La finalul anului, Donald Trump propunea interzicerea temporară a accesului musulmanilor pe teritoriul Statelor Unite. Firesc, ideea candidatului republican la președinția Statelor Unite a provocat o serioasă furtună mediatică și politică. Toți contracandidații dlui Trump, republicani și democrați deopotrivă, au luat distanță. Unii, Ted Cruz sau Ben Carson, s-au mulțumit să anunțe că nu sprijină ideea, în timp ce alții (Hillary Clinton, Lindsey Graham) au denunțat-o ca antiamericană. 
 
În sprijinul propunerii, Trump a amintit rezultatele unui studiu care ajungea la concluzia că un sfert dintre musulmani cred că violența împotriva americanilor este justificată, iar o majoritate dintre cei chestionați sînt de părere că musulmanii americani trebuie guvernați conform legii islamice sharia. Raportul citat fusese făcut public de Center for Security Policy (CSP), un think-tank acuzat adesea de islamofobie și de promovarea unor teorii ale conspirației care ajung uneori în zona bizarului. O anchetă a BBC a scos în evidență faptul că cifrele din studiu au fost obținute după chestionarea online (cei care au răspuns au optat să o facă) a 600 de persoane. Washington Post a calificat documentul drept lipsit de credibilitate. De altfel, nici o altă cercetare nu susține cifrele vehiculate de CSP. 
Condamnările au venit din toate păr­țile. Editorialiști, politicieni locali și străini, ONG-uri, grupuri de presiune de toate culorile. Dl Trump a reușit – a cîta oară într-un an? – să coalizeze împotriva sa o zonă transpolitică și transideolo­gică a establishment-ului american și in­ter­național.
 
Și totuși, Trump are cel puțin un aliat, poate singurul care contează. Potrivit unei cercetări a Rasmussen Reports, un institut de sondare major și cu o reputație solidă, 46% din americani ar fi de acord cu o interdicție temporară aplicată musulmanilor care vor să intre în SUA. Procentul crește semnificativ dacă ne uităm la votanții republicani: 66% susțin ideea. Așadar, mesajele voit provocatoare ale lui Donald Trump nu numai că ajung la public, dar sînt și bine primite. 
Ajung și la neprietenii Americii. Or­ga­nizația teroristă somaleză Al-Shabab, afiliată Al-Qaeda, a folosit mesajul amintit mai sus, cu imaginea candidatului cu tot, într-un videoclip de propagandă. Hillary Clinton ratase doar cu o notă evoluția asta cînd avertizase că retorica șovină a dlui Trump e un instrument de recrutare pentru ISIS. 
 
Un alt răspuns cumva neașteptat a venit tot pe calea unui sondaj. O cercetare făcută de Center for Public Policy, o casă de sondare apropiată democraților și cunoscută pentru faptul că uneori se mai ține de bancuri semiserioase, a pus, printre altele, următoarea întrebare: „Ați fi de acord cu bombardarea Agrabah-ului?“ 30% din republicani au răspuns că sînt de acord. Agrabah este țara fictivă din filmul de desene animate Aladdin, realizat de Disney în 1992. 
Mai toți observatorii peisajului politic american sînt intrigați de longevitatea campaniei prezidențiale a mogulului imobiliar a cărui celebră frizură a făcut deliciul Internetului de-a lungul timpului. De cel puțin o jumătate de an, săptămînal, se prevede prăbușirea eșafodajului populist pe care dl Trump își construiește baza electorală. Dar tot săptămînal, dl Trump lansează cîte o temă de dezbatere controversată, care e preluată apoi și mestecată la nesfîrșit pe canalele de știri americane și de aiurea. 
 
Rezultatul e nu numai menținerea în cursa pentru nominalizarea republicană, dar și dominarea ei, spre exasperarea establishment-ului de partid, care pariase inițial pe Jeb Bush și, ulterior, pe Marco Rubio. Mai mult, omul de afaceri a reușit să dea peste cap și relația tradițională candidat-media. Donald Trump este atît de important pentru televiziunile de știri americane, încît își permite ceea ce nici un alt candidat nu poate: să refuze invitații, să boicoteze chiar anumite canale, forțîndu-i astfel pe executivii care le conduc să negocieze termeni cu care nu sînt neapărat obișnuiți în cazul unui politician. 
De ce rezistă Trump? Un prim răspuns este discursul. „The Donald“ articulează în propoziții simple, bombastice și fără prea multe detalii, frustrări generice ale publicului american. Trump are un foarte serios talent de a identifica rapid dușmani. De asemenea, nu ezită să spună lucruri pe care alți candidați nu îndrăznesc nici măcar să le sugereze. Asta îi creează o imagine de individ curajos sau măcar diferit de contracandidații săi. Oboseala provocată de propozițiile prudente și corecte politic ale politicienilor de carieră lucrează în favoarea sa. 
 
