Atît pregătirea, cît și derularea ca atare a Sfîntului și Marelui Sinod Panortodox, desfășurat în iunie pe insula Creta, au scos la lumină emoții și convingeri teologice și nonteologice oscilînd între diplomație și frenezie.

Înainte de toate, așa cum notat deja în textele anterioare dedicate Sinodului Panortodox, am ajuns, în chiar preziua Sinodului, în situația tragicomică de a vedea, după o jumătate de secol de pregătiri, întîlniri, dezbateri pe comisii și grupuri de experți, sinaxe ale întîistătătorilor și decizii, cum este agitată furtunos ideea amînării Sinodului. Pur și simplu. Concluzia unei asemenea poziții este pe cît de evidentă, pe atît de gravă: fie toată pregătirea presinodală a fost insuficient de transparentă, fără deschidere față de publicul larg, fără comunicarea la timp a proiectelor de documente și fără conferințe pe temă, fie cei care au cerut amînarea s-au trezit prea tîrziu, au citit superficial textele la data publicării lor și au reacționat, în consecință, panicați.

Cît privește pregătirea presinodală, măcar prin durata ei, întinsă pe decenii întregi, desfide obiectiv orice acuză de „grabă“. Dacă un Sinod Panortodox, pregătit începînd cu 1961 și care are loc în 2016, adică fix după 55 de ani, poate ajunge motiv de sminteală și dovadă că ortodoxia este „luată de val“, atunci nu mai înțelegem care este unitatea de măsură a timpului în Biserica de Răsărit. Este adevărat, pe de altă parte, că în tot acest timp, majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale au traversat experimentul totalitarismului comunist, fapt care a cauționat maniera de a gîndi și acționa teologic, ceea ce s-a reflectat inclusiv în reflecția presinodală. Cu alte cuvinte, agenda viitorului Sinod Panortodox nu a fost constant și pe primul loc în atenția școlilor de teologie.

Cu toate acestea, majoritatea documentelor pregătite pentru a fi supuse atenției Sinodului Panortodox, redactate de-a lungul timpului și publicate ca atare în revistele Bisericilor Ortodoxe locale, au circulat intens, absolvind astfel procesul de prereceptare obligatoriu în vederea cîștigării, la final, a legitimității unui moment eclezial de consultare. Concret, de pildă, Bisericii noastre i-a fost rezervat un subiect, pe care nu l-am regăsit însă pe lista temelor din Creta: iconomia sau modul cum Biserica aplică pastoral, de la caz la caz, normele sale canonice. Pe marginea teologiei iconomiei s-au scris studii românești importante, unele reprezentînd contribuții reale la bibliografia ortodoxă internațională din domeniu.

Acum, cît privește tabăra celor care își doreau amînarea Sinodului Panortodox – probabil nu pentru încă o jumătate de secol! –, rezerva lor principală era/este legată de conținutul variantei finale a documentelor din mapa părinților sinodali. Chiar dacă unele conțin formulări de ultimă oră, acestea au fost trecute printr-o sinaxă a capilor majorității Bisericilor Ortodoxe locale și au fost cunoscute cu cel puțin o jumătate de an înainte. Adică un timp rezonabil pentru a lua atitudine, inclusiv pentru a aduce sugestii de îndreptare. Or, spiritele s-au inflamat brusc cu doar cîteva săptămîni înainte de Creta, lăsînd impresia, imposibil de contestat, că ne confruntăm, în fapt, cu o strategie, gîndită în consecință, de împiedicare cu orice preț a derulării Sinodului Panortodox.

Din succesiunea aceasta de evenimente înțelegem cel puțin două lucruri. Primul: oricît de lung ar fi drumul pregătitor, ortodoxia mondială de azi are o chimie dificilă, acumularea istorică a nemulțumirilor de toate felurile (de la sensibilități naționaliste la conflicte pastorale nemijlocite) explodînd cu orice ocazie. În plus, acest bagaj nonteologic se traduce în poziționări care pretind că apără puritatea ortodoxiei, agresivitatea retorică și încrîncenarea ținînd de cele mai multe ori locul apologiei, argumentației întemeiate și dialogului onest. Al doilea: în fața provocărilor actuale, ortodoxia, prin reprezentanții ei la vîrf, produce dovada că nu înțelege să mizeze pe ceea ce a definit orice moment sinodal important din istoria Bisericii noastre: simțul teologic al poporului lui Dumnezeu.

Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.