„Vestele galbene“ sau de ce sînt francezii altfel…

Publicat în Dilema Veche nr. 773 din 13-19 decembrie 2018
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Revoltele „vestelor galbene“ franceze au suscitat o stupefacţie mondială, şi pe bună dreptate. Pe multe me­ridiane ale lumii, Franţa este vă­zută ca un paradis social, ca un spaţiu în care totul funcţionează încă: statul-provi­den­ţă, statul de drept, sistemul de sănătate, trans­porturile, Justiţia, mecanismele de solidaritate, diversele forme de contraputere… Dintre cele 200 de ţări ale planetei, în cel puţin 150 Franţa este invidiată pentru ceea ce reprezintă şi pentru ceea ce poate oferi în materie de calitate a vieţii şi oportunităţi.

Şi totuşi, iată, în jur de patru milioane cinci sute de mii de francezi au „profilul social“ care-i face să intre, în principiu, în categoria „vestelor galbene“. Mai precis, ei trăiesc din salarii şi venituri minime, şi suferă atunci cînd sînt mărite doar cu cîteva zeci de centime preţurile la benzină, la motorină, la gaze, la electricitate, la ţigări, la timbre, la transporturile publice, la unele produse de primă necesitate sau la diverse servicii…

Nu este deloc întîmplător că explozia de nemulţumire a acestei categorii de francezi s-a produs în preajma Crăciunului. De mulţi ani, perioada din preajma sărbătorilor de iarnă a devenit un veritabul delir al societăţii de consum, un fenomen de care umanităţii ar trebui să-i fie ruşine. Este acel moment al anului cînd familiile şi persoanele care nu au destule mijloace pentru a intra în orgia consumistă resimt fie cea mai mare umilinţă, fie cea mai mare indignare, fie ambele. Mi se pare emblematică fraza pronunţată de un bărbat de vreo 35 de ani pe un canal de televiziune francez, care îşi justifica furia astfel: „Sînt agent de livrare, cîştig 1.300 de euro lunar, soţia mea este la şomaj, abia ne descurcăm cu aceşti bani, la sfîrşitul lunii nu-mi rămîne nimic, iar acum, de Crăciun, nici nu ştiu dacă am din ce să-i iau fiului meu un cadou“.

De la izbucnirea acestei mişcări, care a devenit o frondă împotriva unui întreg sistem, au apărut numeroase analize în străinătate. Universitari, experţi în tot felul de domenii care au legătură cu aventura omului pe Pămînt, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie şi alte minţi îngrijorate îşi dau cu părerea în legătură cu această revoltă franceză pentru că, de fapt, ea s-ar putea să fie simbolul unei falii apărute la nivel global. Atenţie, par să spună unii dintre ­aceşti specialişti (cum este cazul antropologului american David Graeber, care se exprimă în Le Monde), ceea ce se întîmplă în Franţa seamănă cu un simptom precursor. În această lume globalizată, unii se revoltă prin ieşirea din sistem (este cazul Brexit ului), iar alţii prin încercarea de demolare a structurilor Puterii chiar dacă sînt expresii ale democraţiei.

Revoltele care s-au produs în Franţa din 1789 încoace au avut, aproape toate, o puternică rezonanţă europeană şi chiar internaţională. A fost cazul cu Revoluţia franceză, cu revoluţia din 1848, cu Comuna din Paris din 1871, cu mişcarea din 1968. Nu ştim dacă „mişcarea galbenă“ (cum o numeşte un jurnalist francez) se înscrie chiar în această serie istorică de mare calibru. Un lucru este sigur însă, şi îl recunosc chiar unii intelectuali hexagonali (cum ar fi academicianul Jean-Robert Pitte): francezii au un apetit mai mare decît celelalte popoare pentru manifestaţii, contestaţii, proteste, răzmeriţe, revolte, revoluţii, fronde… Iar uneori se remarcă prin faptul că se revoltă primii împotriva unor realităţi care, de fapt, sînt insuportabile pentru toată lumea.

Una dintre aceste „realităţi“ este faptul că liberalismul nu-şi mai poate ţine marea sa promisiune, aceea de a aduce prosperitate pentru toţi. O altă realitate ţine de globalizare, care i-a favorizat pe unii, dar i-a declasat pe alţii. Există, în elanul aproape iraţional al „vestelor galbene“ franceze, un „dinte“ şi împotriva Europei, şi împotriva globalizării, şi împotriva imigraţiei, şi împotriva democraţiei reprezentative, şi împotriva capitalismului, şi împotriva elitelor…

Din întregul spectru al culorilor, cel mai puţin iubită este cea galbenă, arată într-un articol publicat în Libération istoricul Michel Pastoureau, specialist în culori şi în simbolistica lor. În imaginarul european, culoarea galbenă a devenit sinonimă cu îmbătrînirea, cu declinul, cu putrefacţia, cu trădarea, cu minciuna. De altfel, mai spune acelaşi specialist, partidele politice au evitat în mod sistematic să adopte culoarea galbenă în campaniile lor. Comuniştii au adoptat de multă vreme culoarea roşie, monarhiştii culoarea albă, anarhiştii culoarea neagră, conservatorii culoarea albastră, socialiştii culoarea roz, ecologiştii culoarea verde. Ştim ce a însemnat culoarea portocalie, ca simbol al speranţei, nu demult, în Ucraina…

Riscă oare culoarea galbenă să devină acum o expresie a haosului, a confuziei, a pulsiunii sinucigaşe şi a violenţei? Pentru că un alt simptom neliniştitor poate fi identificat în Franţa: apariţia unor forţe obscure care se grefează cu un fel de abilitate diabolică pe corpul social aflat în demers protestatar. Greu de înţeles cum a fost posibil, dar Franţa a tolerat în ultimele decenii un fel de drept nescris la defulare. Sînt cel puţin douăzeci de ani de cînd, în unele suburbii, Anul Nou este „sărbătorit“ de unii tineri prin incendieri de maşini. Observatorii spun că această „tradiţie ludică“ a pornit de la Strasbourg. Ea s-a extins însă şi la Paris, precum şi în alte oraşe, iar uneori respectivele grupuri au fost oarecum într-o „competiţie“, urmînd să „cîştige“ cartierul sau oraşul care afişa pe întîi ianuarie cel mai mare bilanţ de maşini incendiate.

În prezent, autorităţile franceze evocă prin­cipiul toleranţei zero pentru spărgători, huligani, vandali şi jefuitori de magazine. La rădăcina stupefiantelor violenţe din ul­tima lună din Franţa se află însă şi această lege nescrisă a „dreptului la defulare“ pe care autorităţile succesive, locale şi centrale, au tolerat-o atîta vreme.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.