de către autori români contemporani.

 

Care e povestea acestei serii editoriale de biografii romanțate?

Proiectul seriei „Biografii romanțate“ a prins contur după o discuție cu cei de la MNLR Iași, care au avut un proiect local similar de mare succes, pentru una dintre edițiile FILIT. Ni s-a părut un proiect care merită dezvoltat, astfel că am stabilit un plan pentru a înființa o astfel de serie în cadrul Editurii Polirom. Sigur, cea mai grea parte a fost să găsim primii trei scriitori dispuși să iasă din zona lor de confort și să se implice într-un proiect „la comandă”, pe o temă dată. Am vorbit cu foarte mulți prozatori inițial și, spre norocul meu, Moni Stănilă, Bogdan-Alexandru Stănescu și Dan Coman au acceptat provocarea, urmați îndeaproape de Simona Antonescu, și le mulțumesc și acum pentru asta. Astfel au luat naștere primele patru biografii romanțate din serie, Brîncuși, Caragiale, Enescu și Maria Tănase. Fiindcă au fost foarte bine primite de public, am urgentat publicarea următoarelor cărți din serie, astfel că pînă în primăvara acestui an au mai apărut Ionesco de Liliana Corobca și Steinhardt de Lavinia Bălulescu.

Ce v-ați propus cu această colecție?

Încă din start ne-am propus să aducem marile personalități române din diverse zone culturale în fața publicului larg, într-o formă inedită, ca personaje de romane scrise de cei mai talentați tineri prozatori români contemporani. Ne dorim foarte mult ca toți cei care citesc cărțile din serie să aibă parte deopotrivă de literatură de bună calitate și de biografii care să respecte cît se poate de bine parcursul vieții personalităților. Biografiile romanțate cu siguranță nu sînt un concept nou în lumea editorială internațională (Stefan Zweig, Philippa Gregory sau Irving Stone sînt doar cîțiva scriitori care au abordat cu mare succes genul) și nici măcar pe piața românească, iar noi ne dorim să dezvoltăm proiectul pînă în punctul în care, împreună, aceste cărți vor putea oferi o imagine de ansamblu a culturii române. Asta și pentru că mulți dintre oamenii despre care se scrie s-au întîlnit de-a lungul vieții, au fost prieteni sau adversari, au lucrat împreună ori chiar s-au iubit și, astfel, un personaj secundar din unele volume devine la un moment dat personaj principal și, prin urmare, povestea lui poate fi citită din mai multe perspective.

S-au strîns deja cîteva titluri, cîte estimați că o să aveți?

S-au adunat deja șapte titluri și foarte curînd va apărea pe piață încă unul. De asemenea, sînt mai multe cărți în faza de proiect sau de documentare. În acest moment seria este una deschisă, nu s-a stabilit un număr limitat de volume. Vor continua să apară pe termen lung, atît timp cît vor fi un public interesat de ele, scriitori dispuși să le scrie și personalități române despre care încă nu s-a scris.

Care a fost impactul pe piață, dacă ar fi să le comparați cu alte cărți semnate de autori români de azi?

Pînă în prezent pot spune fără dubii că biografiile apărute au fost un succes. Cărțile din serie au avut un tiraj peste media cărților de literatură română și pentru primele patru a fost nevoie de o suplimentare a tirajului. Deci fiecare carte din serie trece mult peste media de vînzări pe literatură română. Era de așteptat să se întîmple așa, deoarece, pe lîngă cititorii constanți de literatură română, cărțile atrag și oameni interesați de biografii sau chiar de una sau mai multe dintre personalitățile devenite personaje. În plus, sînt sigur că cei care nu citeau decît puțină literatură română contemporană (sau deloc) și deschid biografiile romanțate din diferite motive vor descoperi scriitori români foarte talentați din noul val și poate vor dori să vadă și ce altceva au mai scris.

Mi-am dat seama, vorbind cu unul dintre tinerii care citiseră Caragiale. Scrisoarea pierdută a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, că rămăsese destul de confuz. Nu era sigur dacă scrisoarea aceea din carte chiar fusese scrisă de Caragiale sau nu. Și asta, desigur, pentru că noțiunea de scriitor contemporan nu prea există (cu unele excepții, desigur) în imaginarul elevilor români. Așadar, există acest pericol să nu se înțeleagă care e miza proiectului? Cum întîlnirea dintre un clasic și un contemporan e o ficțiune, de fapt?

Bineînțeles că pericolul există și este aproape imposibil să îl eliminăm în totalitate. Pe lîngă numele seriei, ales special pentru a elimina confuzia, încercăm atît noi, cei din editură, cît și scriitorii înșiși să explicăm de fiecare dată cînd avem ocazia că nu sînt biografii clasice, ba dimpotrivă, una dintre cerințele seriei este ca fiecare carte să se îndepărteze cît mai mult de stilul academic și să se apropie cît mai mult de literatură, de roman. Pe de altă parte, ele au o latură puternică de non-ficțiune, deoarece una dintre reguli este ca scriitorul să nu se abată de la reperele cunoscute ale vieții personalității, să nu ficționalizeze efectiv biografia, fiecare dintre ei documentîndu-se temeinic. Însă fundalul pe care se desfășoară povestea, dialogurile, părțile obscure din viața personalității, pentru care nu există date, sînt atinse, inevitabil, de ficțiune și acesta este și motivul pentru care cărțile din serie vor fi scrise doar de scriitori, și nu de specialiști (din zona istoriei literare, artelor plastice, muzicologiei etc.). În definitiv, și cititorii trebuie să discearnă între ficțiune și realitate și sînt sigur că, pe măsură ce biografiile romanțate își vor face loc în preferințele lor, toate confuziile se vor disipa.

