Cine ar fi crezut că o să ajungem aici? Anul trecut era altă planetă. Planeta care se ruga, care implora o barieră împotriva pandemiei golitoare de stadioane şi terminatoare de competiţii. Cîte jurăminte, cîte legăminte! „O să fim copii cuminţi şi o să ne bem lăpticul pînă la fund, doar să ne lăsaţi la joacă, vă rugăăăăăăm! Doamna, domnu’, vă rugăm noi frumos!” Ori poate că n-a fost aşa? Poate că ne joacă nouă, „ăstorlalţi”, imaginaţia o festă. Poate că e ceea ce am fi vrut să auzim. Poate că „ăilalţi” şi-au zis în barbă: „Nici morţi!” (scuzaţi!). E posibil ca, din momentul în care a apărut drăcovenia asta de virus, planeta să se fi împărţit deja, ca o caravană de beduini la mijlocul deşertului, care se rupe în două. Şi fiecare parte o ia spre locul în care crede că e oaza. Cert e că am ajuns acolo unde nu mai există cale de mijloc.

În sport, ca în orice, unii cred în ştiinţă, alţii în neştiinţă. Neştiinţa nu e un termen peiorativ, e doar ceva nemăsurabil, necuantificabil, care nu cere dovezi şi care nu acceptă dovezi, nici măcar pe cele flagrante. Ca într-un război în care camaradul de lîngă tine ia un glonte în cap, dar tu 1) ori nu crezi că l-a omorît un glonte, 2) ori crezi ferm că pe tine n-o să te nimerească. Asta e tot. Novak Djokovic, tocmai devenind încă şi mai mare la scara istoriei tenisului după ce a bătut recordul de stat în fruntea ierarhiei mondiale, nu vrea să spună dacă s-a vaccinat au ba. Ceea ce, de fapt, e la fel de limpede ca şi dacă ar fi spus că nu s-a vaccinat. Djoko e în răspărul lumii pe care unii dintre noi o cred civilizată. A fost, de exemplu, motorul unui turneu în plin val al pandemiei, cînd toţi stăteam cu capul la cutie. El însă a mers înainte, sîrb mîndru şi asumat. A făcut boala, ete, na, şi ce?! E bine-mersi. Sănătos, voios, victorios. Nu vrea să fie „înţărcat”. Foarte bine, spun cei de la Open-ul Australiei, turneul de Mare Şlem pe care Nole l-a cîştigat de cele mai multe ori. Nu te vaccinezi, uite un set de reguli draconice ca să ne asigurăm că sănătatea ta sîrbească nu transportă nişte cadouri pentru ai noştri. Aşa că Djokovic nu ştie dacă va participa sau nu. De fapt, cei din insula-continent au o logică simplă: vrem să trăim normal, toţi, nu doar Feţii-Frumoşi, ci şi, scuzaţi, Babele Cloanţe, că au şi ele dreptul la viaţă. E la mintea cocoşului balcanic. Nu peste tot prevalează dictonul „I’m the best, f..k the rest!”. Dacă asta îi văduveşte de o vedetă uriaşă, so be it! Poate le cîştigă o viaţă, două. Ăia sînt nebuni după viaţă, ce să-i faci? Viaţa asta, nu cea de apoi. De glonţul ăsta le pasă. Nu te supăra, Nole, fac şi ei ce au învăţat. Că ei au.