1968… O jumătate de secol

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
1968… O jumătate de secol jpeg

Acum o jumătate de secol, în după-amiaza de 13 mai, m-am oprit la colțul Căii Victoriei cu Bulevardul Dacia, din cauza unui cortegiu oficial și, din spate, doar din spate, l-am văzut pe Charles de Gaulle: un spate încovoiat, destul de bătrîn, pentru mine, tînărul de atunci! Secvență memorabilă, conservată și simbolic, și meteorologic, o pecete de memorie! Apoi am traversat strada și, intrat în clădirea celebrei reviste Secolul 20 cu care, spre marea mea satisfacție, începeam să colaborez. Vizita lui De Gaulle nu-mi spunea nimic, și nici măcar faptul că a recitat – formă de curtoazie! – cîteva versuri de Eminescu în română (Sanda Stolojan i-a fost profesoară ocazională) nu m-a atras. El reprezenta o altă lume pentru mine! Citeam cărțile dificil obținute din Franța, dar, lipsit de conștiință politică, nimic nu mă motiva în afara culturii ei cu care coexistam. Pe de altă parte, succesul ca gazdă al lui Ceuașescu diminua și mai mult preocuparea mea pentru vizita prezidențială. Curînd însă mi s-a vorbit despre debutul unor mișcări studențești la Paris unde absența lui De Gaulle provoca exasperări și chiar reproșuri iritate: „De ce rămîne în România? De ce nu revine?“. Vizita căpăta o dimensiune istorică și evenimentele l-au decis pînă la urmă pe General să reacționeze și să se confrunte cu situația confuză care se extindea ca un incendiu dificil de controlat. Noi rămîneam muți și sceptici… Regimul de la București a intuit însă pericolul și a procedat la un minor gest emblematic despre care m-a informat – am mai amintit-o – omul cel mai departe de actualitate, regizorul Aureliu Manea. În fața Comitetului Central, lîngă o fîntînă, acum dispărută, mi-a anunțat: „S-a suprimat examenul de marxism“. De Gaulle plecase, Manea îmi murmura vestea, afară era soare… dar nici eu, nici alții nu știam că în urmă cu o jumătate de secol, pentru generația noastră, isoria își schimba cursul!

15 3 jpg jpeg

Rămas la București, mă duceam cînd la lacuri, cînd la o bere, căci așteptam căsătoria unui prieten, Vlad Yarka, și a unei prietene, Adina Rațiu, pe 19 august: apoi prevăzusem o plecare la mare, dar în mahmureala de a doua zi am pierdut portofelul cu bilete și bani; m-am despărțit de fata cu care îmi plănuisem vacanța. Fără resurse financiare, fără companie, m-am consolat cu reîntoarcerea acasă la Buzău. În trenul de noapte am întîlnit-o pe sora unui prieten cu care s-a angajat un ușor flirt. Pe 21, eram singur în casa plină de soare cînd, dimineață, telefonul a sunat și vocea panicată a tinerei mele vecine de voiaj se bîlbîia spunîndu-mi: „Au intrat în Praga“. Și astfel, în august, ca într-un serial, se juca episodul următor, care de astă dată nu mai îmi era străin, ca cel francez: el mă privea direct, el ne implica pe tinerii din România de atunci. Istoria năvălea peste noi… ne-am întîlnit mai mulți sub o boltă de viță și, cu un pahar în mînă, am ascultat exaltați discursul de rezistență al lui Ceaușescu. Singura dată cînd a suscitat cu adevărat o adeziune reală. (Azi, același discurs răsună altfel și îi recunoaștem accentele demagogice, frazele prost construite, gesturile stereotipe.)

În aceeași vară, acum o jumătate de secol, Europa tinerei generații se revolta, se manifesta și sfîrșea nevictorioasă. Evenimentele de la Paris îmi parveniseră asemeni unui ecou îndepărtat, străin, Praga a cărei „primăvară“ era brutal asfixiată mă îndurera, ea îmi anunța eșecuri viitoare, și, ei, îi resimțeam intens impactul… Apoi am aflat, cîteva zile mai tîrziu, imolarea lui Jan Palach în mijlocul capitalei cehe ca reacție eroică de rebeliune radicală contra armatelor de ocupație. Trăiam zi de zi sub efectul insuportabil al eliminării lui Dubcek, liderul democrat, al arestării intelectualilor, dar mai ales al sacrificiului lui Palach, martir laic al generației mele. Și de aceea, de fiecare dată cînd mă duc la Praga, mă opresc în acel loc simbolic… și îmi repet întrebarea pe care o punea Andrei Șerban, debutant strălucit, la teatrul din Piatra Neamț: „Cine poate fi Palach al nostru? Chibritele sînt pe masă“. Tăcere. El a plecat curînd în America, noi am încercat să supraviețuim, dar orizontul progresiv se întuneca: interdicții, compromisuri, trădări. Speranța, ca și De Gaulle, își întorcea spatele. Începea „iarna nemulțumirii noastre“.

Azi, la Paris, cu ocazia aniversării, descopăr expoziții, texte, mărturii și mă seduce dimensiunea toto-dată violentă și ludică a lui Mai ’68: o tînără fată care flutura un drapel asemeni unui marinar ce-și salută de pe bordul vasului amiral coechipierii de navigație, un militant, Daniel Cohn-Bendit, care surîde luminos și ironic unui jandarm. La Praga, alte imagini, cele ale unui prieten, Kudelka, îi imortalizează pe tinerii ce oferă tanchiștilor ruși flori, discută cu ei, colegi de generație, dar fiecare situat de cealaltă parte a liniei de front… În afară de Palach, nimeni n-a murit! Dar freamătul unei lumi noi s‑a resimțit. El s‑a plătit apoi cu un preț scump în Est și a eșuat în reconcilieri mediocre în Vest.

O întrebare survine. De ce acum o jumătate de secol, arta a rămas străină evenimentelor? De ce nu am moștenit mărturii ale acestor exaltări generaționale cum a suscitat – în mod înșelător – Revoluția din Octombrie: Maiakovski, Eisenstein… De ce Mai ‘68 e artistic mut? Și întrebarea îmi revine și mai insistent la București cînd vizitez expoziția lui Călin Stegerean de la Muzeul Național, consacrată artiștilor confruntați cu experiența Primului Război. El e la originea expresionismului german, dar e totodată și sursă de inspirație pentru mari pictori români. Privesc aceste figuri mute, acești soldați încovoiați, aceste pînze sumbre de acum un veac și, nostalgic, deplor absența celor de acum o jumătate de veac. Cînd și de ce istoria se convertește în artă? De ce din Mai ’68, la Praga sau Paris, ne rămîn, după spusele lui Hamlet, doar „vorbe, vorbe, vorbe“? Vorbe prețioase, dar vorbe fără altă poste-ritate decît istorică. Vorbe fără transfigurare… artistică.

sgflol3 jpg jpeg

P.S. La gala UNITER, auzind lista artiștilor morți în 2017, am retrăit momente din viața trecută care mi se părea că se dezintegrează prin dispariția unor fragmente legate de oameni de mult pierduți și regăsiți doar acum, la ora despărțirii ultime: Irina Gărdescu, Irina Bârlădeanu, Melania Niculescu și, îndeosebi, Iosif Herțea. Bucăți biografice smulse ca niște bucăți de carne din acest corp al meu progresiv ciopîrțit.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.