Un alt argument este biografia. Trump este un om de afaceri cu o oarecare faimă (dobîndită inclusiv în urma unui show de televiziune la care a participat mulți ani, difuzat inclusiv în România) și care a cunoscut falimentul de multe ori. S-a ridicat de fiecare dată și și-a recuperat banii. Trump este printre puținii candidați din această rundă care poate spune onest că nu face parte din establishment-ul de la Washington. În febra electorală, e mai puțin menționat faptul că, pentru multă vreme, Trump a fost afiliat democraților și crede că Bill Clinton a fost cel mai bun președinte american. 
 
De asemenea, se spune rar că ascensiunea lui nu este o poveste clasică a unui tînăr întreprinzător ridicat prin forțe proprii. Pentru Trump, visul american a început de la mijloc. Provine dintr-o familie bogată și nu poate pretinde că înțelege foarte bine cum trăiesc americanii de rînd. Însă acestea sînt detalii. Trump își trăiește apogeul politic pentru a marca eșecurile de la Washington și pentru a provoca neliniști în rîndul politicienilor de carieră. Pentru electorat e suficient. Va veni și vremea discuțiilor de substanță.
În fapt, Trump e nonideologic. Propunerile lui sînt mai degrabă teste pentru mainstream și nimeni nu le ia în serios cu adevărat. Puse la test, cele mai multe dintre ele sînt imposibil de aplicat fără a provoca pagube majore. Foarte probabil, posibilul președinte Trump știe și el asta, iar, în eventualitatea în care va ajunge la Casa Albă, o bună parte din ideile aruncate în dezbatere zilele astea vor fi abandonate. Nici măcar n-ar fi ceva nou. Toți politicienii confruntați cu realitatea renunță la o parte din bagaj. 
 
Însă pînă la Casa Albă mai e. Deocamdată, Trump își continuă marșul triumfal către alegerile primare întru spaima republicanilor din conducerea partidului. Imobilizați ca în fața unei cobre, mai-marii republicani se tem că populistul care le distruge calculele ar putea să se supere și să aleagă să candideze independent, o soluție pe care Trump a refuzat să o nege credibil de-a lungul anului trecut. Asta îl ferește de atacuri prea virulente din partea propriului partid, ceea ce, mai departe, contribuie la întărirea candidaturii în sondaje. Un cerc vicios și amuzant, dacă privești din afară. 
 
Candidatura ca independent a lui Trump ar însemna sfîrșitul ambițiilor prezidențiale republicane pentru anul acesta. În cuvintele unui consultant politic democrat: „Trump e cel mai bun lucru care li s-a întîmplat democraților în campania asta“. Consultantul are cumva dreptul să exulte ironic, dat fiind că, în majoritatea sondajelor, Trump ar pierde alegerile din noiembrie în fața candidatului democrat, oricare ar fi acela.  
 
Relevanța candidaturii dlui Trump vine din frustrarea electoratului. Frustrare despre care am mai scris aici și care e cît se poate de serioasă și de reală. În America, primul semn a fost dat, cu ani în urmă, de mișcarea Tea Party. E cumva același mecanism care i-a făcut pe Nigel Farage, Marine Le Pen, Alexis Tsipras sau Viktor Orbán și alții ca ei să ia milioane de voturi în Europa. Construcția discursului politic din democrațiile lumii începe să fie suspectată tot mai mult de ipocrizie. Electoratul începe să bănuiască ficțiunea politică. De fapt, Agrabah-ul cere bombe. În treacăt fie spus, un rezultat mai puțin relatat al întrebării cu bombele este că și 19% din democrați ar fi de acord cu ideea respectivă. Exasperarea e transpartinică. Oamenii vor soluții rapide și clare, nu mai au răbdare. 
 
Poate cea mai gravă eroare de interpretare – și pe care, din păcate, o vedem adesea – e trecerea acestor evoluții printr-o grilă a disprețului. Pentru freza dlui Trump, pentru ideile lui Tsipras sau pentru votanții lor. În fapt, oamenii aceștia vor să amendeze pe căi democratice ceea ce ei și electoratul lor interpretează drept o ruptură între instituții și popoare. Poate n-ar fi rău să fie ascultați mai atent.
 
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.