- azi aflăm ce i s-a întîmplat dupa Revoluție și cum a trăit Eliberarea -

Carevasăzică, domnul Kerim s-a născut în Irak într-o familie înstărită, s-a înscris la Tineretul Comunist Irakian şi, datorită profesorului de muzică din vecini, a prins drag de România. Unde a şi ajuns. Pentru a învăţa, a se căsători cu o rusoaică şi, apoi, a preda la IPG, în Ploieşti.  

S-a mutat în Bucureşti, unde a mai tradus din arabă, la cerere, pentru sindicate, ambasade sau chiar la nivel guvernamental. „Dînsa“ (adică doamna Galea, soţia din Leningrad) se îmbolnăvise de diabet. Nu au putut să se mute la fraţi, în Maroc. Au încercat, dar Dînsa nu a suportat clima caldă şi umedă din Maghreb. Au rămas în România, au trecut prin lipsurile anilor ’80. Evident, fraţii mai bogaţi l-au ajutat cu bani, avea acces în shop şi mai cumpăra un salam de Sibiu, cafea Wiener şi ţigări Kent. La fiecare conversaţie, de cîte ori încerca să se plîngă de nenorocirile aduse de Ceauşescu, fraţii îl luau peste picior şi îi reproşau înscrierea la comunişti. Domnul Kerim le mai răspundea în doi peri, se mai certau cîteodată. Apoi se împăcau. Domnul Kerim crede sincer că toţi oamenii sînt buni şi că trebuie ajutaţi, că săracii au tot dreptul să ceară bogaţilor să îşi împartă averile. De altfel, cît timp a avut bani, domnul Kerim a dat tuturor vecinilor, la nevoie.  

Aşa l-a prins Revoluţia. Băiatul era deja la Baia Mare, se însurase cu o maramureşeancă. La scurtă vreme, prin anii ’90, a emigrat în Canada. A mai venit de două-trei ori acasă, l-a adus pe nepoţel, să-şi cunoască bunicii. Prin anii ’90, viaţa a devenit grea pentru cuplul ruso-irakian. Au ieşit la pensie, iar boala Dînsei s-a agravat. Medicii au fost nevoiţi să îi amputeze ambele picioare. Ani de zile, în fiecare dimineaţă, domnul Kerim ieşea pe balcon cu un şezlong, apoi cu o măsuţă, pe care instala o mică vază cu un trandafir, o cafeluţă şi un aparat de radio. Dupa aceea, o aducea, în braţe, pe Dînsa şi o aşeza, încet-încet, pe şezlong. Se descurcau modest din pensie şi cele cîteva sute de dolari pe care i le trimiteau fraţii din Maroc. 

Asta a durat pînă la Eliberarea Irakului. Au început zile frenetice pentru domnul Kerim. El se uita la Al Jazeera, noi urmăream CNN-ul. Pe seară, venea la noi şi, lîngă o cafea, un pahar de vin şi o ţigară, făceam schimb de informaţii. După briefing, începea ora poveştilor. Domnul Kerim îmi repeta că americanii au ocupat ţara Şeherazadei şi că nu vor putea să distingă prea bine adevărul de ficţiune. Că englezii sînt mult mai bine plasaţi pentru a înţelege locul şi că, de la Lawrence încoace, au dreptul moral să fie pe acolo. Am aflat multe de la domnul Kerim. Inclusiv faptul că, în lumea arabă, o carte se scrie la Bagdad, se tipăreşte la Cairo şi se citeşte la Beirut. Mi-a explicat cu răbdare deosebirile dintre ţările din zonă, cum e cu şiiţii şi de ce un iranian se simte jignit dacă îl consideri arab. Am aflat de ce comuniştii (mai ales kurzi) au devenit principalii aliaţi ai americanilor în zilele imediat următoare dărîmării dictaturii lui Saddam. Au fost taifasuri frumoase, acelea cu domnul Kerim. 

După Eliberare a reuşit, cu chiu cu vai, să-şi obţină paşaport românesc şi a plecat să îşi vadă casa părintească. După 50 de ani. Cînd s-a întors, emoţia l-a doborît. A făcut un preinfarct. Şi-a revenit relativ repede şi a înfiinţat o asociaţie culturală a irakienilor din România. A dat avans banii necesari unui sediu, cu promisiunea că îi va recupera ulterior, de la conaţionali. Nu a mai recuperat nimic şi a rămas falit. Au urmat datorii la întreţinere, trai în frig, greutăţi cu îngrijirea Dînsei. Fraţii din Maroc au murit, iar nepoţii nu se simt prea apropiaţi de unchiul cel excentric, un comunist bătrîn care trăieşte în România cu o rusoaică.  Săptămîna trecută, Dînsa a murit. Domnul Kerim era internat în alt spital, cu alt infarct. Tocmai l-am vizitat. Saşa era lîngă el. Domnul Kerim o să plece curînd în Irak. Are acolo o soră şi nepoţi care o să-l îngrijească. Se va întoarce şi el acasă. Din grădina de alături, într-o seară de toamnă, domnului Kerim o să i se pară că aude „Balada“ lui Porumbescu. La revedere, vecine.

 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.