Ați primit vreo „reclamație” în acest sens? Ce argumente o să folosiți în „apărarea” colecției, dacă cineva va pica vreun examen din cauza asta, că va lua drept „istorie literară” o biografie romanțată?

Adevărul este că am primit mult mai puține reclamații în acest sens decît mă așteptam. Și, în general, s-a întîmplat cînd tocmai specialiști din diverse domenii au trecut cu ușurință peste titlul seriei și au analizat romanele ca și cum ar fi lucrări de specialitate. Apoi, mai sînt zonele obscure, menționate mai sus, din viețile personalităților, iar acolo, bineînțeles, s-a mers pe ficționalizare și pe viziunea și opinia scriitorului, care pot fi sau nu corecte vizavi de ce s-a întîmplat în realitate. Ei, s-a mai întîmplat să fie cititori cu o viziune sau o opinie diferite.

Cît despre studentul care pică un examen pentru că a făcut o confuzie (pe care, totuși, dată fiind treapta educațională pe care se află, nu ar trebui să o facă), în primul rînd, zic eu, nu ar fi trebuit să se abată de la bibliografia de examen dată de profesor. În momentul în care alegi în scopuri academice o operă literară, fără să poți discerne ce e realitate și ce e ficțiune, în detrimentul unei lucrări academice, îți asumi un mare risc. Cum fac și cei care se pregătesc de proba de română de la Bac uitîndu-se la filme, în loc să citească cărțile.

Dacă v-ați apuca de scris, cu ce personaj v-ați petrece un timp ca să-i spuneți povestea?

Of, dacă aș avea talentul necesar, pe care nu cred că îl am, mi-ar plăcea să scriu despre mai mulți. De mult aștept să scrie altcineva, de exemplu, despre Bogdan Petriceicu Hasdeu, ce roman ar ieși din viața lui! La fel, Tonitza (despre care chiar va scrie cineva la un moment dat, e în proiect). Un alt roman biografic minunat cred că ar fi cel al lui Zavaidoc. Sînt, cum am spus, mulți despre care sper să scrie alții, dar, dacă aș putea, despre care aș scrie și eu.

Ce e trecut în „brief-ul” pentru autori?

Pe scurt, în primul rînd numărul maxim de semne, deoarece încercăm să le menținem pe toate într-un număr rezonabil de pagini (200-350 de pagini), apoi faptul că, deși forma romanului este la discreția scriitorului, datele cunoscute nu trebuie sub nici o formă alterate. De asemenea, punem mare preț pe documentare și de aceea la final trebuie să existe o bibliografie, într-o formă sau alta. Nu în ultimul rînd, menționez că, deși titlul e fix (numele personalității) în toată colecția, subtitlul aparține întotdeauna autorului. Și, desigur, foarte important, condițiile contractuale. Apoi rămînem în contact pînă pleacă în tipar cartea, pentru a rezolva orice probleme sau nelămuriri care apar pe parcurs.

Dacă ar fi să protesteze vreunul dintre personaje, care credeți că ar fi acela? Dar cel mai mulțumit? Și de ce?

Întrebarea aduce foarte mult a „care biografie ți-a plăcut cel mai mult”, iar la asta nu aș putea răspunde. Însă, dacă ar fi să îmi dau cu părerea efectiv despre personaje, cred că nemulțumiți ar fi cei care nu au suportat în timpul vieții biografiile (și sînt destui, însă sper totuși că nu ar protesta, dată fiind partea romanțată a biografiei). Cele mai mulțumite personaje? Greu de spus. Poate fi oricare (chiar și cei care nu suportau biografiile), pot fi toate sau nici unul. În acest caz particular, cred că e mai important să fie mulțumit cititorul.

Ce urmează în colecție?

Tocmai a apărut cea mai nouă biografie romanțată, Cioran de Andrei Crăciun, și foarte curînd trebuie să iasă din tipar Luchian de Veronica D. Niculescu. Și luăm o pauză pînă cel puțin la toamnă, fiindcă mai sînt multe cărți în lucru, dar în faze incipiente sau chiar de documentare. Pot să spun că vor mai apărea în viitorul destul de apropiat (sau mai îndepărtat) biografii romanțate pentru Marin Preda, Urmuz, Cantemir, Tonitza, Sofia Nădejde, Saligny, Hortensia Papadat-Bengescu sau Bacovia (și alții), dar nu vă spun acum și cine le vor scrie, pentru că unii s-ar putea răzgîndi între timp.

interviu de Ana Maria SANDU