Zilele astea sînt rare momentele în care premierul britanic, președintele Franței și premierul Italiei exprimă spontan aceeași opinie despre un subiect. Și dacă vă gîndeați la criza sanitară, războiul din Ucraina sau la umbra tot mai mare a Chinei în afacerile internaționale, nu e vorba despre nici una dintre temele astea. Subiectul este fotbalul, unul dintre puținele lucruri care mai unesc o Europă care își caută activ și stupid motive de atomizare.

Concret, 12 dintre cele mai importante cluburi ale continentului au anunțat că doresc crearea unei noi competiții care să rivalizeze cu Champions League. Așa-numita Super Ligă are mai degrabă caracteristici americane decît europene – vor fi 20 de echipe care vor participa, iar dintre fondatori (se așteaptă ca alte trei cluburi mari să se alăture acestei liste) nu va retrogada nici unul. Cinci locuri vor fi rezervate accesului, pe criterii neclare încă, pentru echipe din afara nucleului principal.

Scrisoarea care anunța fondarea SL este semnată de reprezentanții Manchester United, Manchester City, Arsenal, Chelsea, Tottenham, Liverpool, Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Inter Milano, AC Milano și Juventus. Lipsesc de aici cluburi din Germania și Franța, însă, potrivit inițiatorilor, se discută și cu echipe ca Bayern München, Borussia Dortmund sau Paris Saint-Germain.

Un detaliu semnificativ este faptul că trei dintre cele 12 cluburi fondatoare au proprietari americani, iar acționariatul altora e mai degrabă internațional decît local.

Logica demersului e pur financiară și ocolește ostentativ structurile oficiale care se ocupă cu organizarea competițiilor la nivel național, european sau internațional. De altfel, unele dintre cele mai dure reacții împotriva ideii de Super Ligă au venit din partea  UEFA, FIFA și a ligilor naționale. 

Deja s-au vehiculat mai multe posibile măsuri de răspuns. Între ele, eliminarea din toate competițiile a cluburilor participante sau chiar interdicția aplicată oricărui jucător al acestor cluburi de a lua parte la vreun meci organizat sub egida UEFA sau FIFA (altfel spus, adio echipe naționale).

Pentru structurile care conduc fotbalul, amenințarea SL este gravă. Pe lîngă scăderea importanței competițiilor pe care le organizează, există și riscul plății unor despăgubiri și desființarea actualelor acorduri comerciale care aduc miliarde de euro din drepturile de televizare și sponsorizări. Nu e chiar așa mult entuziasm, de exemplu, pentru o finală de Champions League între o echipă din Norvegia și una din Ungaria. Apoi, desființarea de facto a structurii piramidal-meritocratice pe care se bazează fotbalul european înseamnă că majoritatea echipelor vor fi condamnate să trăiască într-un veșnic nivel secundar. Să ucizi speranța a milioane de oameni care visează în secret că mica lor echipă locală va străluci într-o zi și numele ei va fi cunoscut de o lume întreagă e cumva mai grav decît diversele combinații financiare după modelul Robin Hood inversat – să iei de la săraci ca să dai la bogați. 

Stefan Szymanski, economist și autor al unei cărți despre modelul economic al fotbalului, avertizează că succesul SL va avea consecințe serioase. „Enervarea pe care o vedeți este perfect justificată. Ceea ce face întreg sistemul funcțional e acest principiu al promovării și retrogradării. Dacă el dispare, dispar și foarte multe cluburi europene. Deci reacțiile nu sînt exagerate”, spune Szymanski în Politico. 

De partea lor, organizatorii Super Ligii, încearcă să acrediteze ideea că singura lor preocupare e binele fotbalului.  Citat în Gazeta Sporturilor, Florentino Perez, președintele Real Madrid și șeful SL, a explicat astfel: „Tot ce fac este pentru binele fotbalului. Super Liga nu este pentru bogați, are scopul de a salva fotbalul. Dacă sistemul curent ar continua, fotbalul va dispărea, pînă în 2024 ar fi deja mort. Fanii își pierdeau interesul pentru fotbal, avem nevoie de o schimbare. Cei din categoria de vîrstă 16-24 nu mai sînt interesați de fotbal. Fotbalul trebuie să se adapteze noilor generații”.

După primele calcule, rețeta financiară a SL, sprijinită de banca americană JP Morgan, spune o poveste contabilă rece – 3,5 miliarde de euro s-ar împărți între cluburile participante pentru investiții în stadioane și alte cheltuieli (inclusiv acoperirea pierderilor generate de pandemie). Cîștigătorul Super Ligii ar urma să primească aproximativ 400 de milioane de euro, adică de aproape trei ori mai mult decît cîștigătorul Ligii Campionilor.

Un sondaj făcut în Marea Britanie arăta că 80% din public are măcar un vag interes în ceea ce privește fotbalul. Premierul Boris Johnson a intuit direcția vîntului și a condamnat ideea înființării Super Ligii. La fel și președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul italian Mario Draghi și reprezentanți ai cabinetului spaniol. Aceștia din urmă au fost un pic mai rezervați, cerînd căutarea unui compromis. 

A lipsit din corul acesta Comisia Europeană de la care unii observatori așteaptă o intervenție pe temeiuri de practici neconcurențiale, însă, cel puțin deocamdată, e improbabil ca de la Bruxelles să se intervină pe o asemenea temă. Paradoxal, apariția unei Super Ligi europene de fotbal construită în dauna intereselor naționale ar putea să convină unor federaliști europeni cu vederi mai largi. 

Cert este că imnul Liverpool care spune fiecărui jucător și suporter că nu va rămîne niciodată singur e bruiat acum de altă piesă printre ale cărei sunete se aude distinct o casă de marcat.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.